CtEDO 07.05.2002 Auto

ROGAI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
07.05.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ROGAI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE PENTRU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 60661/00 de către Nadia ROGAI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 mai 2002 în calitate de Cameră compusă de dna Tulkens Președintele Bonello Lorenzen Doamna Vajić Botoucharova Zagrebelsky judecătorii doamnei Steiner și dl Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 3 aprilie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1944 și locuiește în Florența. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl S. Romei, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat lui M.C. într-o scrisoare înregistrată din 26 octombrie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 mai 1995 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit locatarului la 20 noiembrie 1992, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 14 decembrie 1992, care a fost făcută executivă la 12 ianuarie 1993, magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 mai 1995. La 28 noiembrie 1994, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca locație pentru fiul său. La 5 iunie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să scape de locație. La 21 iunie 1995, a notificat locatarului care i-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 5 septembrie 1995. Între 5 septembrie 1995 și 2 mai 1999, judecătorul a făcut unsprezece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu Legea nr. 431/98, la 23 iulie 1999, chiriașul a cerut magistratului Florenței să suspende procedura de punere în aplicare. La 12 martie 2001, procedura de executare a fost suspendată până la 2 octombrie 2002. La 6 aprilie 2001, reclamantul a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 2 octombrie 2002. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a se judeca în fondul cazului. Erik Fribergh Françoise Tulkens Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă