DURRAND CONTRE LA FRANCE

Rezoluția Finală ResDH(2002) 62 Drepturile de la Având în vedere Rezoluția interimară DH (99) 367, adoptată la 9 iunie 1999 în cauza Durrand împotriva Franței, în care Comitetul miniștrilor a ajuns la concluzia că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei excesive a unei proceduri penale în care reclamantul a fost constituit parte civilă și a autorizat publicarea raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului ; Având în vedere faptul că Comitetul miniștrilor a examinat propunerile Comisiei, în momentul transmiterii raportului său, cu privire la o satisfacție echitabilă care trebuie acordată reclamantului, completate prin scrisoarea președintelui Comisiei din 26 mai 1999; Întrucât, în cadrul celei de-a 677-a reuniuni a delegaților miniștrilor, Comitetul miniștrilor, în conformitate cu propunerile Comisiei, a declarat, prin decizia adoptată la 15 iulie 1999, în conformitate cu art. 32 alineatul (2) anterior din Convenție, că guvernul statului pârât trebuia să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă, în termen de trei luni, 30 000 de franci francezi pentru prejudiciul moral, și că se vor plăti dobânzi din orice sumă neplătită, calculată pe baza fiecărei luni de întârziere a ratei legale aplicabile la data prezentei decizii, cu condiția ca dobânda să curgă de la expirarea termenului până la data punerii la dispoziția plății complete; Întrucât Comitetul miniștrilor a invitat guvernul din statul membru în cauză să informeze cu privire la măsurile luate în urma deciziilor sale din 9 iunie 1999 și 15 iulie 1999, având în vedere obligația pe care Franța trebuie să o respecte conform art. 32 alin. (4) anterior din Convenție; Întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul din statul membru în cauză a indicat că raportul Comisiei și deciziile Comitetului de Miniștri au fost transmise autorităților direct implicate; Având în vedere informațiile furnizate de guvernul Franței în cadrul procedurii de investigare a prezentei cauze (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; Așteptând ca Comitetul miniștrilor să se asigure că guvernul statului pârât a plătit reclamantului la 31 august 1999, în termenul stabilit, suma totală de 30 000 de franci francezi ca satisfacție echitabilă, Prin urmare, după ce a luat act de măsurile luate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 32 anterior din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția Finală ResDH(2002) 62 Informații furnizate de Guvernul Franței la examinarea cauzei Durrand de către Comitetul de Miniștri Guvernul Franței reamintește că art. 175-1 din Codul de procedură penală prevede că: În termen de un an de la data la care a fost examinată sau de la data la care a fost constituită o parte civilă, orice persoană care a făcut obiectul unei anchete poate, la data expirării termenului de un an de la data la care a fost examinată sau a zilei în care a fost constituită o parte civilă, să solicite instanței judecătorești din statul membru în cauză să pronunțe trimiterea în fața instanței judecătorești sau să declare că nu este cazul să fie judecată. În termen de o lună de la primirea acestei cereri, instanța de judecată, prin ordonanță motivată în mod special, îi dă acesteia dreptul sau declară că este necesar să continue furnizarea de informații. În primul caz, aceasta procedează în conformitate cu procedurile prevăzute în prima secțiune. În caz contrar de către instanța judecătorului judecătoresc de a fi luat în considerare în termenul stabilit la paragraful precedent, persoana poate sesiza în mod direct cererea sa camera de acuzare care, pe rechizițiile scrise și motivate ale procurorului general, se pronunță în termen de 20 de zile de la sesizarea sa. Guvernul precizează că, printr-o hotărâre din 15 ianuarie 1997, Camera Penală a Curții de Casație, bazată în special pe drepturile părților de a se asigura că cauza lor este examinată într-un termen rezonabil, a indicat în mod clar că cererea menționată la art. 175-1 din Codul de procedură penală poate fi repetată din momentul în care a expirat un nou termen de un an de la ultima cerere. Circulara de la 1 martie 1993 privind aplicarea articolului 175-1, menționată la alineatul 34 din raportul Comisiei, a încetat, prin urmare, să se aplice astăzi. Guvernul Franței consideră, prin urmare, că toate consecințele au fost extrase din raportul Comisiei în prezenta cauză.

