Gündüz și alții împotriva Turciei

Secțiunea a treia Cerere nr. 40692/98 prezentată de Hürmüz GÜNDÜZ și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 mai 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Traja judecători M. V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 19 noiembrie 1996, având în vedere declarațiile oficiale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei prezentate de reclamanți și de guvern la 18 aprilie și, respectiv, 22 aprilie 2002. Reclamanții, Hürmüz Gündüz, Ükke Boyac A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, ECLI:EU:C:2006:291, punctul 66. Reclamanții, în dezacord cu sumele plătite, au introdus, în ianuarie 1992, o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Kartal.

Prin hotărârea din 6 iulie 1992, Tribunalul a dat câștig de cauză Reclamanți și le-a acordat o despăgubire suplimentară de 191 867 554 de lire turcești (TRL) pentru toate terenurile lor. Această sumă era însoțită de dobânzi limitrofe simple cu o rată legală de 30 % laan, care urma să fie calculată începând cu data cedării terenurilor pe la. Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 6 iulie 1992 printr-o hotărâre din 6 noiembrie 1992. La 7 august 1996 s-a acordat reclamantului o sumă suplimentară de 683 930 000 TRL. GRIEF. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la respectarea proprietății lor din cauza întârzierii în plata de despăgubiri suplimentare pentru expropriere, însoțită de dobânzi insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată din Turcia.

La 18 aprilie 2002, Curtea a primit de la reprezentantul reclamanților următoarea declarație, semnată la 11 aprilie 2002: În calitate de reprezentant al reclamanților, dna Hürmüz Gündüz, Ükke Boyac în ceea ce privește prejudiciul material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată. De asemenea, observ că plata va avea loc în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) și (c) din Convenția europeană a drepturilor omului J a acceptat această propunere după consultarea adecvată a reclamanților care, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele inițiale ale cererii.

Această declarație a fost făcută în cadrul regulamentului amiabil la care eu și guvernul, împreună cu reclamanții, am ajuns (...) la 22 aprilie 2002, guvernul a emis, la rândul său, o declarație semnată la 15 aprilie 2002 și astfel formulată: Declar că, în vederea unei soluționări confidențiale a cauzei, care are ca origine cererea nr. 40692/98 formulată de dna Hürmüz Gündüz, Ükke Boyac Mehmet Boyac. Guvernul Republicii Turcia oferă părților interesate, ex gratia, suma de 22 000 (22 000) de euro pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și nici unei alte poveri fiscale la momentul respectiv. Plata va avea loc în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile.

Curtea consideră că acesta se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de Protocoalele sale și că nu are nici un temei de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n° 40692/98 présentée par Hürmüz GÜNDÜZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 mai 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 novembre 1996, Vu les déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire présentées par les requérants et le Gouvernement les 18 avril et 22 avril 2002 respectivement. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Hürmüz Gündüz, Ükke Boyacı, Sadife Acemoğlu et Mehmet Boyacı, sont des ressortissants turcs et résident à İstanbul.

Ils sont représentés devant la Cour par M e Belkıs Baysal, avocate au barreau d’İstanbul. Entre 1987 et 1990, la Direction générale des routes nationales ( Karayolları Genel Müdürlüğü « la Direction »), établissement public chargé, entre autres, de la construction des autoroutes, expropria des terrains appartenant aux requérants sis à İstanbul pour la construction d’une voie périphérique. Des indemnités fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date du transfert de propriété des biens à la Direction. Les requérants, en désaccord avec les montants payés, introduisirent, en janvier 1992, un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Kartal.

Par un jugement du 6 juillet 1992, le tribunal donna gain de cause aux requérants et leur accorda une indemnité complémentaire de 191 867 554 livres turques (TRL) pour la totalité de leurs terrains. Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples au taux légal de 30 % l’an à calculer à partir de la date de cession des terrains à l’Administration. La Cour de cassation confirma le jugement du 6 juillet 1992 par un arrêt du 6 novembre 1992. L’indemnité complémentaire majorée d’un intérêt moratoire simple fut versée aux requérants le 7 août 1996. Elle s’élevait à 683 930 000 TRL. GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n° 1 à la Convention, les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard de l’Administration dans le paiement de l’indemnité complémentaire d’expropriation, assortie d’intérêts moratoires insuffisants par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.

EN DROIT Le 18 avril 2002, la Cour a reçu de la représentante des requérants la déclaration suivante, signée le 11 avril 2002: « En ma qualité de représentante des requérants, Mmes Hürmüz Gündüz, Ükke Boyacı et Sadife Acemoğlu ainsi que M. Mehmet Boyacı, j’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement de la République de Turquie, faite en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 40692/98 et selon laquelle il est prêt à verser, ex gratia, la somme de 22 000 (vingt-deux mille) euros au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour les frais et dépens.

Je note également que le versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de [la décision] de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 a) et c) de la Convention européenne des Droits de l’Homme J’accepte cette proposition après avoir dûment consulté les requérants qui, en conséquence, renoncent à toute autre prétention à l’encontre de la Turquie à propos des faits à l’origine de la requête. Nous déclarons l’affaire définitivement réglée.

La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même, de concert avec les requérants, sommes parvenus (...) » Le 22 avril 2002, le Gouvernement a fait, à son tour, parvenir une déclaration, signée le 15 avril 2002 et ainsi libellée : « Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n° 40692/98, introduite par Mmes Hürmüz Gündüz, Ükke Boyacı et Sadife Acemoğlu ainsi que par M. Mehmet Boyacı, le gouvernement de la République de Turquie offre de verser aux intéressés, ex gratia, la somme de 22 000 (vingt-deux mille) euros au titre du préjudice matériel et moral ainsi que pour les frais et dépens. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt ni à une quelconque autre charge fiscale à l’époque pertinente.

Le versement aura lieu dans les trois mois suivant la date de notification de [la décision] de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 a) et c) de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause (...) » La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties. Elle estime que celui-ci s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles et n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement de la Cour). Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle.

Vincent Berger Georg Ress Greffier Président