CtEDO 10.10.2002 Auto

RAGONE v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
10.10.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RAGONE v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 67412/01 de Anna Maria RAGONE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 10 octombrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Doamna Botoucharova Zagrebelsky judecătorii doamnei Steiner și dl. E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 15 februarie 2001, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1968 și locuiește în Salerno. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl R. Fiorillo, un avocat practicant în Salerno. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. M.G. a fost proprietarul unui apartament din Salerno, pe care l-a lăsat U.A. Într-o scrisoare înregistrată din 23 mai 1988, proprietarul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1991 și i-a cerut să abandoneze locația până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 10 decembrie 1988, proprietarul a reiterat intenția de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Salerno. Prin hotărârea din 3 februarie 1989, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Salerno a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 mai 1993. La 21 decembrie 1990, reclamantul a devenit proprietarul apartamentului și a urmărit procedura de executare. La 17 aprilie 1993, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească locația. În aceeași zi, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a cerut urgent ca locație pentru ea. La 21 mai 1993, a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 30 iunie 1993. La 30 iunie 1993, judecătorul a făcut o încercare de recuperare a posesiunii, care s-a dovedit a fi eșuat, deoarece reclamantul nu a fost acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesare. După aceea, reclamantul a decis să suspende încercările judecătorului pentru a evita orice cost suplimentar și pentru că nu ar fi acordată asistența poliției. Între timp, locatarul a murit și la 11 octombrie 1999, soția sa a cerut Magistratului Salerno să suspende procedura de executare. Magistratul Salerno a suspendat procedura de executare până la 13 mai 2000. Soția locatarului a informat reclamantul că nu va părăsi sediul. La 11 octombrie 2000, reclamantul a notificat soția chiriașului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 6 noiembrie 2000. La 6 noiembrie 2000, judecătorul a făcut o încercare de recuperare a posesiei, care nu a avut succes, dar fiul chiriașului a informat judecătorul că el și mama sa vor părăsi sediul la 29 noiembrie 2000. La 27 noiembrie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului THE LEI Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și la negarea dreptului ei de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din motivul că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă