FALCO et ILIUCCI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA ILUCCI Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I) (secțiunea I), care se află la 20 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Tulkens, Bonello Lorenzen ms Vajić Botousanova V. Z agrebelsky judecători, dl Fribergh Grefier de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate depuse în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 octombrie 1998 și, respectiv, în fața Curții Europene a Drepturilor Omului la 12 noiembrie 1998, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie DE FAȚĂ reclamanții se plâng cu toții de durata procedurilor care le privesc. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurilor penale.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va hotărî (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Guvernul consideră că nu au fost epuizate căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, dat fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto"), reclamanții observă, în primul rând, că observațiile guvernului au sosit prea târziu pentru a putea fi luate în considerare. În plus, acestea consideră că o decizie d a) persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nepatrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției europene a drepturilor omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil al art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă.

Curtea amintește că a constatat deja în mai multe decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, cererile nr. 69789/01, Brusco c. Italia din 6 septembrie 2001, CEDH 2001-IX și nr. 34969/97, Giacometti c. Italia din 8 noiembrie 2001, CEDO 2001-XII), că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe asupra admisibilității cererii și aceasta indiferent de data de la care cererea a fost introdusă în fața Curții. L Întrucât nu denotă nicio împrejurare de natură să decidă în mod diferit în cazul de față, Curtea consideră că această parte a cererilor trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatele (1) și (4) din convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererile inadmisibile. Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte

PREMIÈRE SECTION

DECISION

SUR LA RECEVABILITÉ

Requêtes contre l’Italie n° s : 44635/98 présentée par Antonio Carmine FALCO 44898/98 présentée par Michele ILIUCCI La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 20 juin 2002 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , M me F. Tulkens, G. Bonello , P. Lorenzen , M mes N. Vajić , S. Botoucharova , M. V. Z agrebelsky , juges, et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites, respectivement, devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 29 octobre 1998 et devant la Cour européenne des Droits de l’Homme le 12 novembre 1998, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants se plaignent tous de la durée de procédures qui les concernaient.

GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de procédures pénales. EN DROIT Les requérants se plaignent de la durée de procédures pénales. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...) » Le Gouvernement estime que les requérants n’ont pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n° 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto ». Les requérants observent, tout d’abord, que les observations du Gouvernement sont arrivées trop tard pour pouvoir être prises en considération.

En outre, ils estiment qu’une décision d’irrecevabilité constituerait une discrimination selon l’article 14 de la Convention puisqu’une autre requête concernant la même procédure nationale avait donnée lieu à un arrêt et ont refusé de saisir les cours d’appel. La Cour note que selon la loi du 24 mars 2001 n° 89 (dite « loi Pinto ») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non-patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable.

La Cour rappelle avoir déjà constaté dans plusieurs décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres, requêtes n° 69789/01, Brusco c. Italie du 6 septembre 2001, CEDH 2001-IX, et n° 34969/97, Giacometti c. Italie du 8 novembre 2001, CEDH 2001-XII), que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ceci quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour. L’argument tiré de l’article 14 de la Convention n’est pas de nature à conduire la Cour à décider d’une manière différente. Ne décelant aucune circonstance de nature à décider différemment dans le cas d’espèce, la Cour considère que cette partie des requêtes doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare les requêtes irrecevables. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président