Lustig-Prean și Beckett împotriva Regatului Unit

Rezoluția ResDH(2002)34 privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 septembrie 1999 (definită la 27 decembrie 1999) și din 25 iulie 2000 (definită la 25 octombrie 2000) (art. 41) în cauza Lustig-Prean și Beckett împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2002, în cadrul celei de a 792-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 27 septembrie 1999 și la 25 iulie 2000 în cauza Lustig-Prean și Beckett și transmise odată definitive Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție ; reamintind că la originea acestei cauze se găsesc două cereri (n 31417/96 și 32377/96) îndreptate împotriva Regatului Unit, introduse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 aprilie 1996 și, respectiv, la 11 iulie 1996 în temeiul fostului articol 25 din convenție, de Duncan Lustig-Prean și, respectiv, de domnul Duncan Lustig-Prean.

John Beckett, doi resortisanți britanici, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că pârâtul privind încălcarea dreptului lor la respectarea vieții private și de familie din cauza investigațiilor privind homosexualitatea și revocarea ulterioară a Marinei Regale în aplicarea politicii de interdicție absolută a homosexualilor în forțele armate ale Regatului Unit; având în vedere că, în hotărârea sa din 27 septembrie 1999, Curtea, în unanimitate: - a spus că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; - a spus că nu se pune nicio problemă distinctă sub aspectul articolului 14 din Convenție, coroborat cu art. 8; - a declarat că problema aplicării art. 41 din Convenția de punere în aplicare nu este în stare și, prin urmare: (a) a rezervat această întrebare; (b) a invitat părțile să notifice Curții orice acord la care ar fi putut ajunge; (c) a rezervat procedura ulterioară și a delegat președintelui sarcina de a o stabili, dacă este necesar; având în vedere că, în Hotărârea sa din 25 iulie 2000 (art. 41) Curtea; 1. a spus cu șase voturi împotriva unei : (a) că guvernul statului pârât trebuie să plătească primului reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție,

următoarele sume: - 19 000 de lire sterline pentru daune morale; - 94 875 de lire sterline pentru daune materiale; - 18 000 de lire sterline pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura internă (inclusiv taxa pe valoarea adăugată) … (b) că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 8% la an de la expirarea termenului menționat și până la restanță; 2. a declarat cu șase voturi împotriva unei : (a) că guvernul statului pârât trebuia să plătească celui de-al doilea reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, următoarele sume: - 19 000 de lire sterline pentru daune morale; - 55 000 de lire sterline pentru daune materiale; - 15 000 de lire sterline pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată la nivelul organelor Convenției (inclusiv taxa pe valoarea adăugată), minus sumele plătite de Consiliul Europei pentru asistență juridică pentru solicitanți; (b) aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 8% la an de la expirarea termenului menționat și până la restanță; 3. a respins, în unanimitate, revendicările reclamanților în ceea ce privește satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri cu privire la aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție;

După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate în urma hotărârilor din 27 septembrie 1999 și 25 iulie 2000, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile luate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta hotărâre, informații rezumate în anexa la prezenta rezoluție; având în vedere că data de 1 September 2000, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 25 iulie 2000, Declar, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, pe care le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Anexă la Rezoluția ResDH(2002)34 Informații furnizate de guvernul Regatului Unit la examinarea cauzei Lustig-Prean și Beckett de către Comitetul de Miniștri La 12 ianuarie 2000, ca răspuns la hotărârea Curții pe fond în cauzele Lustig-Prean și Beckett, și Smith și Grady, guvernul Regatului Unit a publicat o declarație de principiu privind un cod de conduită socială în forțele armate care ridicau interdicția de a servi în armata care îi lovea până atunci pe homosexuali. Codul are ca scop explicarea politicii revizuite a forțelor armate privind relațiile personale care implică militari și se aplică tuturor membrilor forțelor armate, indiferent de sex, orientare sexuală, rang sau statut și oferă un cadru precis în care militarii pot trăi și lucra.

În plus, acesta completează politicile în vigoare, cum ar fi toleranța zero la hărțuire, discriminare și abuz. În conformitate cu alineatul (5) din declarația de principiu, în cazul în care iau în considerare cazuri posibile de comportament social și sunt chemați să decidă dacă înarmarea are datoria de a intra în viața privată a personalului său, ofițerii comandanti, la toate nivelurile, sunt obligați să evalueze fiecare caz în conformitate cu criterii care să le permită să determine dacă acțiunile sau comportamentul unui individ au avut sau riscă să aibă un impact negativ asupra mersului corect sau a eficienței operaționale a armatei, și nu prin luarea în considerare a orientării sexuale a personalului.

