CtEDO 13.06.2002 Auto

A.G. v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
A.G. v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 66441/01 de către A.G. împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 19 februarie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național italian, născut în 1933 și trăiește în Sesto Fiorentino (Florența). Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Sesto Fiorentino (Florence), pe care l-a lăsat G.C. și G.P. într-o scrisoare înregistrată din 29 noiembrie 1990, reclamantul a informat chiriașii că intenționează să pună capăt contractului de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și le-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașilor la 17 aprilie 1991, reclamantul și-a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașii să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 23 mai 1991, care a fost făcută executivă la 31 iulie 1991, Magistratul Florenței a susținut validitatea notificării de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1992. La 29 aprilie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că a solicitat urgent ca locație pentru fiul său. La 14 mai 1993, reclamantul a notificat chiriașii care le impune să abandoneze locațiile. La 2 iunie 1993, el a comunicat la chiriași că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 15 iulie 1993. Între 15 iulie 1993 și 15 octombrie 1998, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, procedura de executare a fost suspendată până la 27 iunie 1999. În acea zi, chiriașii au cerut Magistratului Florenței o nouă suspendare. La 11 iulie 2000, Magistratul Florenței a hotărât să stabilească o nouă dată pentru procedura de executare, anume 25 ianuarie 2001. La 31 octombrie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului deoarece chiriașii au evacuat spontan locația. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și la denia l a dreptului său de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă