FRAMBIGLIO et RUGGIERO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA Cererilor nr. 65067/01 și nr. 65068/01 prezentate de Giuseppe FRAMBIGLIO și Domenico RUGGIERO împotriva lalânzei Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se întrunește la 27 iunie 2002 într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler judecători Raimondi judecător ad-hoc domnul E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate depuse la Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 8 iulie 1993 și, respectiv, 29 iulie 1996, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamanții se plâng de durata procedurilor care le privesc. Având în vedere similitudinea pe care o prezintă cererile menționate în anexă, Curtea consideră că este oportun să își pronunțe reunirea în conformitate cu art. 43 din Regulamentul de procedură al Curții.

Reclamanții se plâng de durata procedurilor civile. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul consideră că nu au fost epuizate căile de atac interne, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, dat fiind intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001, - persoanele care au suferit o pagubă patrimonială sau nu patrimonială pot sesiza instanța de apel competentă pentru a face să se constate încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește respectarea termenului rezonabil de la art. 6 alin. (1) și pentru a solicita acordarea unei sume cu titlu de satisfacție echitabilă.

Curtea amintește că a constatat deja în numeroase decizii privind admisibilitatea (a se vedea, printre altele, Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, CEDH 2001-IX și Giacometti c. Italia (dec.), 34969/97, CEDO 2001-XII) că remediul introdus prin Legea Pinto este o acțiune pe care reclamantul trebuie să o încerce înainte ca Curtea să se pronunțe cu privire la admisibilitatea cererii, indiferent de data depunerii cererii în fața Curții. Curtea consideră că cererile trebuie respinse pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile ; Declară cererile inadmisibile.

Erik Fribergh Christos Rozakis Premier Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

Requêtes n° 65067/01 et n°65068/01 présentées par Giuseppe FRAMBIGLIO et Domenico RUGGIERO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 27 juin 2002 en une chambre composée de M. C.L. Rozakis , président , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. E. Levits , A. Kovler , juges , M. G. Raimondi , juge ad hoc , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu les requêtes susmentionnées introduites devant la Commission européenne des Droits de l’Homme respectivement le 8 juillet 1993 et le 29 juillet 1996, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants se plaignent de la durée de procédures qui les concernent.

EN DROIT Etant donné la similitude que présentent les requêtes citées en annexe, la Cour estime opportun de prononcer leur jonction en application de l’article 43 du Règlement de la Cour. Les requérants se plaignent de la durée de procédures civiles. Ils invoquent l’article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, est ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement estime que les requérants n’ont pas épuisé, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes étant donné l’entrée en vigueur de la loi n° 89 du 24 mars 2001, dite « loi Pinto ». Les requérants se contentent de refuser de saisir les cours d’appels.

La Cour note que selon la loi n° 89 du 24 mars 2001 (dite « loi Pinto ») les personnes ayant subi un dommage patrimonial ou non patrimonial peuvent saisir la cour d’appel compétente afin de faire constater la violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme quant au respect du délai raisonnable de l’article 6 § 1, et demander l’octroi d’une somme à titre de satisfaction équitable. La Cour rappelle avoir déjà constaté dans maintes décisions sur la recevabilité (voir, parmi d’autres, Brusco c. Italie (déc.), n° 69789/01, CEDH 2001-IX, et Giacometti c. Italie (déc.), n° 34969/97, CEDH 2001-XII) que le remède introduit par la loi Pinto est un recours que le requérant doit tenter avant que la Cour ne se prononce sur la recevabilité de la requête et ce, quelle que soit la date d’introduction de la requête devant la Cour.

Ne décelant aucune circonstance qui amène à décider différemment dans les cas d’espèce, la Cour considère que les requêtes doivent être rejetées pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes irrecevables. Erik Fribergh Christos rozakis Greffier Président