În plus, au fost difuzate note de orientare adresate ofițerilor comandanti pentru a le explica Codul de conduită și pentru a le da indicații precise cu privire la aplicarea acestuia. În cele din urmă, hotărârea a primit o largă acoperire mediată, atât la nivel național, cât și internațional (în The Times, The Guardian, The Independent, The Daily Mail, The Daily Telegraph, Le Monde, La Repubblica, Il Corrieree della Sera, La Stampa, La Croix, Le Figaro, Eliberation, Frankfurter Allgemeine Zeitung, el País, el Mundo, etc. Guvernul Regatului Unit consideră că măsurile luate vor împiedica orice nouă încălcare similară celei constatate în prezenta cauză și, prin urmare, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Résolution ResDH(2002)34 relative aux arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 27 septembre 1999 (définitif le 27 décembre 1999) et du 25 juillet 2000 (définitif le 25 octobre 2000) (article 41) dans l’affaire Lustig-Prean et Beckett contre le Royaume-Uni (adoptée par le Comité des Ministres le 30 avril 2002, lors de la 792 e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»), Vu les arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 27 septembre 1999 et le 25 juillet 2000 dans l’affaire Lustig-Prean et Beckett et transmis une fois définitifs au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouvent deux requêtes (n os 31417/96 et 32377/96) dirigées contre le Royaume-Uni, introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme respectivement le 23 avril 1996 et le 11 juillet 1996 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Duncan Lustig-Prean et M. John Beckett, deux ressortissants britanniques, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11,

a déclaré recevable le grief concernant une atteinte à leur droit au respect de la vie privée et familiale en raison d’enquêtes menées sur leur homosexualité et de leur révocation subséquente de la Royal Navy en application de la politique d’interdiction absolue des homosexuels dans les forces armées du Royaume-Uni ; Considérant que dans son arrêt du 27 septembre 1999 la Cour, à l’unanimité : - a dit qu’il y avait eu violation de l’article 8 de la Convention ; - a dit qu’aucune question distincte ne se posait sous l’angle de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 8 ; - a dit que la question de l’application de l’article 41 de la Convention n’était pas en état, et a par conséquent : a) réservé ladite question, b) invité les parties à notifier à la Cour tout accord auquel elles auraient pu aboutir, c) réservé la procédure ultérieure et a délégué au président le soin de la fixer au besoin ; Considérant que dans son arrêt du 25 juillet 2000 (article 41) la Cour ; 1. a dit par six voix contre une : a) que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au premier requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44, paragraphe 2, de la Convention, les sommes suivantes : - 19 000 livres sterling au titre du dommage moral ; - 94 875 livres sterling au titre du dommage matériel ;

- 18 000 livres sterling au titre des frais et dépens pour la procédure interne (incluant la taxe sur la valeur a joutée) ; - 16 000 livres sterling au titre des frais et dépens de la procédure au niveau des organes de la Convention (incluant la taxe sur la valeur ajoutée), moins les montants payés par le Conseil de l’Europe au titre de l’aide juridique aux requérants ; b) que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 8% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; 2. a dit par six voix contre une : a) que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au second requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44, paragraphe 2, de la Convention, les sommes suivantes : - 19 000 livres sterling au titre du dommage moral ; - 55 000 livres sterling au titre du dommage matériel ; - 15 000 livres sterling au titre des frais et dépens de la procédure au niveau des organes de la Convention (incluant la taxe sur la valeur ajoutée), moins les montants payés par le Conseil de l’Europe au titre de l’aide juridique aux requérants ; b) que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 8% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; 3. a rejeté, à l’unanimité, les prétentions des requérants en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite des arrêts du 27 septembre 1999 et du 25 juillet 2000, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures prises permettant d’éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans le présent arrêt, informations résumées dans l’annexe à la présente résolution ; S’étant assuré que le 1 er septembre 2000, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé aux requérants les sommes prévues dans l’arrêt du 25 juillet 2000, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution ResDH(2002)34 Informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni lors de l’examen de l’affaire Lustig-Prean et Beckett par le Comité des Ministres Le 12 janvier 2000, en réponse à l’arrêt de la Cour sur le fond dans les affaires Lustig-Prean et Beckett, et Smith et Grady, le Gouvernement du Royaume-Uni a publié une déclaration de principe relative à un Code de conduite sociale dans les forces armées levant l’interdiction de servir dans l’armée qui frappait jusque-là les homosexuels. Le Code vise à expliquer la politique révisée des forces armées concernant les relations personnelles mettant en jeu des militaires et s’applique à tous les membres des forces armées, quels que soient leur sexe, leur orientation sexuelle, leur rang ou statut, et fournit un cadre précis dans lequel les militaires peuvent vivre et travailler.

En outre, il complète les politiques en vigueur, telles que la tolérance zéro vis-à-vis du harcèlement, de la discrimination et de la maltraitance. Aux termes du paragraphe 5 de la déclaration de principe, lorsqu’ils examinent des cas éventuels d’inconduite sociale et sont appelés à décider si l’Armée a le devoir d’intervenir dans la vie privée de son personnel, les officiers commandants, à tous les échelons, sont tenus d’évaluer chaque cas selon des critères leur permettant de déterminer si les actions ou comportements d’un individu ont eu ou risquent d’avoir un impact négatif sur la bonne marche ou l’efficacité opérationnelle de l’Armée, et non pas en prenant pour élément d’appréciation l'orientation sexuelle du personnel.

En outre, des notes d’orientation ont été diffusées à l’intention des officiers commandants afin de leur expliquer le Code de conduite et de leur donner des indications précises sur son application. Enfin, l’arrêt a reçu une large couverture médiatique, tant au niveau national qu'international (dans The Times, The Guardian, The Independent, The Daily Mail, The Daily Telegraph, Le Monde, la Repubblica, Il Corriere della Sera, La Stampa, La Croix, le Figaro, Libération, Frankfurter Allgemeine Zeitung, el País, el Mundo , etc). Le gouvernement du Royaume-Uni estime que les mesures prises empêcheront toute nouvelle violation semblable à celles constatées dans la présente affaire et qu’il a, par conséquent, rempli ses obligations au titre de l’article 46, paragraphe 1, de la Convention.