AFFAIRE DEVLIN CONTRE LE ROYAUME-UNI

Rezoluția ResDH(2003)9 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 30 octombrie 2001 (definită la 30 ianuarie 2002) în cauza Devlin împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2003, cu ocazia celei de-a 827-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 30 octombrie 2001 în cauza Devlin și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 2954 Francis William Devlin, resortisant irlandez, și pe care Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibile obiecțiunile privind circumstanțele în care cererea sa de angajare în cadrul administrației din Irlanda de Nord a fost respinsă și o restricție disproporționată privind dreptul său de acces la o instanță din cauza eliberării în 1993 a unui certificat de către ministrul pentru Irlanda de Nord, prin care a confirmat că refuzul de a-l angaja pe reclamant are ca scop protejarea securității naționale și protejarea securității publice, certificatul având valoare probabilă și împiedicând orice control judiciar al faptelor și evaluarea plângerilor reclamantului pe fond; întrucât, în hotărârea sa din 30 octombrie 2001, Curtea, în unanimitate; - a spus că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a spus că nu era necesar să se examineze obiecțiile referitoare la articolele 8, 9, 10, 13 sau 14 din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească părții reclamante, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 10000 de lire sterline pentru prejudicii morale și 12.000 de lire sterline pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv orice sumă care poate fi datorată în temeiul TVA, și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu de - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru pârât să ia măsurile luate ca urmare a hotărârii din 30 octombrie 2001, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Având în vedere că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, inclusiv intrarea în vigoare, la 29 iulie 1999, a Regulamentului de procedură judiciară instituit de Northern Ireland Act Tribunal (Procedure) Rules 1999) care prevede, conform art. 7 din regulament, dreptul de a acționa în justiție împotriva unor astfel de certificate (a se vedea Rezoluția DH(2000)49 în cauza Tinnelly împotriva Regatului Unit) și care, având în vedere circumstanțele cauzei, nu există nici o măsură individuală de ordine care să nu se potrivească; În conformitate cu art. 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză, guvernul statului pârât a plătit părții reclamante sumele prevăzute în hotărârea din 30 octombrie 2002, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Regatului Unit, pe care le-a îndeplinit în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2003)9

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 30 octobre 2001 (définitif le 30 janvier 2002)

dans l’affaire Devlin contre le Royaume-Uni

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 février 2003,

lors de la 827e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 30 octobre 2001 dans l’affaire Devlin et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 29545/95) dirigée contre le Royaume-Uni, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 30 novembre 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Francis William Devlin, ressortissant irlandais, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevables les griefs concernant les circonstances dans lesquelles sa demande d’emploi au sein de l’administration d’Irlande du Nord avait été rejeté et une restriction disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal en raison de la délivrance en 1993 d’un certificat par le ministre pour l’Irlande du Nord, par lequel il attestait que le refus d’employer le requérant « visait à sauvegarder la sécurité nationale et protéger la sûreté publique », certificat ayant avait valeur de preuve irréfragable et empêchant tout contrôle judiciaire des faits et de l’évaluation des plaintes du requérant sur le fond ;

Considérant que dans son arrêt du 30 octobre 2001 la Cour, à l’unanimité ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit qu’il n’était pas nécessaire d’examiner les griefs concernant les articles 8, 9, 10, 13, ou 14 de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 10.000 livres sterling pour préjudice moral et 12.000 livres sterling au titre des frais et dépens, incluant tout montant pouvant être dû au titre de la TVA, et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7,5% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 30 octobre 2001, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment l’entrée en vigueur, le 29 juillet 1999, du Règlement de procédure judiciaire institué par le

Northern Ireland Act

(

Tribunal (Procedure) Rules

1999) qui prévoit, aux termes de l’article 7 du Règlement un droit de recours judiciaire contre de tels certificats (voir Résolution DH(2000)49 dans l’affaire Tinnelly contre le Royaume-Uni) et qu’au vu des circonstances de l’affaire, aucune mesure d’ordre individuel ne s’imposait ;

S’étant assuré que le 16 avril 2002, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 30 octobre 2001,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.