- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 mai 2002
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Dommage matériel - demande rejetée
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Cheltuieli de judecată
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
At.M. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA At.M. c. ITALIA (Recuperarea nr. 56084/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 mai 2002 DEFINITIVF 07/08/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul At.M. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președintele dnii Pellonpä Pastor Ridruejo . Ferrari Bravo, Makarczyk Strážnická Maruste judecători și al dlui O La 14 mai 1993, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului.
Cererea a fost înregistrată la 29 martie 2000 sub numărul de dosar 56084/00. Recurenta este reprezentată de dl A. Spiga. Guvernul italian ( este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Recurenta At.M. a decedat la 30 august 2001. Dl Amelia Spiga, dl Pierluigi Spiga și domnul Guido Spiga, moștenitorii săi, au continuat procedura în fața Curții. Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001. La 14 octombrie 1982, recurenta l-a numit pe fratele său, dl M., în fața Tribunalului din Cagliari pentru a declara deschiderea succesiunii mamei lor și pentru a face să se constate că vânzarea anumitor clădiri de către mama lor către domnul M. ascundea de fapt o donație în favoarea acestuia din urmă.
Din cele șapte audieri stabilite între 19 aprilie 1983 și 3 iunie 1985, șase au fost dedicate depunerii documentelor și una a fost amânată din oficiu. În 1985, judecătorul a declarat întreruperea procedurii din cauza decesului unuia dintre avocați. La 13 noiembrie 1985, reclamanta a reluat procedura și judecătorul a stabilit data ședinței din 17 februarie 1986. La acea dată, cazul a fost amânat la 20 octombrie 1986. Între timp, la 23 martie 1986. 1986, recurenta a prezentat o cerere de avansare a datei ședinței.
Prin ordonanța din 21 aprilie 1986, judecătorul a stabilit data ședinței la 14 iulie 1986. iulie 1986 și 11 martie 1996, patru au vizat prezentarea documentelor, nouă au fost dedicate raportului de expertiză, una a fost amânată în vederea unei soluționări amiabile a cazului, una a fost trimisă - din 1 iunie 1987 la 9 noiembrie 1987 - la cererea părților, una a fost amânată deoarece unul dintre avocați renunțase la mandatul său, una din cauza decesului unuia dintre avocați, una a fost consacrată audierii martorilor, una a fost amânată din oficiu și patru au fost amânate pentru a permite părților să-și prezinte concluziile, ceea ce au făcut la 28 octombrie 1996. Audierea pledoariilor a avut loc la 21 mai 1998 printr-o hotărâre definitivă din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 29 mai 1998. September 1998, Tribunalul a declarat succesiunea ereditară deschisă, a respins cererea recurentei cu privire la simularea contractului de vânzare și a prezentat părțile în fața judecătorului cu privire la punerea în aplicare.
printr-o ordonanță din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 29 septembrie 1998, Tribunalul a stabilit data următoarei ședințe la 18 La data respectivă, ședința a fost amânată din oficiu la 21 mai 1999, data la care judecătorul a declarat întreruperea procedurii din cauza decesului pârâtului.
La 30 septembrie 1999, reclamanta a reluat procedura și judecătorul a stabilit următoarea ședință la 5 mai 2000. La 4 noiembrie 1999, în urma atribuirii cauzei la colegiul de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio), președintele a numit un nou judecător pentru punerea în funcțiune și a stabilit următoarea ședință la 16 mai 2000. 2001, părțile și-au prezentat concluziile, iar judecătorul a stabilit la data de 22 octombrie 2001 că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) … Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale cerinei termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 13. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil.
În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprejm de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 15. Recurenta pretindea că a suferit un prejudiciu material și moral și că a prezentat Curții un prejudiciu pentru a stabili cuantumul acestuia. 16. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde fiecărui moștenitor 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral.
Cheltuieli și cheltuieli de judecată 17. Recurenta solicita, de asemenea, rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața instanțelor interne și pentru cele efectuate în fața Curții și se înmâna Curții pentru a stabili suma acestora. 18. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 600 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și, prin urmare, acordă fiecărui moștenitor 200 EUR.
Interese moratoriu 19. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L mai mult de un an, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească fiecărui moștenitor, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale și 200 EUR (două sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 mai 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Michael O
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE At.M. c. ITALIE (Requête n° 56084/00) ARRÊT STRASBOURG 7 mai 2002 DÉFINITIF 07/08/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire At.M. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L . Ferrari Bravo, J. Makarczyk , M me V. Strážnická , M. R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 avril 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me At.M. (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 14 mai 1993 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 29 mars 2000 sous le numéro de dossier 56084/00. La requérante est représentée par M me A. Spiga. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito. La requérante At.M. est décédée le 30 août 2001. M me Amelia Spiga, M. Pierluigi Spiga et M. Guido Spiga, ses héritiers, ont continué la procédure devant la Cour.
La Cour a déclaré la requête recevable le 10 avril 2001. EN FAIT
Le 14 octobre 1982, la requérante assigna son frère, M. M., devant le tribunal de Cagliari afin de faire déclarer l’ouverture de la succession de leur mère et de faire constater que la vente de certains immeubles par leur mère à M. M. dissimulait en réalité une donation en faveur de ce dernier.
La mise en état de l'affaire commença le 30 novembre 1982. Des sept audiences fixées entre le 19 avril 1983 et le 3 juin 1985, six furent consacrées au dépôt de documents et une fut reportée d'office. Le 25 octobre 1985, le juge déclara l'interruption de la procédure en raison du décès de l'un des avocats. Le 13 novembre 1985, la requérante reprit la procédure et le juge fixa la date de l'audience au 17 février 1986. A cette date, l'affaire fut ajournée au 20 octobre 1986. Entre-temps, le 23 mars 1986, la requérante avait présenté une demande tendant à ce que la date de l'audience fût avancée. Par une ordonnance du 21 avril 1986, le juge fixa la date de l'audience au 14 juillet 1986. Des vingt-trois audiences fixées entre le 14 juillet 1986 et le 11 mars 1996, quatre concernèrent la production de documents, neuf furent consacrées au rapport d'expertise, une fut reportée en vue d'un règlement amiable de l'affaire, une fut renvoyée - du 1 er juin 1987 au 9 novembre 1987 - à la demande des parties, une fut reportée car l'un des avocats avait renoncé à son mandat, une le fut en raison du décès de l'un des avocats, une fut consacrée à l'audition de témoins, une fut reportée d'office et quatre furent reportées pour permettre aux parties de présenter leurs conclusions, ce qu'elles firent le 28 octobre 1996. L'audience de plaidoiries eut lieu le 21 mai 1998.
Par un jugement non définitif du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29 septembre 1998, le tribunal déclara la succession héréditaire ouverte, rejeta la demande de la requérante quant à la simulation du contrat de vente et remit les parties devant le juge de la mise en état. Par une ordonnance du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 29 septembre 1998, le tribunal fixa la date de l'audience suivante au 18 janvier 1999. A cette date, l'audience fut reportée d'office au 21 mai 1999, date à laquelle le juge déclara l'interruption de la procédure en raison du décès de la partie défenderesse.
Le 30 septembre 1999, la requérante reprit la procédure et le juge fixa l'audience suivante au 5 mai 2000.
Le 4 novembre 1999, suite à l’attribution de l’affaire au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes ( sezione stralcio ), le président nomma un nouveau juge de la mise en état et fixa l'audience suivante au 16 mai 2000. Le jour venu, M me S., épouse de M. M. qui était entre-temps décédé, se constitua dans la procédure. Le 22 janvier 2001, les parties présentèrent leurs conclusions et le juge fixa l’audience de plaidoiries au 22 octobre 2001. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
8. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 14 octobre 1982 et la procédure était encore pendante au 22 octobre 2001.
Elle avait à cette date duré plus de dix-neuf ans pour une instance.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
14. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante affirmait avoir subi un préjudice matériel et moral et s’en remettait à la Cour pour qu’elle en établisse le montant.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère qu’il y a lieu d’octroyer à chaque héritiers 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
La requérante demandait également le remboursement pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et pour ceux encourus devant la Cour et s’en remettait à la Cour pour qu’elle en établisse le montant.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens de la procédure nationale, estime raisonnable la somme de 600 EUR au titre des frais et dépens de la procédure devant la Cour et donc accorde à chaque héritiers 200 EUR. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à chaque héritier, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 10 000 EUR (dix mille euros) pour dommage moral et 200 EUR (deux cents euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 mai 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Michael O’Boyle Nicolas Bratza Greffier Président