LANCZ v. SLOVAKIA

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 62171/00 de către Milan LANCZ împotriva Slovaciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care stă la 18 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Sir Nicolas Bratza Pellonpäää Pastor Ridruejo dna Palm dna Strážnická Maruste Pavlovschi și dl M. O’Boyle Grefier Având în vedere cererea depusă la 29 august 2000 și înregistrată la 25 octombrie 2000, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Milan Lancz, este un național slovac născut în 1928 și trăiește în Bratislava. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 februarie 1990, Curtea de district Bratislava 1 a respins acțiunea. La 26 aprilie 1990 Curtea de oraș Bratislava a anulat această decizie și a ordonat instanței de primă instanță să stabilească faptele relevante ale cauzei. Un expert desemnat la 17 iulie 1991 și-a prezentat avizul la 5 noiembrie 1991. La 9 iunie 2000, Curtea de district Bratislava 1 a pronunțat o nouă hotărâre prin care a respins cererea reclamantului. Curtea de District a constatat, referindu-se la dovezi documentare cuprinzătoare, care au compus două avize de experți și, de asemenea, referitor la declarațiile mai multor martori, că sugestia reclamantului privind schimbul de lift într-o casă de spa a fost făcută în contextul sarcinilor sale de lucru în cadrul societății în cauză. În plus, aceasta nu a îndeplinit obligația legală de a rezolva într-un mod nou și specific o problemă tehnologică sau organizațională a societății acuzate. La 24 aprilie 2001, Curtea Regională Bratislava a susținut hotărârea Curții de District din 9 iunie 2000 din cauza faptului că Curtea a stabilit corect faptele relevante și că a decis în conformitate cu legea relevantă. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că concedierea acțiunii sale a fost arbitrară și că procedura a durat un timp nerazonabil. HOTĂRÂREA 1. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil în cadrul procedurii privind cererea de compensare. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 2. Reclamantul susține încălcarea art. 6 § 1 din Convenție în sensul că concedierea acțiunii sale a fost arbitrară. Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (a se vedea Hotărârea García Ruiz c. Spania din 21 ianuarie 1999 , Raporturi de hotărâri și decizii 1999-I, p. 98-99, § 28). Curtea constată că instanța internă a examinat în mod corespunzător cererea reclamantului și constată că hotărârile lor nu sunt arbitrare. În plus, nu există nici un indiciu că procedurile care au condus la aceste hotărâri au fost nedreptate, în urma că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii privind cererea sa de compensare; declara inadmisibilă restul cererii. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 62171/00

by Milan LANCZ

against Slovakia

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 18

June 2002 as a Chamber composed of

Sir

Nicolas

Bratza

,

President

,

Mr

M.

Pellonpää

,

Mr

A.

Pastor Ridruejo

,

Mrs

E.

Palm

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

R.

Maruste

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

judges

,

and Mr M.

O’Boyle

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 29 August 2000 and registered on 25 October 2000,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Milan Lancz, is a Slovakian national who was born in 1928 and lives in Bratislava.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

On 19 September 1989 the applicant claimed compensation for a

technological improvement which he had suggested to his employer.

On 20 February 1990 the Bratislava 1 District Court dismissed the action. On 26 April 1990 the Bratislava City Court quashed this decision and instructed the first instance court to establish the relevant facts of the case.

An expert appointed on 17 July 1991 submitted his opinion on 5

November

1991.

On 9 June 2000 the Bratislava 1 District Court delivered a new judgment by which it dismissed the applicant’s claim. The District Court found, with reference to comprehensive documentary evidence which comprised two expert opinions and also with reference to statements of several witnesses, that the applicant’s suggestion concerning the exchange of the lift in a spa house had been made in the context of his working duties within the company concerned. Furthermore, it did not meet the statutory requirement that it should resolve in a new and specific manner a technological or organisational problem of the defendant company. The applicant appealed. He claimed that the second expert opinion was erroneous.

On 24 April 2001 the Bratislava Regional Court upheld the District Court’s judgment of 9 June 2000 on the ground that the letter court had established the relevant facts correctly and that it had decided in accordance with the relevant law.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that the dismissal of his action was arbitrary and that the proceedings lasted an unreasonably long time.

THE LAW

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

3

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

The Court recalls that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see the García Ruiz v. Spain judgment of 21 January 1999

, Reports of Judgments and Decisions

1999-I, pp. 98-99, § 28).

The Court notes that the domestic courts duly examined the applicant’s claim and finds that their decisions are not arbitrary. Furthermore, there is no indication that the proceedings leading to these decisions were unfair.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to adjourn

the examination of the applicant’s complaint about the length of the proceedings concerning his claim for compensation;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Michael

O’Boyle

Nicolas

Bratza

Registrar

President