TEMPESTI CHIESI and CHIESI v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Admissible
TEMPESTI CHIESI and CHIESI v. ITALY (CtEDO, 2002)
PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 62000/00 de Gabriella TEMPESTI CHIESI și Renato CHIESI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 30 mai 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen doamna Vajić dna Botoucharova Zagrebelsky judecători ai dnei Steiner și dna Grefier al Secțiunii E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 12 octombrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții sunt doi resortisanți italieni, atât născuți în 1940, cât și locuiți în Florența. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl I. Donati, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care le-au lăsat A.Q. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 14 septembrie 1984, reclamanții l-au informat cu privire la intenția lor de a încheia contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și l-au convocat să apară în fața judecătorului Florenței. Prin decizia din 14 noiembrie 1984, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. Între timp, chiriașul a murit și soția sa a refuzat să părăsească sediul. La 25 septembrie 1989, reclamanții au făcut o declarație legală de a solicita urgent cazare pentru fiul lor. La 16 noiembrie 1989, reclamanții au notificat chiriașul care o cere să părăsească locația. La 6 decembrie 1989, ei au comunicat la chiriașul care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 31 ianuarie 1990. Între 31 ianuarie 1990 și 8 februarie 2001, judecătorul a făcut douăzeci și un încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuat, deoarece reclamanții nu au fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. Între timp, la 1 decembrie 1998, reclamanții au făcut o a doua declarație legală de a solicita urgent cazare pentru fiul lor. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, la 9 iulie 1999, chiriașul a solicitat suspendarea procedurii de executare. Magistratul Florenței a suspendat procedura până la 8 februarie 2001. La 9 martie 2001, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu au contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului