OUCHENE contre la FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 57276/00 prezentată de Nassime UCHENE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 11 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa, Loucaide Biersan Jungwiert mei Thomassen Mularoni judecători Dolle graffière de secțiune, formulată la 5 mai 2000, Având în vedere observațiile prezentate de guvern, având în vedere scrisoarea din 26 octombrie 2001 prin care se transmite reprezentantului reclamantului observațiile prezentate de guvern și scrisorile grefei din 9 ianuarie și 18 februarie 2002, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Nassime Uchene, este un resortisant al Algeriei, născut în 1975 la Bejaia și rezident la Paris.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către Me Amar Bouau, avocat la Paris. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul își are reședința în Franța de la vârsta de cinci ani cu întreaga sa familie. Prin hotărârea Tribunalului de Mare Instanță din Creteil din 12 iunie 1993, a fost condamnat pentru încălcarea legislației privind drogurile la 4 luni de închisoare cu suspendare, revocat în 1994. La 13 martie 1995, tribunalul din Creteil l-a condamnat la o sentință de cinci ani de închisoare pentru furt agravat de port-armă, bătăi și acte de violență și de fapt cu armă asupra unui agent al forței publice. El a făcut obiectul unui decret ministerial de expulzare la 11 octombrie 1995, în pofida avizului nefavorabil al comisiei de departamentale de expulzare din 2 octombrie 1995. Mai 1995, pe baza legăturilor sale cu Franța.

Reclamantul a introdus o cerere în anulare, susținând, printre altele, că a fost afectat de o afecțiune neurologică. Tribunalul Administrativ din Orleans, la 19 noiembrie 1996, și Tribunalul Administrativ din Nantes, la 19 noiembrie 1998, l-au despăgubit pe reclamant cu cererea sa în anulare, considerând că necesitatea imperativă pentru siguranța publică se justifica prin comportamentul violent și gravitatea faptelor și prin situația reclamantului, celibatar și fără copii. Aceste jurisdicții nu au adus atingere în mod excesiv garanțiilor prevăzute în art. 8 din Convenție, chiar dacă a ajuns la vârsta de cinci ani în Franța și a locuit acolo cu părinții și cu cei cinci frați și surori ai săi.

De asemenea, au considerat că reclamantul nu prezenta dovada că îngrijirea necesară de starea sa de sănătate nu putea fi acordată de o țară terță. În februarie 1999, reclamantul a fost supus unui decret ministerial de reședință motivată în acest sens: mai puțin decât este în măsură să părăsească în prezent teritoriul francez. La 5 noiembrie 1999, Consiliul de Stat a judecat că nici un mijloc de recurs nu era de natură să permită admiterea cererii. GRIEF Invochant la a articolului 8 din Convenție, reclamantul se plânge că la Tribunalul subliniază că instanțele din fond nu au caracterizat persistența unei necesități imperative pentru siguranța publică. Reclamantul contestă, de asemenea, gravitatea faptelor în sine pe baza caracterului vechi al infracțiunilor și a eforturilor sale de reinserție.

El recunoaște că, în timpul fazei sale de delincvență, el era periculos, iresponsabil și violent, este de părere că acest lucru a fost declanșat de tinerețea și imaturitatea sa. El a arătat că, de la ieșirea din închisoare, el nu mai prezintă nici un stigmat de la persoana care a fost, ca urmare a eforturilor serioase de reinserție familială și socială pe care le-a făcut. În cele din urmă, acesta menționează starea sa de sănătate, în care se menționează că a ajuns la o rată de 80 % de handicap după ce a contractat o boală infecțioasă în timpul încarcerării.

PROCEDURA Cererea a fost introdusă la 5 mai 2000 și înregistrată la 15 mai 2000. Ca urmare a unei scrisori transmise reprezentantului reclamantului la 7 august 2001, grefierul a fost informat de maestrul Jean-Marc Florent, un avocat cu cabinetul său la adresa indicată în cerere, că Maestrul Bouau a părăsit sediul său începând cu 31 mai 2000. După ce a luat legătura cu ordin de avocați din Paris, a obținut noua adresă a cabinetului Maestrului Bouau. La 29 mai 2001, Curtea a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului pârât, invitând la prezentarea în scris a observațiilor sale privind admisibilitatea și temeinicia sa. Guvernul și-a prezentat observațiile la 19 octombrie 2001. Reclamantul nu a răspuns la scrisorile trimise de modul după această dată la noua adresă a avocatului său și nu a luat contact direct cu modulul.

Adresa sa nu este cunoscută. Curtea constată că reclamantul a fost invitat prin scrisoarea din 26 octombrie 2001, transmisă avocatului său la noua sa adresă, astfel cum a fost indicată de către >Ordinul avocaților din Paris, să își prezinte observațiile ca răspuns. La 9 ianuarie 2002 i s-a transmis o scrisoare de rechemare. O nouă scrisoare de rechemare, transmisă prin recomandare cu confirmare de primire la 18 februarie 2002, adresată și avocatului, și-a atras atenția asupra posibilităților de radiere a rolului, prin aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție, în caz de absență a răspunsului. Aceste scrisori au rămas fără răspuns. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție.

În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. Dolle A.B. Baka Grefier Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION Requête n° 57276/00 présentée par Nassime OUCHENE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 juin 2002 en une chambre composée de MM. A.B. Baka , président , J.-P. Costa, L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , M mes W. Thomassen , A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 5 mai 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement, Vu la lettre du 26 octobre 2001 transmettant au représentant du requérant les observations présentées par le gouvernement et les lettres de la Greffière des 9 janvier et 18 février 2002, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Nassime Ouchene, est un ressortissant algérien, né en 1975 à Bejaia et résidant à Paris.

Il est représenté devant la Cour par Me Amar Bouaou, avocat à Paris. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le requérant réside en France depuis l’âge de cinq ans avec toute sa famille. Par jugement du tribunal de grande instance de Créteil du 12 juin 1993, il fut condamné pour infraction à la législation sur les stupéfiants à une peine de 4 mois d’emprisonnement avec sursis, révoqué en 1994. Le 13 mars 1995, la cour d’assises de Créteil le condamna à une peine de cinq ans d’emprisonnement pour vol aggravé par le port d’arme, coups et violences et voies de fait avec arme sur agent de la force publique.

Il fit l’objet d’un arrêté ministériel d’expulsion le 11 octobre 1995, malgré l’avis défavorable de la commission départementale d’expulsion du 2 mai 1995 fondé sur ses liens avec la France. Le requérant introduisit une requête en annulation, faisant notamment valoir qu’il était atteint d’une affection neurologique. Le tribunal administratif d’Orléans, le 19 novembre 1996, et la cour administrative d’appel de Nantes, le 19 novembre 1998, déboutèrent le requérant de sa requête en annulation en considérant que la nécessité impérieuse pour la sécurité publique se justifiait par le comportement violent et la gravité des faits et par la situation du requérant, célibataire et sans enfant. Ces juridictions ne relevèrent aucune atteinte excessive aux garanties de l’article 8 de la Convention, même s’il était arrivé à l’âge de cinq ans en France et y vivait depuis avec ses parents et ses cinq frères et sœurs.

Elles estimèrent également que le requérant n’apportait pas la preuve que les soins nécessités par son état de santé ne pouvaient lui être prodigués par un pays tiers. Le requérant fit recours devant le Conseil d’Etat. Au mois de février 1999, le requérant fut l’objet d’un arrêté ministériel d’assignation à résidence motivé en ces termes : « Considérant que l’intéressé n’est pas en mesure de quitter présentement le territoire français. » Le 5 novembre 1999, le Conseil d’Etat jugea qu’aucun moyen du pourvoi n’était de nature à permettre l’admission de la requête. GRIEF Invoquant l’article 8 de la Convention, le requérant se plaint de ce que l’arrêté d’expulsion du 11 octobre 1995 et le rejet des recours qu’il a introduits à son encontre portent une atteinte disproportionnée à son droit au respect de sa vie privée et familiale en France.

Le requérant invoque l’absence de motivation circonstanciée de l’arrêté d’expulsion qui se réfère à « l’ensemble du comportement » pour justifier la mesure. Il fait remarquer que les juridictions du fond n’ont pas caractérisé la persistance d’une nécessité impérieuse pour la sécurité publique. Le requérant conteste également la gravité des faits en s’appuyant sur le caractère ancien des infractions et sur ses efforts de réinsertion. S’il reconnaît que, durant sa phase délinquante, il était dangereux, irresponsable et violent, il est d’avis que ceci découlait de sa jeunesse et de son immaturité. Il expose que, depuis sa sortie de prison, il ne présente plus aucun stigmate de l’individu qu’il a été, suite aux efforts sérieux de réinsertion familiale et sociale qu’il a entrepris.

Il fait enfin mention de son état de santé, expliquant qu’il est atteint d’un taux de 80 % d’invalidité après avoir contracté une maladie infectieuse lors de son incarcération. PROCÉDURE La requête a été introduite le 5 mai 2000 et enregistrée le 15 mai 2000. Suite à une lettre transmise au représentant du requérant le 7 août 2001, la Greffière a été avertie par Maître Jean-Marc Florent, un avocat ayant son cabinet à l’adresse indiquée dans la requête, que Maître Bouaou avait quitté ses locaux depuis le 31 mai 2000. Ayant pris contact avec l’Ordre des avocats de Paris, elle a obtenu la nouvelle adresse du cabinet de Maître Bouaou. Le 29 mai 2001, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter par écrit ses observations sur sa recevabilité et son bien-fondé.

Le Gouvernement a présenté ses observations le 19 octobre 2001. Le requérant n’a pas répondu aux courriers envoyés par le Greffe après cette date à la nouvelle adresse de son avocat, et n’a pris aucun contact direct avec le Greffe. Son adresse est inconnue. EN DROIT La Cour constate que le requérant a été invité par lettre du 26 octobre 2001, transmise à son avocat à sa nouvelle adresse telle qu’indiquée par l’Ordre des avocats de Paris, à présenter ses observations en réponse. Une lettre de rappel lui a été transmise le 9 janvier 2002. Une nouvelle lettre de rappel, transmise par recommandé avec accusé de réception le 18 février 2002 également adressée à l’avocat, a attiré son attention sur les possibilités de radiation du rôle, par application de l’article 37 § 1 a) de la Convention, en cas d’absence de réaction.

Ces lettres sont restées sans réponse. La Cour en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. S. Dollé A.B. Baka Greffière Président