CtEDO 10.10.2002 Auto

MONTI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.10.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MONTI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 63833/00 de către Steno MONTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 10 octombrie 2002 în calitate de Camera compusă de Președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh grefier având în vedere cererea depusă la 9 octombrie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1922 și locuiește în Sansepolcro (Arezzo). El este reprezentat în fața Curții de către dl Boncompagni, consultant. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat L.B. Într-o scrisoare înregistrată din 20 ianuarie 1992, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1993 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 20 aprilie 1993, reclamantul a reiterat intenția sa de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. Prin decizia din 12 iulie 1993, care a fost făcută executivă la 4 august 1993, judecatorul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1993. La 10 martie 1995, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul. La 27 martie 1995, el a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 30 mai 1995. Între 30 mai 1995 și 7 mai 1996, judecătorul a făcut trei încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 2 aprilie 1997, reclamantul a efectuat un al doilea anunț privind chiriașul care a solicitat-o să abandoneze sediul. La 23 aprilie 1997, reclamantul a făcut o declarație legală că a solicitat în mod urgent sediul ca locație pentru copiii săi. La 8 mai 1997, el a efectuat un al doilea anunț cu privire la locatar informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 23 iunie 1997. Între 23 iunie 1997 și 3 septembrie 1998, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. În conformitate cu art. 6 din Legea nr. 431/98, la 31 august 1999, chiriașul a solicitat suspendarea procedurii de expulsie. La 15 decembrie 2000, judecătorul Florenței a hotărât să amâne procedura de expulzare până la 11 iulie 2002. La 11 iulie 2002, reclamantul a recuperat posesia apartamentului cu ajutorul poliției. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea sa de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi v. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă