SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ERCOLANI c. SAIN MARIN (solicitarea nr. 3543/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 25 noiembrie 2003 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă În cauza Ercolani c. San Marino, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni, judecători și judecători ai dlui Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 4 noiembrie 2003, Renunță la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 35430/97) îndreptată împotriva Republicii San Marino, inclusiv un resortisant al acestui stat, Ermanno Ercolani ( La 12 martie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În conformitate cu art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 din convenție, cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 9 mai 2000, această cameră a declarat cererea parțial inadmisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o decizie finală din 28 mai 2002, camera a declarat restul cererii admisibile. Atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din regulament. La 8 iulie 2003, guvernul a comunicat Curții o scrisoare din 4 iunie 2003 prin care reclamantul propunea încheierea unui regulament amiabil autorităților naționale, precum și acceptarea de către guvern a termenilor regulamentului menționat anterior. Stefanelli c. San Marino (hotărârea din 8 februarie 2000, CEDO 2000-II, § 7-14), reclamantul fiind coincis cu doamna Stefanelli. 11. La 24 februarie 1992, Parchetul de la Bologna (Italia) a solicitat Tribunalului din San Marino să percheziționeze biroul reclamantului. La 24 februarie 1992, Parchetul de la Bologna (Italia) a fost solicitat de către comisia de recurs să percheziționeze biroul reclamantului și a fost suspectat de încălcări legate de comercializarea ilicită a laptelui destinat consumului zootehnic. 12. La 28 februarie 1992, reclamantul a fost interogat. 13. La 2 aprilie 1993, Consiliul celor 12 nume M. Z. în calitate de procuror (Procuratore del Fisco). Aprilie 1993 aceaceasta a fost înlocuită de dl S. 14. La 15 decembrie 1993, Comisarul della Legge a depus acuzațiile finale. După ședința martorilor și depunerea memoriilor apărătorilor, dosarul a fost predat dlui G., judecător de primă instanță (Giudice Penale di Primo Grado) La 19 iunie 1996, Giudice Penale di Primo Grado și-a pronunțat sentința fără să țină o audiere publică sau să-l vadă pe acuzat. La doi ani și zece luni de închisoare împreună cu pedepse auxiliare. 16. La 18 august 1996, reclamantul a făcut apel și-a pus la dispoziție mijloacele. Instrucțiunea în apel a fost efectuată de către Comisarul della Legge, dl E., însărcinat deja cu instruirea în primă instanță. 17. La 8 octombrie 1996, reclamantul s-a asociat recursului introdus de dna Stefanelli, care susținea încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului intern și ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. 18. printr-o hotărâre definitivă din 31 octombrie 1996, făcută publică la 18 noiembrie 1996, Giudice delle Appellazioni penali În primul rând, a respins acțiunea respectivă pe motivul că legiuitorul a modificat deja legislația în litigiu în noiembrie 1992 și îi revine sarcina de a decide cu privire la aplicarea sau nu a reformei procedurilor pendinte sau, așa cum a decis, numai cu privire la noile proceduri. În ceea ce privește fondul, judecătorul a confirmat condamnarea prin reducerea pedepsei principale la doi ani și cinci luni de închisoare. 19. La 5 mai 2000, reclamantul a prezentat în fața Giudice delle Appellazioni Penali o cerere de revizuire a procesului său. ÎN DREPT 20. La 8 iulie 2003, Curtea a primit de la guvern o scrisoare din 4 iulie 2003 La 7 iulie 2003, guvernul a acceptat regulamentul menționat și părțile relevante din scrisoarea din 4 iunie se citesc astfel: Subsemnatul Ercolani Ermanno (...), referindu-se la discuțiile sale cu [autoritățile San Marino competente], pentru a ajunge la un acord care să permită soluționarea disputei judiciare în curs, declară că a fost condamnat în cadrul procedurii penale nr. 38/1992 (...) la doi ani și la cinci luni de reținere (...) și la amenda de 150 000 de lire. (...) a solicitat revizuirea procedurii în fața autorităților judiciare din San Marino competente care au prezentat o cerere în fața Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a obține recunoașterea încălcării articolului 6 din convenție (...). Întrucât este foarte probabil ca, în ceea ce privește precedentele în materie și în special la (...) decizie privind aceeași procedură penală națională n 38/1992, Curtea (...) să adopte o hotărâre de condamnare a Republicii San Marino (...) Având în vedere procedurile pendinte și deschise în prezent de autoritățile naționale pentru recuperarea creditelor în legătură cu procedura penală internă, având în vedere cele de mai sus, care își exprimă intenția irevocabilă de a găsi o soluție utilă la soluționarea litigiilor în curs, subsemnatul propune retragerea definitivă a cererii prezentate în fața Curții (...) și a cererii de revizuire depuse în fața instanțelor naționale. El propune în același timp ca guvernul (...) renunță la recuperarea, în cadrul procedurii civile nr. 252/1998, a creditului care rezultă din prejudiciul moral și din prejudiciile aduse imaginii statului renunțarea la creditul fiscal pentru importuri de 204 183,30 EUR (...) și la procedura judiciară conexă (...) revocă dreptul de privilegiat în valoare de 800 000 000 de lire pentru [bunurile imobile ale proprietății sale] acordă un termen de zece ani pentru plata, prin intermediul unor plăți anuale fără dobândă, a sumei de 98 986,28 EUR pentru procedură (...) 2273/1997 (...) acordă atenția sa iubitoare, în limitele competenței sale, eventualei cereri de reabilitare a subsemnatului (...). La 6 octombrie 2003, Curtea a primit de la consiliul reclamantului o scrisoare contrasemnată de clientul său și redactată în acest sens. Am primit confirmarea astăzi [30 septembrie 2003] de către domnul Lucio Daniele (...) de la încheierea soluționării amiabile între clientul meu și guvernul din San Marino. Având în vedere încheierea regulamentului menționat, clientul meu a declarat că nu mai dorește să continue în procedura pendinte în fața Curții Drepturilor Omului. Prezenta scrisoare este o comunicare formală în acest scop. 22. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 23. Prin urmare, trebuie eliminată cauza rolului. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de intenția implicită a părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 25 noiembrie 2003, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
ERCOLANI c. SAINT-MARIN
(Requête n
o
35430/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
25 novembre 2003
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme
En l'affaire Ercolani c. Saint-Marin,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
A.
Mularoni,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 novembre 2003,
Rend l'arrêt que voici, adopté cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
35430/97) dirigée contre la République du Saint-Marin et dont un ressortissant de cet Etat,
Ermanno Ercolani («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 12 mars 1997 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
e
A.S. Belluzzi, avocat à Saint-Marin. Le gouvernement saint-marinais («
le Gouvernement
») est représenté par M. Lucio Leopoldo Daniele, agent, et M. Guido Bellati Ceccoli, coagent.
3.
Le requérant alléguait en particulier la violation de l'article 6 § 1 de la Convention en raison de l'absence d'audiences publiques au cours de son procès.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
5.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement. Le 9 mai 2000 cette chambre a déclaré la requête partiellement irrecevable.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Par une décision finale du 28 mai 2002, la chambre a déclaré le restant de la requête recevable.
8.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
9.
Le 8 juillet 2003, le Gouvernement a communiqué à la Cour une lettre du 4 juin 2003 par laquelle le requérant proposait la conclusion d'un règlement amiable aux autorités nationales, ainsi que l'acceptation de la part du Gouvernement des termes dudit règlement.
10.
Les faits de la cause ont déjà fait l'objet de l'examen de la Cour dans la requête n
o
35396/97,
Stefanelli c. Saint-Marin
(arrêt du 8 février 2000, CEDH 2000-II, §§ 7-14), le requérant étant coïnculpé de Mme Stefanelli.
11.
Le 24 février 1992, le parquet de Bologne (Italie) demanda par commission rogatoire au tribunal de Saint-Marin de perquisitionner le bureau du requérant. Celui-ci était soupçonné d'infractions liées à la commercialisation illicite de lait à usage zootechnique.
12.
L'autorité judiciaire saint-marinaise décida d'ouvrir ses propres investigations et l'enquête fut confiée au Commissaire pour la loi (
Commissario della Legge
) E. Le 28 février 1992, le requérant fut interrogé.
13.
Le 2 avril 1993, le Conseil des Douze nomma M
me
Procuratore del Fisco
). N'ayant pu exercer ses fonctions pour cause d'incompatibilité, le 15
avril 1993 celle-ci fut remplacée par M. S.
14.
Le 15 décembre 1993, le
Commissario della Legge
déposa les charges finales. Après l'audition des témoins et le dépôt des mémoires des défenseurs, le dossier fut remis à M. G., juge de première instance (
Giudice Penale di Primo Grado
). Des audiences publiques consacrées à l'audition de témoins eurent lieu les 19 et 20 avril, 25 avril et 3 et 4 mai 1994. Elle se tinrent devant le
Commissario della Legge
.
