SECȚIUNEA 2 AFACERI RIBE c. FRANȚA (Cercetările nr. 449/98 și 50586/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 mai 2002 DEFINITIVF 07/08/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Ribes c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka Președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Bîrsan Ugrekhelidze Mularoni judecători și al domnului Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 iulie 2000 și 16 aprilie 2002, rend la hotărâre că aici, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află două cauze (nr. 4949/98 și 50586/99) îndreptate împotriva Republicii Franceze și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Jean-Marie și dna Marie-Antoinette Ribes ( La 23 octombrie 1997 și la 21 august 1999, în temeiul articolului 25 anterior și al articolului 34 nou din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul francez este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamanții au susținut în special durata excesivă a procedurilor administrative. Cererea nr. 449/98 a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererile au fost atribuite celei de-a treia secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. Prin decizia din 11 iulie 2000, după ce a anexat cererile, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Prin decizia din 4 iulie 2000 September 2001, Curtea a declarat restul cererii admisibile. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament). CIRCONSTANȚE DE LA L.I.E.P. Prima procedură Reclamanții au o concesiune permanentă în cimitirul Sf. Feliu d'Amont care le-a fost acordat la 4 septembrie 1962 și care are o suprafață de 12 metri pătrați. 10. La 10 mai 1989, ei au efectuat exhumarea cadavrelor aflate în această concesie (inclusiv a tatălui și soțului) pentru a realiza construcția unui seif. Printr-o scrisoare din 12 august 1989, ei au solicitat comunei restituirea suprafeței lipsă. 12. Printr-o rejudecare a instanței din 14 februarie 1990, reclamanții au solicitat anularea deciziei implicite de respingere ca urmare a tăcerii ținute de primar. 13. Printr-o hotărâre din 30 aprilie 1997, Tribunalul Administrativ din Montpellier a anulat decizia tacită de refuz a primarului. A doua procedură 14. Prin scrisoarea din 8 iunie 1995, reclamanții au solicitat primarului comunei să refacă spațiul intertomb între concesiunea lor în cimitirul comunal și concesiunea învecinată. Prin cereri introductive din 7 iunie și 10 decembrie 1996, reclamanții au solicitat anularea deciziilor implicite de respingere a primarului cu privire la cererile lor din 8 iunie și 8 decembrie 1995. 16. Prin hotărârea din 7 iunie 2000, Tribunalul Administrativ din Montpellier a adăugat cererile și a anulat deciziile implicite de refuz, solicitând primarului să restabilească spațiul de reglementare între concesiuni. 17. La 28 august 2000, reclamanții au făcut apel la această hotărâre, considerând că instanța nu a luat o hotărâre cu privire la o altă respingere implicită a primarului cererii lor din 8 iunie 1996. Acuzarea reclamanților se referă la durata procedurilor. Prima a început la 14 februarie 1990 și se încheie la 30 aprilie 1997 de către instanța administrativă și, prin urmare, a durat șapte ani, două luni și șaisprezece zile, pentru un grad de jurisdicție. A doua a durat deja aproape cinci ani și zece luni, începând cu data de 7 Iunie 1996 și fiind în curs de desfășurare până în prezent, pentru două grade de jurisdicție. 19. Guvernul recunoaște că termenele în litigiu sunt anormal de lungi și se înmânează înțelepciunii Curții pentru aprecierea caracterului lor rezonabil. 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei și comportamentul reclamantului (reclamanților) și al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979, § 43, CEDH 2000-VII). Curtea ia act de declarația guvernului. Având în vedere durata procedurilor în litigiu, Curtea consideră că instanțele administrative în cauză nu au dat dovadă de diligența necesară. 22. Prin urmare, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 25. Guvernul consideră că plata unei sume totale de 40 000 FRF (6 097,96 EUR) ar fi de natură să repare prejudiciul moral. 26. Curtea consideră că prelungirea procedurilor în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat, fără îndoială, reclamanților un prejudiciu moral care afectează acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, ea le alocă fiecăruia 6 000 EUR în acest sens. Comisioane și cheltuieli de judecată 27. 000 FRF (152,45 EUR) corespunzătoare cheltuielilor de înmuiere a corespondențelor în fața Curții. 28. Curtea decide să facă obiectul acestei cereri. Interese moratorii 29. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabilă în Franța la data adoptării prezentei hotărâri este de 4,26% l an. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 152,45 EUR (cota cincizeci cincizeci două euro și patruzeci și cinci de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 4,26% l an de la expirarea termenului respectiv și până la plată Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 7 mai 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Dolle A.B. Baka Premier Președinte
DEUXIÈME SECTION
RIBES c. FRANCE
(Requêtes n° 41946/98 et 50586/99)
ARRÊT
7 mai 2002
07/08/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Ribes c. France,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
Gaukur
Jörundsson
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 11 juillet 2000 et 16
avril
2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouvent deux requêtes (n° 41946/98 et 50586/99) dirigées contre la République française et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Jean-Marie et Mme Marie-Antoinette Ribes («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 23 octobre 1997 et la Cour le 21 août 1999 en vertu de l’ancien article 25 et de l’article 34 nouveau de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement français («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Ronny Abraham, Directeur des Affaires juridiques au Ministère des Affaires étrangères.
3.
Les requérants alléguaient en particulier la durée excessive de procédures administratives.
4.
La requête n° 41946/98 a été transmise à la Cour le 1
er
novembre
1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
5.
Les requêtes ont été attribuées à la troisième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
6.
Par une décision du 11 juillet 2000, après avoir joint les requêtes, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable. Par une décision du 4
septembre 2001, la Cour a déclaré le restant de la requête recevable.
7.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
8.
Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement).
I.
Première procédure
9.
Les requérants sont propriétaires d’une concession perpétuelle dans le cimetière de Saint Feliu d’Amont qui leur a été accordée en date du 4
septembre 1962 et portant sur une superficie de 12 mètres carrés.
10.
Le 10 mai 1989, ils firent procéder à l’exhumation des corps se trouvant dans cette concession (dont celui de leur père et mari) pour faire réaliser la construction d’un caveau. L’entrepreneur auquel ils firent appel leur indiqua cependant que le terrain n’avait en réalité qu’une superficie de 10 mètres 80 et qu’il ne pouvait donc effectuer les travaux envisagés.
11.
Par une lettre du 12 août 1989, ils sollicitèrent de la commune la restitution de la superficie manquante.
12.
Par une requête introductive d’instance du 14 février 1990, les requérants demandèrent l’annulation de la décision implicite de rejet résultant du silence gardé par le maire.
13.
Par un jugement du 30 avril 1997, le tribunal administratif de Montpellier annula la décision tacite de refus prise par le maire.
Seconde procédure
14.
Par une lettre du 8 juin 1995, les requérants demandèrent au maire de la commune de rétablir l’espace inter-tombes entre leur concession dans le cimetière communal et la concession voisine. Ils réitèrent leur demande le 8
décembre 1995.
15.
Par requêtes introductives d’instances des 7 juin et 10 décembre 1996, les requérants demandèrent l’annulation des décisions implicites de rejet du maire sur leurs demandes des 8 juin et 8 décembre 1995.
16.
Par un jugement du 7 juin 2000, le tribunal administratif de Montpellier joignit les requêtes et annula les décisions implicites de refus en enjoignant au maire de rétablir l’espace réglementaire entre les concessions.
17.
Le 28 août 2000, les requérants firent appel de ce jugement en estimant que le tribunal n’avait pas statué sur un autre rejet implicite du maire de leur demande datée du 8 juin 1996. L’affaire est actuellement pendante devant la cour administrative d’appel de Marseille.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le grief des requérants porte sur la durée des procédures. La première a débuté le 14 février 1990 et s’est terminée le 30 avril 1997 par le jugement du tribunal administratif. Elle a donc duré sept ans, deux mois et seize jours, pour un degré de juridiction. La seconde a déjà duré presque cinq ans et dix mois, ayant commencé le 7
juin 1996 et étant pendante à ce jour, pour deux degrés de juridiction.
19.
Le Gouvernement reconnaît que les délais litigieux sont anormalement longs et s’en remet à la sagesse de la Cour pour l’appréciation de leur caractère raisonnable.
20.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire et le comportement du ou des requérants ainsi que celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n° 30979, § 43, CEDH 2000-VII).
21.
La Cour prend acte de la déclaration du Gouvernement. Eu égard à la durée des procédures litigieuses, elle considère que les juridictions administratives concernées n’ont pas fait preuve de la diligence requise.
22.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
24.
Les requérants réclament 900
000 francs (FRF), soit 137
204,12 euros («
EUR
») en réparation du préjudice moral.
25.
Le Gouvernement estime que le versement d’une somme globale de 40
097,96 EUR) serait de nature à réparer le préjudice moral.
26.
La Cour estime que le prolongement des procédures litigieuses au-delà du délai raisonnable a sans nul doute causé aux requérants un préjudice moral justifiant l’octroi d’une indemnité. Statuant en équité, comme le veut l’article 41, elle leur alloue à chacun 6
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
27.
Les requérants sollicitent le paiement de 1
000 FRF (152,45 EUR) correspondant aux frais de timbrage des correspondances devant la Cour.
28.
La Cour décide de faire droit à cette demande.
C.
Intérêts moratoires
29.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en France à la date d
’
adoption du présent arrêt est de 4,26
% l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
2.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à chacun des requérants, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 6
000 EUR (six mille euros) pour dommage moral et 152,45 EUR (cent cinquante deux euros et quarante cinq cents) pour frais et dépens
;
b)
que ces montants seront à majorer d
’
un intérêt simple de 4,26
% l
’
an à compter de l
’
expiration dudit délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 mai 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
A.B.
Baka
Greffière
Président