SPADA contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 45527/99 prezentată de Tommaso F.A. SPADA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 13 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Botousarova Zagrebelsky, Steiner judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 27 aprilie 1998, după ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant italian născut în 1930 și rezident la Milano. Prima procedură penală la data de 20 octombrie 1994, Parchetul din Messina a solicitat trimiterea în judecată a reclamantului, acuzat de calomnie.

printr-un act din 24 În decembrie 1994, judecătorul investigațiilor preliminare a stabilit data la care a fost pronunțat în instanță la data de 8 februarie 1995. Acest act a fost apoi notificat reclamantului. Prin ordonanța din 8 februarie 1995, judecătorul investigațiilor preliminare din Messina l-a trimis pe reclamant în instanță în fața instanței din același oraș. Prin hotărârea din 11 decembrie 1995, al cărei text a fost depus la grefa din 9 februarie 1996, Tribunalul din Messina l-a relocat pe reclamant. La 16 martie 1996, Parchetul interjet a făcut apel. La 23 aprilie 1994, Parchetul Barcellona a solicitat trimiterea la judecată a reclamantului, acuzat de calomnie și sfidare a unui ofițer public.

Prin ordonanța din 26 octombrie 1994, judecătorul investigațiilor preliminare de la Barcellona l-a trimis pe reclamant în judecată în fața instanței din același oraș și a stabilit data la care își avea reședința la 13 iunie 1995. Printr-o hotărâre din 7 noiembrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 5 decembrie 1997, Tribunalul de la Barcellona l-a relaxat pe reclamant. Această decizie a dobândit autoritatea de lucru judecat la 28 februarie 1998. A treia procedură penală În perioada 1995- 1996, reclamantul a adresat autorităților italiene numeroase scrisori care denunță comportamentul, potrivit afirmațiilor sale ilegale, al anumitor administratori publici și, prin urmare, a fost acuzat de calomnie și împotriva administratorilor publici în cauză pentru abuz de funcții publice.

În decembrie 1996, Parchetul Barcellona a solicitat judecătorului investigațiilor preliminare ale aceluiași oraș să clasifice acuzațiile aduse administratorilor publici; în ceea ce privește acuzația de calomnie împotriva reclamantului, Parchetul consideră că examinarea dosarului trebuia să fie continuată. September 1998, procedura împotriva sa era încă în curs de desfășurare la acea dată. ÎN JUSTIȚIE 1. Primul motiv al reclamantului, invocat în scrisoarea sa din 5 noiembrie 1998, se referă la durata procedurilor penale îndreptate împotriva sa.

Potrivit reclamantului, durata acestor proceduri nu corespunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac interne, având în vedere intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, și nu a Legii Pinto, reclamantul susține că această cale de atac este o posibilitate și nu o obligație - alineatul (6) din legea care declară că trebuie să fie - și el contestă aplicarea retroactivă a legii. Prin urmare, el refuză să sesizeze instana de apel. Curtea ia notă că, potrivit legii din 24 martie 2001 nr. 89 (numită lege Pinto a) persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nepatrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției europene a drepturilor omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil al art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă.

Curtea amintește că a constatat deja în mai multe decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, cererile nr. 69789/01, Brusco c. Italia din 6 septembrie 2001, CEDH 2001-IX și nr. 34969/97, Giacometti c. Italia din 8 noiembrie 2001, CEDO 2001-XII), că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii și aceasta indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Întrucât nu denotă nicio împrejurare de natură să decidă în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din Convenție.

(2) A doua cauză a reclamantului privește articolele 8, 9, 10 și 13 din Convenție. Persecuția mai pronunțată în justiție, reclamantul se plânge de urmărirea penală a acesteia. Curtea consideră că aceste obiecții nu au fost suficient de susținute și le respinge pentru lipsa vădită de temei în aplicarea art. 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Erik Fribergh Christos Rozakis green Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 45527/99 présentée par Tommaso F.A. SPADA contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 juin 2002 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , G. Bonello , P. Lorenzen , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , M. V. Zagrebelsky, M me E. Steiner , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 27 avril 1998, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien né en 1930 et résidant à Milan. La première procédure pénale Le 20 octobre 1994, le parquet de Messine demanda le renvoi en jugement du requérant, accusé de calomnie.

Par un acte du 24 décembre 1994, le juge des investigations préliminaires fixa la date de l’audience préliminaire au 8 février 1995. Cet acte fut ensuite notifié au requérant. Par une ordonnance du 8 février 1995, le juge des investigations préliminaires de Messine renvoya le requérant en jugement devant le tribunal de cette même ville. Par un jugement du 11 décembre 1995, dont le texte fut déposé au greffe le 9 février 1996, le tribunal de Messine relaxa le requérant. Le 16 mars 1996, le parquet interjeta appel. D’après les informations fournies par le requérant le 5 septembre 1998, la procédure d’appel était, à cette date, encore pendante. La deuxième procédure pénale Le 23 avril 1994, le parquet de Barcellona demanda le renvoi en jugement du requérant, accusé de calomnie et outrage à un officier public.

Par une ordonnance du 26 octobre 1994, le juge des investigations préliminaires de Barcellona renvoya le requérant en jugement devant le tribunal de cette même ville et fixa la date de l’audience au 13 juin 1995. Par un jugement du 7 novembre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 5 décembre 1997, le tribunal de Barcellona relaxa le requérant. Cette décision acquit l’autorité de la chose jugée le 28 février 1998. La troisième procédure pénale Entre 1995 et 1996, le requérant adressa aux autorités italiennes de nombreux courriers dénonçant le comportement selon ses dires illicite de certains administrateurs publics. Des poursuites furent de ce fait entamées à son encontre pour calomnie et à l’encontre des administrateurs publics en question pour abus de fonctions publiques.

Le 20 décembre 1996, le parquet de Barcellona demanda au juge des investigations préliminaires de cette même ville de classer les accusations portées contre les administrateurs publics ; quant à l’accusation de calomnie portée contre le requérant, le parquet estima que l’examen du dossier devait être poursuivi. D’après les informations fournies par le requérant le 5 septembre 1998, la procédure contre lui était, à cette date, encore pendante. EN DROIT 1. Le premier grief du requérant, soulevé dans son courrier du 5 novembre 1998, porte sur la durée des procédures pénales dirigées à son encontre. Selon le requérant, la durée des ces procédures ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse et estime que le requérant n’a pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n° 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto ». Le requérant soutient que cette voie de recours est une faculté offerte et non une obligation - le paragraphe 6 de la loi disant « peuvent », et non « doivent » - et il conteste l’application rétroactive de la loi. Il refuse par conséquent de saisir la cour d’appel. La Cour note que selon la loi du 24 mars 2001 n° 89 (dite « loi Pinto ») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non-patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable.

La Cour rappelle avoir déjà constaté dans plusieurs décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres, requêtes n° 69789/01, Brusco c. Italie du 6 septembre 2001, CEDH 2001-IX, et n° 34969/97, Giacometti c. Italie du 8 novembre 2001, CEDH 2001-XII), que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ceci quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour. Ne décelant aucune circonstance de nature à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que cette partie de la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

2. Le deuxième grief du requérant porte sur les articles 8, 9, 10 et 13 de la Convention. Affirmant avoir fait l’objet d’une « persécution » judiciaire, le requérant se plaint des poursuites ouvertes à son encontre. La Cour estime que ces griefs n’ont pas été suffisamment étayés et les rejette pour défaut manifeste de fondement en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président