BENTO contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 69715/01 prezentată de Alberto Francisco BENTO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 30 martie 2001, După ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la reclamant, dl Alberto Francisco Bento, este un resortisant portughez, născut în 1927 și rezident la Lisabona. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 18 septembrie 1995, reclamantul a depus la Tribunalul Muncii din Lisabona o cerere în anulare de presupusă concediere abuzivă împotriva angajatorului său. La 20 octombrie 1995, pârâta a prezentat concluziile sale ca răspuns.

La o dată nespecificată, reclamantul și-a depus replica. La 23 ianuarie 1996 a avut loc o încercare de conciliere fără succes. La 29 noiembrie 1996, judecătorul a emis o decizie pregătitoare (despacho saneador) care preciza faptele deja stabilite și cele care trebuiau stabilite. La 3 ianuarie 1997, părțile și-au depus listele de martori. La 3 decembrie 1997, 4 februarie și 11 februarie 1998. La 28 aprilie 1998, tribunalul și-a dat hotărârea parțial în dreptul reclamantului.

Acesta a făcut apel la Curtea Supremă la 13 octombrie 1998. Instanța de apel de la Lisabona a confirmat decizia luată printr-o hotărâre din 21 aprilie 1999. Reclamantul s-a ocupat de casarea în fața Curții Supreme, care a respins recursul printr-o hotărâre din 12 ianuarie 2000. La 26 mai 2000, reclamantul a introdus în fața Tribunalului Muncii o procedură de executare a hotărârii din 28 aprilie 1998. Printr-o hotărâre din 16 martie 2001, Tribunalul a stabilit cuantumul despăgubirii la care reclamantul avea dreptul. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii.

ÎN Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care urmează să fie examinată a început la 18 septembrie 1995 și se încheie la 16 martie 2001 de către Tribunalul Muncii de la Lisabona cu privire la procedura de executare, care trebuie luată în considerare și, prin urmare, durata în cauză este de cinci ani și șase luni.

Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri trebuie să se evalueze în funcție de circumstanțele cauzei și pe baza următoarelor criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților sesizate cu cauza (hotărârea Silva Pontes c. Portugalia din 23 martie 1994, seria A nr. 286-A, p. 15, § 39. În plus, numai lentorii imputați la l'peat pot conduce la concluzia cu privire la faptul că nu a existat o perioadă rezonabilă de observație a termenului de la care s-a făcut referire (hotărârea Ciricosta și Viola c. Italia din 4 decembrie 1995, seria A nr. 337-A, p. 10, § 28). Curtea subliniază în primul rând că cauza nu avea o complexitate deosebită. Comportamentul reclamantului nu pare să fi contribuit nici la durata în cauză, iar în ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea arată că diferitele instanțe sesizate de reclamant au decis, în general, în termene rezonabile.

Tribunalul Muncii de la Lisabona poate fi acuzat de o anumită întârziere între data la care părțile și-au depus listele de martori la 3 ianuarie 1997, precum și de organizarea primei sesiuni de judecată la 3 decembrie 1997. Cu toate acestea, această întârziere, numai ea însăși, nu este importantă atât de importantă încât Curtea să poată ajunge la concluzia că termenul rezonabil este depășit. În acest sens, Comisia subliniază că patru instanțe, inclusiv instanța muncii de două ori, au trebuit să cunoască o cauză; având în vedere cele de mai sus, durata generală a procedurii nu poate fi considerată nerațională. În consecință, nu există nici o aparență de încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție.

Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ressman Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 69715/01 présentée par Alberto Francisco BENTO contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 16 mai 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 30 mars 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Alberto Francisco Bento, est un ressortissant portugais, né en 1927 et résidant à Lisbonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 18 septembre 1995, le requérant introduisit devant le tribunal du travail de Lisbonne une demande en annulation de licenciement prétendument abusif contre son employeur.

Le 20 octobre 1995, la partie défenderesse déposa ses conclusions en réponse. A une date non précisée, le requérant déposa sa réplique. Une tentative de conciliation eut lieu, sans succès, le 23 janvier 1996. Le 29 novembre 1996, le juge rendit une décision préparatoire ( despacho saneador ) spécifiant les faits déjà établis et ceux restant à établir. Le 3 janvier 1997, les parties déposèrent leurs listes de témoins. L’audience eut lieu les 3 décembre 1997, 4 février et 11 février 1998. Le 28 avril 1998, le tribunal rendit son jugement faisant partiellement droit au requérant.

Celui-ci fit appel le 13 octobre 1998. La cour d’appel de Lisbonne confirma la décision entreprise par un arrêt du 21 avril 1999. Le requérant se pourvut en cassation devant la Cour suprême, laquelle rejeta le pourvoi par un arrêt du 12 janvier 2000. Le 26 mai 2000, le requérant introduisit devant le tribunal du travail une procédure d’exécution du jugement du 28 avril 1998. Par un jugement du 16 mars 2001, le tribunal fixa le montant de l’indemnisation à laquelle le requérant avait droit. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure.

Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose notamment : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » La période à examiner a débuté le 18 septembre 1995 et s’est terminée le 16 mars 2001 par le jugement du tribunal du travail de Lisbonne sur la procédure d’exécution, laquelle doit également être prise en considération. La durée en cause est donc de cinq ans et six mois.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure doit s’apprécier suivant les circonstances de la cause et à l’aide des critères suivants : la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités saisies de l’affaire (arrêt Silva Pontes c. Portugal du 23 mars 1994, série A n° 286-A, p. 15, § 39). En outre, seules les lenteurs imputables à l’Etat peuvent amener à conclure à l’inobservation du « délai raisonnable » (arrêt Ciricosta et Viola c. Italie du 4 décembre 1995, série A n° 337-A, p. 10, § 28). La Cour souligne d’abord que l’affaire ne revêtait pas de complexité particulière. Le comportement du requérant ne semble pas non plus avoir contribué à la durée en cause.

Quant au comportement des autorités judiciaires, la Cour relève que les divers tribunaux saisis par le requérant ont en général statué dans des délais raisonnables. On peut reprocher au tribunal du travail de Lisbonne un certain retard entre la date à laquelle les parties ont déposé leurs listes de témoins, le 3 janvier 1997, et la tenue de la première session d’audience, le 3 décembre 1997. Toutefois, ce retard, à lui seul, ne se révèle pas important au point que la Cour puisse conclure au dépassement du délai raisonnable. Elle relève à cet égard que quatre juridictions, dont le tribunal du travail à deux reprises, ont eu à connaître de l’affaire. Compte tenu de ce qui précède, la durée globale de la procédure ne saurait passer pour déraisonnable.

Il s’ensuit qu’il n’y a aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. La requête est dès lors manifestement mal fondée et doit être rejetée, en application de l’article 35 § 3 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président