SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 54301/00 prezentată de Paolo Jaculli împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 12 aprilie 2001 într-o cameră compusă din Thomassen președinte dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Zupančič Panțiru Maruste judecători și dlui O Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 18 iunie 1999 și înregistrată la 25 ianuarie 2000, după ce a intenționat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un cetățean italian, născut în 1912 și rezident în Florența. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Filippo De Jorio, avocat la Roma. La 13 mai 1985, reclamantul a introdus în fața Curții de Conturi o acțiune în vederea anulării deciziilor ministrului Trezoreriei prin care refuza să acorde reclamantului o pensie de război pe motiv că infirmitățile sale nu au fost datorate exercitării funcțiilor sale în timpul războiului și anulării constatării de încetare a acțiunii în ierarhie formulate de reclamant împotriva primei decizii. La 19 iunie 1986, reclamantul a indicat că a acceptat noua decizie a ministrului și a renunțat la actele de procedură. La 20 februarie 1987, reclamantul a examinat mai rapid acțiunea sa în ceea ce privește vârsta și starea sa de sănătate. La 26 octombrie 1987, reclamantul a atacat Curtea de Conturi a doua decizie a ministrului în măsura în care îi acorda o pensie pentru o invaliditate, dar nu pensia de război pe care o solicita pentru toate infirmitățile sale, confirmând în acest sens prima decizie atacată. Reclamantul a observat că prima procedură poate fi oprită doar pentru una dintre infirmități, deoarece a doua decizie a ministrului confirmă respingerea pentru restul. La 13 aprilie 1988, reclamantul a prezentat un aviz conform căruia infirmitățile reclamantului nu erau legate de funcțiile sale în timpul războiului. La 28 ianuarie 1992 și 28 februarie 1994, reclamantul a depus la grefa memoriilor și a rapoartelor de experiență. Între timp, la 10 decembrie 1992, procurorul general din apropierea Curții de Conturi a solicitat ca Curtea să constate încetarea primei proceduri, în măsura în care reclamantul renunțase la actele procedurii și respingea a doua acțiune în măsura în care reclamantul acceptase a doua decizie a ministrului și, ulterior, nu putea să o atace. Ca urmare a descentralizării în 1994 a Curții de Conturi, dosarul a fost transmis Camerei Regionale Toscana a Curții de Conturi, printr-un memoriu din 17 februarie 1997, ministrul de Trezorerie a declarat că aderă la concluziile procurorului general. După data de 5 martie 1997, printr-o ordonanță din 14 aprilie 1997 camera regională Toscana a Curții de Conturi a solicitat un aviz la colegiul medico-legal reunit în plen. La 30 iunie 1997, colegiul și-a dat avizul. Ședința a avut loc la 12 noiembrie 1997. printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa din 25 mai 1998, Camera Regională din Toscana a Curții de Conturi a constatat încetarea procedurii în ceea ce privește o infirmitate, a respins cererea de pensie pentru o altă infirmitate și a modificat categoria de pensie la care reclamantul avea dreptul în ceea ce privește cumulul de mai multe infirmități. La 15 iunie 1998, avocatul reclamantului a obținut o copie a acestei hotărâri. La 29 iulie 1998, reclamantul a solicitat Camerei Centrale a Curții de Conturi și a solicitat stabilirea rapidă a datei de încuiere. O ședință a avut loc la 9 martie 1999, în cursul acestei ședințe, reclamantul a depus o plângere la dosarul la . printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefa la 4 martie 1999, camera centrală a Curții de Conturi a respins apelul reclamantului pentru informații, deoarece confirmarea primirii notificării cererii de informații a fost depusă la gref numai în ziua în care a fost încununat, în timp ce a trebuit să fie în termen de 30 de zile de la notificare. În cazul de față, recursul a fost depus la grefa cu numai o declarație de expediție a confirmării primite, iar acuzatul nu a fost depus decât cu mult după expirarea termenului menționat. În martie 1999, a durat mai mult de 13 ani și nouă luni pentru o instanță. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și provocarea litigiului pentru solicitant) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest spătarul trebuie să facă obiectul unei examinări de fond. Reclamantul se plânge, de asemenea, de în măsura în care apelul său a fost respins pentru informare, în timp ce a considerat că pentru celelalte instanțe este pe deplin admis că anumite documente sunt depuse în timpul audierilor și că, în orice caz, ar fi putut depune confirmarea primită în termenul stabilit, deoarece administrația oficiilor poștale i-a trimis-o prea târziu. Cu toate acestea, Curtea arată că apelul reclamantului a fost respins printr-o hotărâre a Curții de Conturi pentru informare. Chiar dacă s-a presupus că reclamantul a obținut confirmarea sa primită fără întârziere, trebuia să îl depună la grefa Curții cât mai curând posibil cu o justificare a poștei fără a aștepta un termen atât de lung. Curtea constată, de asemenea, că, împotriva acestei hotărâri, reclamantul nu s-a ocupat de casare. Prin urmare, reclamantul nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac interne care îi erau deschise în dreptul italian și, prin urmare, acest motiv trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat de reclamant cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 13 mai 1985 în fața Curții de Conturi, toate mijloacele de fond rezervate Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Michael O
de la requête n° 54301/00
présentée par Paolo Jaculli
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 12 avril 2001 en une chambre composée de
M
me
W.
Thomassen
,
présidente
,
MM.
