CtEDO 23.05.2002 Auto

FEDERICI contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
23.05.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FEDERICI contre l'ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Prima DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 62764/00 prezentată de Mario FEDERICI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiune I), care se află la 23 mai 2002 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 6 octombrie 2000, având în vedere decizia parțială din 6 decembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE recurentul este un resortisant italian, născut în 1926 și rezident la Roma. S. De Sanctis Mangelli, avocat în baroul Romei. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și soția sa, F.F., au deținut un apartament în Roma, pe care l-au închiriat la F.C.C. Printr-un act notificat la 14 februarie 1990, proprietarii au informat locatarul cu privire la intenția lor de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, adică la 31 decembrie 1991, și au numit-o în fața instanței din Roma. Printr-o ordonanță din 8 iunie 1990, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 30 iunie 1992 cel târziu. Această hotărâre a devenit executorie la 8 iunie 1990. La 8 octombrie 1992 și 2 iulie 1993, proprietarii au însemnat chiriașului ordinul de eliberare a apartamentului. La 22 septembrie 1993, ei i-au dat un aviz conform căruia expulzarea va fi executată la 30 septembrie 1993 printr-un executor al justiției. Între 30 septembrie 1993 și 13 iulie 1999, executorul justiției a făcut unsprezece tentative de expulzare care au eșuat cu toții, proprietarii neputând beneficia de asistența forței publice. În 1999, soția reclamantului a murit, iar acesta a moștenit partea sa din apartament. La 13 aprilie 2000, reclamantul recuperează apartamentul. ÎN De asemenea, reclamantul se plânge, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata de executare a procedurii de expulzare și de negare a dreptului său de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. El ar fi omis să sesizeze justiția administrativă pentru a contesta refuzul de a-i acorda asistență publică. Recurentul denunță lipsa unei căi de atac interne și susține că prefectul nu a luat niciodată o decizie în materia refuzului de a acorda asistență publică. Curtea amintește că a respins deja această obiecie în cauza Immobiliare Saffi (hotărârea Imobiliară Saffi c. Italia [GC], nr. 27743/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Întrucât Curtea nu are motiv să deroge de la concluziile sale anterioare, Ö Õ din partea guvernului trebuie, prin urmare, să fie respinsă. Pe fond, guvernul susține că măsurile în cauză țin de un control al utilizării proprietății în scopul legitim de a evita tensiunile sociale și tulburările ordinii publice în cazul în care un număr considerabil de expulzări ar trebui efectuate simultan. Potrivit guvernului, ingerința în dreptul de proprietate al reclamantului nu pare disproporționată și, prin urmare, nu a încălcat art. 1 din Protocolul nr. În ceea ce privește durata procedurilor de expulzare, guvernul susține că întârzierea acordării de asistență publică este justificată de ordinea de prioritate stabilită în conformitate cu cerințele de securitate publică. În orice caz, guvernul subliniază că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, prefectul nu este mai competent să stabilească ordinea de prioritate în executarea expulzărilor. Datele de execuție vor trebui stabilite de instanță. Curtea consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, această parte a cererii nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară Restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-12-06
0,98
FEDERICI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62764/00 par Mario, Pio et Bianca FEDERICI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 décembre 2001 en une chambre comp
CtEDO 2004-03-18
0,97
FEDERICI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requêtes n o 67917/01 et no 68859/01 présentées par Mario FEDERICI contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 18 mars 2004 en une chamb
CtEDO 2002-06-13
0,97
FEDERICI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n° 67917/01 et 68859/01 présentées par Mario, Bianca et Pio FEDERICI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 juin 2002
CtEDO 2002-10-17
0,97
RECCHI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 67796/01 présentée par Filippo Maria RECCHI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 17 octobre 2002 en une chambre composée de
CtEDO 2002-06-27
0,97
SPALLETTA contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 61666/00 présentée par Giuliana SPALLETTA contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 27 juin 2002 en une chambre composée de MM. C.
Sursă