SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZDELER ȘI BAKAN c. TURCIA (solicitarea nr. 33322/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Özdiler și Bakan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Zupančič H.S.
Greve M. Traja judecători Gölcüklü judecător ad-hoc și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iunie 2002, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (nr. 33322/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Mustafa Mustafa La 27 august 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Scopul cererii este de a obține o decizie cu privire la dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 14 decembrie 1999, după ce a primit observațiile părților, Curtea (prima secțiune) a decis să se alăture prezentei cauze altor șase (n 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97) și să le declare admisibile. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 5 octombrie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție.
La 16 noiembrie 2001 și, respectiv, 19 aprilie 2002, reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamanții s-au născut în 1933 și au locuit în Izmir. În 1991 și 1992, două terenuri aparținând reclamanților, cu sediul în Izmir, au fost expropriete de Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Kaaayollar În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au sesizat instanța de mari instanțe din Izmir cu două acțiuni în creștere a indemnizației de expropriere. 10. Prin două hotărâri pronunțate la 18 iunie și 25 iulie 1991, instanța a dat câștig de cauză reclamanților și a condamnat Hotărârea să le plătească indemnizații suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratoriu simple la rata de 30% pe an.
11. Hotărârile au fost confirmate de Curtea de Casație la 19 octombrie și 18 noiembrie 1991. 12. La 18 și 28 februarie 1996, Hotărârea a plătit reclamanților suplimentarele de indemnizații în cauză, adică la aproximativ patru ani de la hotărârile Curții de Casație. ÎN DREPT 13. Curtea arată că, la 14 decembrie 1999, a decis din oficiu să atașeze prezenta cerere la alte șase (n 333419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97) în interesul bunei administrări a justiției, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. 14. Având în vedere procedura ulterioară deciziei privind admisibilitatea și având în vedere complexitatea datelor specifice cererilor, Curtea consideră că o examinare anexată a acestor cauze nu mai este justificată și, prin urmare, decide să dizolve prezenta cauză de cererile n 33499/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 3821/97.
La 23 aprilie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 33322/96, formulată de domnul Mustafa olhan Özdiler și de domnul Ayșe Bakan, guvernul turc propune ca acestea să plătească suma de 35 000 (trente-cinci mii) USD (15 1000 de dolari americani pentru domnul Mustafa ozdiler și 20 000 de dolari americani pentru dl Mustafa Ayșe Bakan) pentru prejudiciul suferit, inclusiv cheltuielile de judecată. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în dolari americani într-un cont bancar indicat de solicitanți. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Plata va valora soluționarea definitivă a cauzei. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 16. La 26 noiembrie 2001, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentanții reclamanților Am observat că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Mustafa ozdiler și domnului Ayșe Bakan suma de 35 000 (treizeci și cinci de mii) dolari americani (15 000 Ayșe Bakan) pentru prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli de judecată, inclusiv în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 33322/96 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 17. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție] și se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură].
Hotărârea de a separa cauza cererilor nr. 33349/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97 ; Hotărârea de a elimina cauza rolului Pred act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 iunie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Res Moduleer Președintele
AFFAIRE ÖZDİLER ET BAKAN c. TURQUIE (Requête n° 33322/96) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 27 juin 2002 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Özdiler et Bakan c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , B. Zupančič , M me H.S. Greve , MM. K. Traja , juges , F. Gölcüklü , juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juin 2002, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 33322/96) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, M. Mustafa İlhan Özdiler et M me Ayșe Bakan (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme (« la Commission ») le 27 août 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Les requérants sont représentés devant la Cour par M es İ. Kaynar et B. Koralay, avocats à Izmir. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
3.La requête a pour objet d'obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l'Etat défendeur aux exigences de l'article 1 du Protocole n° 1 à la Convention.
4.A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l'affaire a été transférée à la Cour le 1 er novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 14 décembre 1999, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour (première section) a décidé de joindre la présente affaire à six autres (n os 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97) et de les déclarer recevables.
5.Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.Le 5 octobre 2001, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article 38 § 1 b) de la Convention. Les 16 novembre 2001 et 19 avril 2002 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire. EN FAIT
7.Les requérants sont nés en 1933 et résident à Izmir.
8.En 1991 et 1992, deux terrains appartenant aux requérants, sis à Izmir, furent expropriés par la Direction générale des routes nationales ( Karayolları Genel Müdürlüğü , « la Direction ») pour la construction d'une autoroute. Des indemnités d'expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date d'expropriation.
9.En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants saisirent le tribunal de grande instance d'Izmir de deux recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
10.Par deux jugements rendus les 18 juin et 25 juillet 1991, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna la Direction à leur verser des indemnités complémentaires d'expropriation, assorties d'intérêts moratoires simples au taux de 30 % l'an.
11.Les jugements furent confirmés par la Cour de cassation les 19 octobre et 18 novembre 1991.
12.Les 18 et 28 février 1996, la Direction versa aux requérants les compléments d'indemnités en question, c'est-à-dire environ quatre ans après les arrêts de la Cour de cassation. EN DROIT
13.La Cour relève que, le 14 décembre 1999, elle a décidé d'office de joindre la présente requête à six autres (n os 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97) dans l'intérêt d'une bonne administration de la justice, en application de l'article 43 § 1 de son règlement.
14.Vu la procédure postérieure à la décision sur la recevabilité et compte tenu de la complexité des données propres aux requêtes, la Cour estime qu'un examen joint de ces affaires ne se justifie plus. Elle décide dès lors de disjoindre la présente affaire des requêtes n os 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97.
15.Le 23 avril 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante : « Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 33322/96, introduite par M. Mustafa İlhan Özdiler et M me Ayșe Bakan, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci la somme de 35 000 (trente-cinq mille) dollars américains (15 000 – quinze mille – dollars américains pour M. Mustafa İlhan Özdiler et 20 000 – vingt mille – dollars américains pour M me Ayșe Bakan) au titre du dommage subi, frais et dépens compris. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée en dollars américains sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la date de l'arrêt rendu par la Cour en vertu de l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause. En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention. »
16.Le 26 novembre 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par les représentants des requérants : « Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Mustafa İlhan Özdiler et à M me Ayșe Bakan la somme de 35 000 (trente-cinq mille) dollars américains (15 000 – quinze mille – dollars américains pour M. Mustafa İlhan Özdiler et 20 000 – vingt mille – dollars américains pour M me Ayșe Bakan) au titre du dommage subi, frais et dépens compris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 33322/96 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme. J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée. La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus. En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention. »
17.La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1 in fine de la Convention et 62 § 3 du règlement).
18.Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ, 1. Décide de disjoindre l'affaire des requêtes n os 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97 ; 2. Décide de rayer l'affaire du rôle ; 3. Prend acte de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre. Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juin 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président