Résolution Finale ResDH(2002)62

Droits de l’Homme

Requête n° 36153/97

Durrand contre la France

(adoptée par le Comité des Ministres le 24 juin 2002,

lors de la 798e réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 32 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu la Résolution intérimaire DH (99) 367, adoptée le 9 juin 1999 dans l’affaire Durrand contre la France, dans laquelle le Comité des Ministres a conclu qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive d’une procédure pénale dans laquelle le requérant s’était constitué partie civile, et a autorisé la publication du rapport de la Commission européenne des Droits de l’Homme ;

Attendu que le Comité des Ministres a examiné les propositions faites par la Commission, lors de la transmission de son rapport, au sujet d’une satisfaction équitable à accorder au requérant, propositions complétées par lettre du Président de la Commission en date du 26 mai 1999 ;

Attendu que lors de la 677e réunion des Délégués des Ministres, le Comité des Ministres, en accord avec les propositions de la Commission, a dit, par décision adoptée le 15 juillet 1999, conformément à l’ancien article 32, paragraphe 2, de la Convention, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant comme satisfaction équitable, dans les trois mois, 30 000 francs français au titre du préjudice moral, et que des intérêts seraient payables sur toute somme impayée, calculés sur la base de chaque mois de retard révolu au taux légal applicable à la date de la présente décision, étant entendu que les intérêts courront à partir de l’expiration du délai jusqu’au jour de la mise à disposition du paiement complet ;

Attendu que le Comité des Ministres a invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de ses décisions des 9 juin 1999 et 15 juillet 1999, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 32, paragraphe 4, de la Convention ;

Attendu que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que le rapport de la Commission et les décisions du Comité des Ministres avaient été transmis aux autorités directement concernées ;

Vu les informations fournies par le Gouvernement de la France dans le cadre de l’examen de la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ;

Attendu que le Comité des Ministres s’est assuré que le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant le 31 août 1999, dans le délai imparti, la somme totale de 30 000 francs français comme satisfaction équitable,

Déclare, après avoir pris note des mesures prises par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 32 de la Convention dans la présente affaire.

Annexe à la Résolution Finale ResDH(2002)62

Informations fournies par le Gouvernement de la France

lors de l’examen de l’affaire Durrand

par le Comité des Ministres

Le Gouvernement de la France rappelle que l’article 175-1 du Code de procédure pénale prévoit que :

« toute personne mise en examen ou la partie civile peut, à l’expiration d’un délai d’un an à compter, selon le cas, de la date à laquelle elle a été mise en examen ou du jour de sa constitution de partie civile, demander au juge d’instruction de prononcer le renvoi devant la juridiction de jugement ou de déclarer qu’il n’y a pas lieu à poursuivre. Dans le délai d’un mois à compter de la réception de cette demande, le juge d’instruction, par ordonnance spécialement motivée, fait droit à celle-ci ou déclare qu’il y a lieu à poursuivre l’information. Dans le premier cas, il procède selon les modalités prévues à la première section.

A défaut par le juge d’instruction d’avoir statué dans le délai fixé à l’alinéa précédent, la personne peut saisir directement de sa demande la chambre d’accusation qui, sur les réquisitions écrites et motivées du procureur général, se prononce dans les vingt jours de la saisine »

Le Gouvernement précise que par un arrêt du 15 janvier 1997 la chambre criminelle de la Cour de cassation, se basant notamment sur les droits qu’ont les parties de s’assurer que leur cause est examinée dans un délai raisonnable, a clairement indiqué que la requête visée par l’article 175-1 du Code de procédure pénale pouvait être réitérée dès lors qu’un nouveau délai d’un an s’était écoulé depuis la dernière demande.

La circulaire du 1er mars 1993 relative à l’application de l’article 175-1, mentionnée au paragraphe 34 du rapport de la Commission, n’a donc plus cours aujourd’hui.

Le Gouvernement de la France estime, par conséquent, que toute les conséquences ont été tirées du rapport de la Commission dans la présente affaire.