L.
Ferrari Bravo
,
Gaukur
Jörundsson
,
R.
Türmen
,
B.
Zupančič
,
T.
Panțîru
,
R.
Maruste
,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 18 juin 1999 et enregistrée le 25 janvier 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant est un ressortissant italien, né en 1912 et résidant à Florence. Il est représenté devant la Cour par M
e
Filippo De Jorio, avocat à Rome.
Les 13 mai 1985, le requérant introduisit devant la Cour des comptes un recours, visant à obtenir l'annulation de décisions du ministre du Trésor refusant d'accorder au requérant une pension de guerre au motif que ses infirmités n'était pas due à l'exercice de ses fonctions pendant la guerre et l’annulation du constat de l’extinction du recours hiérarchique formulé par le requérant à l’encontre de la première décision.
Le 19 juin 1986, le requérant indiqua qu’il acceptait la nouvelle décision du ministre et renonçait aux actes de la procédure. Le 20 février 1987, le requérant demanda l’examen plus rapide de son recours eu égard à son âge et à son état de santé.
Le 26 octobre 1987, le requérant attaqua devant la Cour des comptes la deuxième décision du ministre dans la mesure où elle lui accordait bien une pension pour une infirmité mais pas la pension de guerre qu’il souhaitait pour toutes ses infirmités, confirmant sur ce point la première décision attaquée. Le requérant observa que la première procédure pouvait être éteinte pour une seule des infirmités puisque la deuxième décision du ministre confirmait le rejet pour le reste.
Le 13 avril 1988, le requérant demanda l’examen plus rapide de son recours eu égard à son âge et à son état de santé. Le 5 juillet 1990, le collège médico-légal rendit un avis selon lequel les infirmités du requérant n’étaient pas liées à ses fonctions pendant la guerre. Le 28 janvier 1992 et 28
février
1994, le requérant déposa au greffe des mémoires et des rapports d’expertise. Entre-temps, le 10 décembre 1992 le procureur général près la Cour des comptes avait demandé que la Cour constatât l’extinction de la première procédure dans la mesure où le requérant avait renoncé aux actes de la procédure et rejetât le deuxième recours dans la mesure où le requérant avait accepté la deuxième décision du ministre et ne pouvait par la suite l’attaquer.
Suite à la décentralisation en 1994 de la Cour des comptes, le dossier fut transmis à la chambre régionale de Toscane de la Cour des comptes. Par un mémoire du 17 février 1997, le ministre du Trésor déclara adhérer aux conclusions du procureur général. Après l’audience du 5 mars 1997, par une ordonnance du 14 avril 1997 la chambre régionale de Toscane de la Cour des comptes demanda un avis au collège médico-légal réuni en assemblée plénière. Le 30 juin 1997, le collège rendit son avis. L'audience se tint le 12
novembre 1997.
Par un arrêt du même jour, dont le texte fut déposé au greffe le 25
mai
1998, la chambre régionale de Toscane de la Cour des comptes constata l’extinction de la procédure quant à une infirmité, rejeta la demande de pension pour une autre infirmité et modifia la catégorie de pension à laquelle le requérant avait droit eu égard au cumul de plusieurs infirmités. Le 15 juin 1998, l’avocat du requérant se procura une copie de cet arrêt.
Le 29 juillet 1998, le requérant interjeta appel devant la chambre centrale de la Cour des comptes et demanda la fixation rapide de la date d’audience. Une audience eut lieu le 9 mars 1999, au cours cette audience le requérant versa au dossier l’accusé réception. Par un arrêt du même jour, dont le texte fut
déposé au greffe le 4 mars 1999, la chambre centrale de la Cour des comptes rejeta l’appel du requérant pour informalité car l’accusé réception de la notification de l’appel n’avait été déposé au greffe que le jour de l’audience alors qu’il aurait dû l’être dans les trente jours suivants la notification. En l’espèce, l’appel fut déposé au greffe avec uniquement une attestation d’expédition de l’accusé réception et ledit accusé n’a été déposé que bien après l’expiration dudit délai.
1.
Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 13 mai 1985 et s’est terminée le 4
mars 1999, a duré plus de treize ans et neuf mois pour une instance.
Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
2.
Le requérant se plaint également de
l’équité de la procédure dans la mesure où son appel a été rejeté pour informalité alors qu’il considère que pour les autres tribunaux il est tout à fait admis que certains documents soient déposés lors des audiences et que de toute manière il n’aurait pu déposer l’accusé réception dans les délais car l’administration des postes le lui avait fait parvenir trop tard.
La Cour relève toutefois que l'appel du requérant a été rejeté par un arrêt de la cour des comptes pour informalité. Même à supposer que le requérant ait obtenu son accusé réception hors délai, il se devait de le déposer au greffe de la Cour dès que possible avec un justificatif de la poste sans attendre un aussi long délai. La Cour note en outre que contre cet arrêt le requérant ne s'est pas pourvu en cassation.
Le requérant n'a, dès lors, pas épuisé, conformément à l'article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes qui lui étaient ouvertes en droit italien et ce grief doit donc être rejeté conformément à l’article 35
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare la requête recevable
quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 13 mai 1985 devant la Cour des comptes, tous moyens de fond réservés
;
Déclare la requête irrecevable
pour le surplus.
Michael
O’Boyle
Wilhelmina
Thomassen
Greffier
Présidente