ANDREOZZI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 54288/00 prezentate de Pasqualino Andreozzi împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din Thomassen, președinta dlui Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțančič Panteur Maruste judecători și a dlui O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 9 februarie 1998 și înregistrată la 25 ianuarie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1919 și rezident în Aversa (Caserta). La 21 iulie 1971, reclamantul a introdus o acțiune în fața Curții de Conturi pentru a obține anularea deciziei ministrului Trezoreriei prin care a refuzat să îi acorde o pensie, pe motiv că incapacitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în timpul războiului.

La o dată nespecificată, Curtea de Conturi a solicitat un aviz colegiului judiciar al Ministrului Apărării. La 21 ianuarie 1992, avizul colegiului judiciar a fost depus la Curtea de Conturi. În urma Legii nr. 19/94, de înființare a camerelor regionale ale Curții de Conturi, dosarul a fost transmis Camerei Regionale din Campania. La 19 iulie 1996, reclamantul a prezentat o cerere de continuare a procedurii și a ședinței stabilite. La 16 decembrie 1997 a fost stabilită în instanță. Printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 5 februarie 1998, Camera Regională din Campania a fost acceptată la cererea reclamantului. Această procedură, care a început la 21 iulie 1971 și a fost încheiată la 5 februarie 1998, a durat mai mult de douăzeci și șase de ani și șase de luni pentru o instanță.

Cu toate acestea, perioada care trebuie luată în considerare începe numai cu intrarea în vigoare, la 1 august 1973, a recunoașterii dreptului individual de recurs de către Italia și este, prin urmare, d mai mult de douăzeci și patru de ani și șase de luni pentru o instanță. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă , toate mijloacele de fond rezervate.

Michael O

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 54288/00 présentée par Pasqualino Andreozzi contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 12 avril 2001 en une chambre composée de M me W. Thomassen, présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , B. Zupančič , T. Panțîru , R. Maruste , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 février 1998 et enregistrée le 25 janvier 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1919 et résidant à Aversa (Caserte). Le 21 juillet 1971, le requérant introduisit un recours devant la Cour des comptes afin d’obtenir l’annulation de la décision du ministre du Trésor refusant de lui accorder une pension, au motif que son infirmité n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant la guerre.

A une date non précisée, la Cour des comptes demanda un avis au collège médico-légal du ministre de la Défense. Le 21 janvier 1992, l’avis du collège médico-légal fut déposé à la Cour des comptes. Suite à la loi n° 19/94, instituant les chambres régionales de la Cour des comptes, le dossier fut transmis à la Chambre régionale de Campanie. Le 19 juillet 1996, le requérant présenta une demande tendant à ce que la procédure soit poursuivie et l'audience fixée. L’audience fut fixée au 16 décembre 1997. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 5 février 1998, la Chambre régionale de Campanie fit droit à la demande du requérant. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse.

Cette procédure, qui a débuté le 21 juillet 1971 et s’est terminée le 5 février 1998, a duré plus de vingt-six ans et six mois pour une instance. Toutefois, la période à considérer ne commence qu’avec la prise d’effet, le 1 er août 1973, de la reconnaissance du droit de recours individuel par l’Italie, et elle est donc d e plus de vingt-quatre ans et six mois pour une instance. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable , tous moyens de fond réservés. Michael O’Boyle Wilhelmina Thomassen Greffier Présidente