ERCOLANI contre SAINT-MARIN
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
ERCOLANI contre SAINT-MARIN (CtEDO, 2002)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35430/97 prezentate de Ermanno ERCOLANI împotriva San Marino Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 mai 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych mei Thomassen Mularoni judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 12 martie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia parțială din 9 mai 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAPT Reclamantul este un cetățean din San Marino, născut în 1951 și rezident în San Marino. El este reprezentat în fața Curții de către domnul A. S. Belluzzi, avocat din San Marino. Circumstanțele din speță Faptele cauzei au făcut deja obiectul examinării Curții în cererea nr. 35396/97, Stefanelli c. San Marino (hotărârea din 8 februarie 2000, CEDO 2000-II), reclamantul fiind coincis cu dna Stefanelli. La 24 februarie 1992, Parchetul din Bologna (Italia) a solicitat Tribunalului din San Marino să percheziționeze biroul reclamantului. La 28 februarie 1992, reclamantul a fost interogat. La 2 aprilie 1993, Consiliul celor 12 nume M. Z. în calitate de procuror (Procuratore del Fisco). Aprilie 1993 aceaceasta a fost înlocuită de dl S. La 15 decembrie 1993, Comisarul della Legge a depus acuzațiile finale. După ședința martorilor și depunerea memoriilor apărătorilor, dosarul a fost predat dlui G., judecător de primă instanță (Giudice Penale di 1° Grado) La 19 iunie 1996, Giudice Penale di Primo Grado și-a pronunțat sentința fără a ține cuvânt public sau a-l vedea pe inculpat. El l-a condamnat pe acesta la doi ani și zece luni de închisoare împreună cu pedepse auxiliare. La data de 18 august 1996, reclamantul a făcut apel și-a pus la dispoziție mijloacele de acțiune. La data de 8 octombrie 1996, reclamantul a depus recurs la recursul formulat de dna Stefanelli, care susținea încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului intern și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Prin hotărârea definitivă din 31 octombrie 1996, făcută publică la 18 noiembrie 1996, Giudice delle Appellazioni penali În primul rând, a respins acțiunea respectivă pe motivul că legiuitorul a modificat deja legislația în litigiu în noiembrie 1992 și îi revine sarcina de a decide cu privire la aplicarea sau nu a reformei procedurilor pendinte sau, așa cum a decis la data respectivă, numai cu privire la noile proceduri. În ceea ce privește fondul, judecătorul a confirmat condamnarea prin reducerea pedepsei principale la doi ani și cinci luni de închisoare. La 5 mai 2000, reclamantul a prezentat în fața Giudice delle apellazioni penali o cerere de revizuire a procesului său. Dreptul intern relevant Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 83 din 28 octombrie 1992 privind organizarea judiciară ( Acuzațiile penale din San Marino au avut loc sub o procedură prescurtată sau printr-o procedură obișnuită. Prima a fost aplicabilă infracțiunilor pedepsite cu închisoare până la trei ani sau cu amendă. Hotărârea a fost precedată de o audiere publică. Hotărârile sale puteau face obiectul unui apel la Giudice Penale di Primo Grado În procedura ordinară, investigațiile preliminare au fost efectuate de Commissario della Legge , în timp ce judecata a fost pronunțată de Giudice Penale di Primo Grado fără audiere publică. Hotărârea pronunțată de acesta putea face obiectul unui apel la Giudice delle Appellazioni Penali L ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 83/1992 prevede că, până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, pentru orice încălcare a dreptului comunitar comisă începând cu ziua următoare publicării acestei legi în Buletinul Oficial (19 noiembrie 1992) se vor respecta numai dispozițiile privind procedurile prescurtate; cu toate acestea, funcțiile de investigare și funcțiile de judecată vor fi exercitate de două Commissari della Legge va avea loc în fața Giudice delle Appellazioni Penali . Pentru infracțiunile comise înainte de 19 noiembrie 1992, dispozițiile vechi ale Codului de procedură penală vor rămâne aplicabile: funcțiile lui Giudice Penale di Primo Grado și ale lui Giudice delle Appellazioni Penali Legea nr. 20 din 24 februarie 2000 a prevăzut în mod expres în instanța de judecată a instanței de apel, precum și citirea dispozitivului la sfârșitul instanței. În cazul în care judecătorul își rezervă decizia, aceaceasta este publicată în termen de trei luni de către Comisarul della Legge GrieFS. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de absența unor dezbateri publice în cursul procesului. În opinia reclamantului, absența unei audieri publice în cursul procesului ar constitui o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat: Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) în mod public (...) de către o instanță (...), care va decide, (...) cu privire la temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. Guvernul subliniază în mod clar faptul că, în conformitate cu articolele 201 și 202 din Codul de procedură penală și cu articolele 3 alineatul (6), 6 din Legea nr. 13/1923 și 4 din Legea nr. 2/2000 este posibil să se solicite revizuirea unei decizii penale. Potrivit guvernului, procedura de revizuire ar fi un remediu extraordinar, deși Pentru a se ajunge la repararea unei condamnări nedrepte prin intermediul unui nou proces bazat pe elemente noi, neglijate în cursul procesului, sau esențiale pentru o posibilă achitare. Întrucât reclamantul a întreprins o astfel de procedură, cererea ar fi inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne. Curtea se referă la jurisprudența sa potrivit căreia recursul în revizie în general și recursul menționat în lanuri de către guvern în special nu constituie, în conformitate cu principiile de drept internațional general recunoscute, o acțiune eficientă pe care recurentul trebuia să o utilizeze pentru a îndeplini cerințele de epuizare a căilor de atac interne prevăzute la art. 35 din Convenție (a se vedea cererile Tierce c. San Marino, 24954/94, dec. 18.10.96 și Stefanelli c. San Marino, 35396/97, c. 1.6.1999). În plus, recursul în revizuire prezentat de domnul Tierce a fost respins de Giudice delle apellazioni penali la 19 iunie 2001 pentru motivul că revizuirea unui proces ca urmare a unei condamnări pronunțate de Curte nu este prevăzută de art. 200 din Codul de procedură penală. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția impusă de guvern. Guvernul reamintește apoi că, în speță, au existat, în primă instanță, audieri privind audierea martorilor la 19, 20 și 25 aprilie, și pe 3 și 4 mai 1994. În ceea ce privește procesul de recurs, guvernul este convins de necesitatea de a respecta garanțiile prevăzute la art. 6, de asemenea, în apel, dar el observă că respectarea principiilor procesului echitabil este În special atunci când, la fel ca în cazul de față, nu se recurge la o examinare a unor fapte noi. În acest sens, se bazează pe hotărârile Jan- Åke Andersson și Feijde c. Suedia (din 29 octombrie 1991, seria A nr. 212-B și 212-C) în care Curtea a ajuns la concluzia că nu a încălcat art. 6 din Convenție, chiar și în lipsa unei proceduri naționale, deoarece faptele noi prezentate de solicitanți erau nesemnificative. Pe de altă parte, reclamantul în prezenta cauză nu și-a utilizat dreptul de replică în recurs recunoscut de dreptul intern. Curtea a examinat argumentele părților și consideră că această parte a cererii ridică întrebări complexe de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond. Prin urmare, cauza nu poate fi declarată în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Modulul Președinte