Evangelista împotriva Italiei

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62147/00 prezentate de Biagio EVANGELISTA împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 25 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevich Mularoni judecători Raimondi judecător ad-hoc domnul T.L. Early grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea sus-menționată prezentată Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 23 septembrie 1994, după ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DE FAPT La 8 iunie 1978, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea obținerii anulării deciziei ministrului Trezoreriei prin care a refuzat acordarea unei pensii de război indirectă reclamantului din cauza decesului fiicei sale în timpul celui de-al doilea război mondial.

Prin hotărârea din 17 martie 1994, al cărei text a fost depus la grefa din 25 mai 1994, Curtea de Conturi a acceptat cererea reclamantului. ÎN DREPT, reclamantul se plânge de durata unei proceduri în fața Curții de Conturi. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul consideră că reclamantul nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac interne, dat fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, a cărei lege Pinto consideră că Curtea și-a declarat recursul ca fiind admisibil și a efectuat o primă examinare a cauzei.

Acesta susține, de asemenea, că această cale de atac este o posibilitate oferită și nu o obligație - § 6 din legea care declară că În primul rând, Curtea amintește că, în cazul în care a existat o primă examinare a cauzei de către Curte, aceasta a condus la comunicarea cererii guvernului și nu la o decizie privind admisibilitatea. Curtea constată că, potrivit Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "legea Pinto"). - persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nu patrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil de la art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă.

Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX și Giacometti c. Italia (dec.), 34969/97, CEDO 2001-XII) că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii, indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Nu denotă nicio împrejurare care determină luarea unei decizii în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

T.L. Early J.-P. costa Grefier Adjunct Președintele

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 62147/00 présentée par Biagio EVANGELISTA contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 25 juin 2002 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , M. G. Raimondi , juge ad hoc , et de M. T.L. Early , greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 23 septembre 1994, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le 8 juin 1978, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours visant à obtenir l’annulation de la décision du ministre du Trésor refusant d’accorder une pension de guerre indirecte au requérant en raison du décès de sa fille pendante la deuxième guerre mondiale.

Par un arrêt du 17 mars 1994, dont le texte fut déposé au greffe le 25 mai 1994, la Cour des comptes fit droit à la demande du requérant. EN DROIT Le requérant se plaint de la durée d’une procédure devant la Cour des comptes. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement estime que le requérant n’a pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n° 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto ». Le requérant estime que la Cour a déclaré recevable son recours puisqu’elle avait procédé à un premier examen de l’affaire.

Il soutient également que cette voie de recours est une faculté offerte et non une obligation - le § 6 de la loi disant « peuvent » et non « doivent » - et il conteste l’application rétroactive de la loi en se basant sur le principe « tempus regit actum » . Il refuse par conséquent de saisir la cour d’appel. Avant toute chose, la Cour rappelle que s’il y a bien eu un premier examen de l’affaire par la Cour, il a donné lieu à la communication de la requête au Gouvernement et non à une décision sur la recevabilité. La Cour note que selon la loi n° 89 du 24 mars 2001 (dite « loi Pinto ») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable.

La Cour rappelle avoir déjà constaté dans maintes décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres, Brusco c. Italie (déc.), n° 69789/01, CEDH 2001-IX, et Giacometti c. Italie (déc.), n° 34969/97, CEDH 2001-XII) que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ce, quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour. Ne décelant aucune circonstance qui amène à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable.

T.L. Early J.-P. costa Greffier adjoint Président