15.
Le 19 juin 1996, le
Giudice Penale di Primo Grado
prononça son jugement sans tenir d'audience publique ni voir le prévenu. Il condamna celui-ci à deux ans et dix mois de prison assortis de peines accessoires.
16.
Le requérant interjeta appel et déposa ses moyens le 18 août 1996. L'instruction en appel fut menée par le
Commissario della Legge
, M.
E., déjà chargé de l'instruction en première instance.
17.
Le 8 octobre 1996, le requérant s'associa au recours introduit par Mme Stefanelli qui alléguait la violation des principes fondamentaux du droit interne et de la Convention européenne des Droits de l'Homme.
18.
Par un arrêt définitif du 31 octobre 1996, rendu public le 18
novembre
1996, le
Giudice delle Appellazioni penali
rejeta tout d'abord ledit recours au motif que le législateur avait déjà modifié la législation litigieuse en novembre 1992, et il lui appartenait de décider de l'application ou non de la réforme aux procédures pendantes ou, comme il l'avait décidé, seulement aux nouvelles procédures. Quant au fond, le juge confirma la condamnation en ramenant la peine principale à deux ans et cinq mois de prison.
19.
Le 5 mai 2000, le requérant a introduit devant le
Giudice delle Appellazioni Penali
une demande de révision de son procès.
20.
Le 8 juillet 2003, la Cour a reçu du Gouvernement une lettre du 4
juin 2003 par laquelle le requérant proposait la conclusion d'un règlement amiable aux autorités nationales. Le 7 juillet 2003, le Gouvernement a accepté ledit règlement. Les parties pertinentes de la lettre du 4 juin se lisent ainsi
:
«
Le soussigné Ercolani Ermanno (...), se référant à ses entretiens avec [les autorités saint-marinaises compétentes], afin de parvenir à un accord qui permettre de régler le différend judiciaire en cours, déclare
:
1)
avoir été condamné dans le cadre de la procédure pénale n
o
38/1992 (...) à deux ans et cinq mois de réclusion (...) et à l'amende de 150 000 000 lires. (...)
;
2)
avoir demandé la révision de la procédure devant les autorités judiciaires saint-marinaise compétentes
;
3)
avoir présenté une requête devant la Cour européenne des Droits de l'Homme afin d'obtenir la reconnaissance de la violation de l'article 6 de la Convention (...).
Considérant qu'il est fort probable qu'eu égard aux précédents en la matière et en particuliers à la (...) décision concernant la même procédure pénale nationale n
o
38/1992, la Cour (...) adopte un arrêt condamnant la République de Saint-Marin (...)
;
Compte tenu des procédures actuellement pendantes et ouvertes par les autorités nationales visant à récupérer des crédits en relation avec la procédure pénale interne
;
au vu de ce qui précède
Exprimant son intention irrévocable de trouver une solution utile au règlement des différends en cours, le soussigné propose
:
le retrait définitif de la requête présentée devant la Cour (...) et de la demande en révision déposée devant les juridictions nationales.
Il propose en même temps que le Gouvernement
:
a)
(...) renonce à récupérer dans le cadre de la procédure civile n
o
252/1998 le crédit résultant du dommage moral et du préjudice à l'image de l'Etat
;
b)
renonce au crédit d'impôt sur les importations de 204 183,30 euros (...) ainsi qu'à la procédure judiciaire connexe (...)
;
c)
révoque le droit de privilège à hauteur de 800 000 000 lires relatif à [des biens immeubles de sa propriété]
;
d)
accorde un délai de dix ans pour le paiement, par le biais de versements annuels sans intérêts, de la somme de 98 986,28 euros relatifs à la procédure (...) n
o
2273/1997 (...)
;
e)
accorde sa bienveillante attention, dans les limites de sa compétence, à l'éventuelle demande de réhabilitation du soussigné (...).
(...)
»
21.
Le 6 octobre 2003, la Cour a reçu de la part du conseil du requérant une lettre contresignée par son client et rédigée en ces termes
:
«
J'ai reçu confirmation aujourd'hui même [30 septembre 2003] par M. Lucio Daniele (...) de la conclusion du règlement amiable entre mon client et le Gouvernement de Saint-Marin.
Compte tenu de la conclusion dudit règlement, mon client a déclaré ne plus souhaiter continuer dans la procédure pendante devant la Cour des Droits de l'Homme.
La présente lettre vaut communication formelle à cette fin.
»
22.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
23.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'intention implicite des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 novembre 2003, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président