DE BIAGI contre SAINT-MARIN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
DE BIAGI contre SAINT-MARIN (CtEDO, 2002)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 36451/97 prezentate de Silvano DE BIAGI împotriva San Marino Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 mai 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 mai 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, Silvano de Biagi, este un resortisant al Republicii San Marino, născut în 1955 și rezident în Borgo Maggiore, San Marino. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Selva, avocat în Borgo Maggiore, San Marino. În decembrie 1988, ca urmare a descoperirii de către serviciile fiscale în materie de comercializare și transport de ulei de măsline de către o întreprindere al cărei reclamant era unul dintre asociați, poliția a percheziționat birourile întreprinderii și a interogat reclamantul și câțiva dintre angajați. La 5 decembrie 1988, reclamantul a recunoscut că a emis facturi false și a obținut un câștig de un miliard de lire. Comisarul pentru Lege (Commissario della Legge) E., care, conform normelor procedurii ordinare, fusese însărcinat cu ancheta, a depus cheltuielile finale la 22 iulie 1991 și, în final, la 7 iunie 1993. Dosarul cauzei a fost prezentat dlui G., judecător de primă instanță (Gudice Penale di Primo Grado), care, printr-o hotărâre din 1 februarie 1996, pronunțat fără a ține cuvânt public și fără a-l vedea pe pârât, l-a condamnat pe acesta la patru ani și șase luni de închisoare, însoțite de pedepse auxiliare, de comandanți de înșelătorie și de asociere de răufăcători. La data de 20 martie, reclamantul a făcut apel la 29 februarie 1996 și-a pus la dispoziție mijloacele. Lacul în apel a fost desfășurat de către Comisarul della Legge printr-o hotărâre definitivă din 14 ianuarie 1997, pronunțată fără a ține de cuvânt public sau a vedea la mai, Giudice delle Appelleazioni penali În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 15.6.2011, p. 1). Acuzațiile penale din San Marino au avut loc sub o procedură prescurtată sau printr-o procedură obișnuită. Prima a fost aplicabilă infracțiunilor pedepsite cu închisoare până la trei ani sau cu amendă. Hotărârea a fost precedată de o audiere publică. Hotărârile sale puteau face obiectul unui apel la Giudice Penale di Primo Grado În procedura ordinară, investigațiile preliminare au fost efectuate de Commissario della Legge , în timp ce judecata a fost pronunțată de Giudice Penale di Primo Grado fără audiere publică. Hotărârea pronunțată de acesta putea face obiectul unui apel la Giudice delle Appellazioni Penali L ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 83/1992 prevede că, până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, pentru orice încălcare a dreptului comunitar comisă începând cu ziua următoare publicării acestei legi în Buletinul Oficial (19 noiembrie 1992) se vor respecta numai dispozițiile privind procedurile prescurtate; cu toate acestea, funcțiile de investigare și funcțiile de judecată vor fi exercitate de două Commissari della Legge va avea loc în fața Giudice delle Appellazioni Penali . Pentru infracțiunile comise înainte de 19 noiembrie 1992, dispozițiile vechi ale Codului de procedură penală vor rămâne aplicabile: funcțiile lui Giudice Penale di Primo Grado și ale lui Giudice delle Appellazioni Penali Legea nr. 20 din 24 februarie 2000 a prevăzut în mod expres în instanța de judecată a instanței de apel, precum și citirea dispozitivului la sfârșitul instanței. În cazul în care judecătorul își rezervă decizia, aceaceasta este publicată în termen de trei luni de către Comisarul della Legge Grief Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de absența unor dezbateri publice în cursul procesului. În opinia reclamantului, absența unei audieri publice în cursul procesului ar constitui o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) în mod public (...) de către o instanță (...), care va decide, (...) de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul excită neobosirea căilor de atac interne pe motivul că reclamantul ar fi omis să se prevaleze de articolele 201 și 202 din Codul de procedură penală și art. 3 alineatul (6), art. 6 din Legea nr. 13/1923 și art. 4 din Legea nr. 20/2000, potrivit căreia este posibil să se solicite revizuirea unei hotărâri penale. Potrivit guvernului, procedura de revizuire ar fi un remediu extraordinar, dar Pentru a se ajunge la repararea unei condamnări nedrepte prin intermediul unui nou proces bazat pe elemente noi, neglijate în timpul procesului, sau esențiale pentru o posibilă achitare. Curtea se referă la jurisprudența sa potrivit căreia recursul în revizie în general și recursul menționat de guvern în speță în special nu constituie, în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, o acțiune eficientă pe care recurentul trebuia să o utilizeze pentru a satisface cerințele de epuizare a căilor de atac interne prevăzute la art. 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea cererile Tierce c. San Marino, 24954/94, dec. 18.10.96 și Stefanelli c. San Marino, 35396/97, c. 1.6.1999). În plus, recursul în revizuire prezentat de domnul Tierce a fost respins de Giudice delle apellazioni penali la 19 iunie 2001 pentru motivul că revizuirea unui proces ca urmare a unei condamnări pronunțate de Curte nu este prevăzută de art. 200 din Codul de procedură penală. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția impusă de guvern. Guvernul reamintește apoi că, în acest caz, au avut loc în primă instanță audieri privind audierea martorilor în octombrie 1991 și iulie 1993. În ceea ce privește procesul de recurs, guvernul este convins de necesitatea de a respecta garanțiile prevăzute în art. 6, de asemenea, în apel, dar el observă că respectarea principiilor procesului echitabil este esențială ... mai ales în primă instanță, în special atunci când, ca în cazul de față, nu se face apel la o examinare a faptelor noi. Cu privire la acest subiect, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de altă parte, reclamantul în prezenta cauză nu și-a utilizat dreptul de replică în recurs recunoscut de dreptul intern. Curtea a examinat argumentele părților și consideră că cererea ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, aceasta nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte