AFFAIRE DEVENNEY CONTRE LE ROYAUME-UNI

Rezoluția ResDH(2004)9 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 martie 2002 (definită la 19 iunie 2002) în cauza Devenney împotriva Regatului Unit (adoptată de Comitetul de Miniștri la 24 februarie 2004, cu ocazia celei de-a 871-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 19 martie 2002 în cauza Devenney și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din Convenție Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 24265/94) formulată împotriva Regatului Unit, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 12 aprilie 1994 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Liam Devenney, resortisant irlandez și că Comisia a declarat admisibil faptul că eliberarea de către ministru a unui certificat în temeiul articolului 42 din Legea din 1976 (Fair Employment (Northern Ireland) Act) constituie o restricție disproporționată a dreptului său de acces la o instanță în măsura în care acest certificat a fost o dovadă incontestabilă a concedierii sale în scopul protejării securității naționale și a ordinii publice și, prin urmare, nu putea fi pusă în discuție în fața unei instanțe, având în vedere că, în hotărârea sa din 19 martie 2002, Curtea, în unanimitate - a declarat că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 10 000 de lire sterline pentru pierderea de noroc ; 500 de lire sterline în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată în temeiul TVA și care ar trebui să majoreze un interes simplu de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată - a respins pretențiile părții solicitante în materie de satisfacție echitabilă pentru surplus Având în vedere normele adoptate de Comitetul miniștrilor privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenția de invitare a guvernului statului pârât în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 19 martie 2002, având în vedere obligația Regatului Unit de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare cu cele constatate în prezenta cauză, în special cu intrarea în vigoare la 29 iulie 1999 a Regulamentului de procedură judiciară instituit de Legea Northern Ireland (Tribunalul (Procedura), Rules 1999) care prevede, în temeiul articolului 7 din Regulamentul de procedură, dreptul la recurs judiciar împotriva unor astfel de certificate (a se vedea Rezoluția DH(2000)49 în cauza Tinnelly și Sons Ltd și alții împotriva Regatului Unit) și care, având în vedere circumstanțele cauzei, nu există nicio măsură individuală de ordine care să nu se aplice În conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) și cu art. 4 alineatul (2) din convenție, în cazul în care nu se poate considera că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat.

Résolution ResDH(2004)9

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 19 mars 2002 (définitif le 19 juin 2002)

dans l’affaire Devenney contre le Royaume-Uni

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 février 2004,

lors de la 871e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 19 mars 2002 dans l’affaire Devenney et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention

;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 24265/94) dirigée contre le Royaume-Uni, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 12 avril 1994 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Liam Devenney, ressortissant irlandais et que la Commission a déclaré recevable le grief selon lequel la délivrance par le ministre d'un certificat en vertu de l’article 42 de la loi de 1976 (

Fair Employment

(Northern Ireland) Act)

constituait une restriction disproportionnée à son droit d'accès à un tribunal dans la mesure où ce certificat

était une preuve irréfragable de son licenciement aux fins de protection de la sécurité nationale et de l’ordre public et par conséquent ne pouvait être mis en cause devant un tribunal

;

Considérant que dans son arrêt du 19 mars 2002 la Cour, à l’unanimité

:

- a dit qu’il n’était pas nécessaire de poursuivre l’examen des griefs au titre des articles 13 et 14 de la Convention

;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention

;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la partie requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 10

000 livres sterling pour perte de chance ; 2

500 livres sterling au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de la TVA et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7,5% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement

;

- a rejeté les prétentions de la partie requérante en matière de satisfaction équitable pour le surplus

;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article

46, paragraphe 2, de la Convention

;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 19

mars 2002, eu égard à l’obligation qu’a le Royaume-Uni de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention

;

Considérant que lors de examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celle constatée dans la présente affaire, avec notamment l’entrée en vigueur, le 29 juillet 1999, du Règlement de procédure judiciaire institué par le

Northern Ireland Act

(Tribunal (Procedure), Rules 1999)

qui prévoit, aux termes de l’article 7 du Règlement un droit de recours judiciaire contre de tels certificats

(voir Résolution DH(2000)49 dans l’affaire Tinnelly et Sons Ltd et autres contre le Royaume-Uni) et qu’au vu des circonstances de l’affaire, aucune mesure d’ordre individuel ne s’imposait

;

S’étant assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé à la partie requérante, dans le délai imparti, les sommes prévues dans l’arrêt du 19 mars 2002,

Déclare, après avoir examiné les informations fournies par le Gouvernement du Royaume-Uni, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.