SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BAYRAM ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 35867/97) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. În cauza Bayram și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Caflisch Zupančič H.S. Greve Ms. Traja judecători Gölcüklü judecător ad hoc și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iunie 2002, Renunță la hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (nr. 35867/97) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, domnul Emine Bayram, domnul Mustafa Bayram și domnul Șükrü Bayram ( În conformitate cu art. 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului) din 28 decembrie 1996, reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl Kyanar și dl Koralay, avocații din Izmir. Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Scopul cererii este de a obține o decizie cu privire la dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 14 decembrie 1999, după ce a primit observațiile părților, Curtea (prima secțiune) a decis să se alăture prezentei cereri altor șase (n 33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 și 38915/97) și să le declare admisibile. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 octombrie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 16 noiembrie 2001 și, respectiv, 19 aprilie 2002, reclamanții și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamanții s-au născut în 1916, 1936 și, respectiv, 1943 și au locuit în Izmir. În 1991 și 1992, patru terenuri aparținând reclamanților, cu sediul în Izmir, au fost expropriate de Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Karayollar Pentru construirea unei autostrăzi. Indemnizațiile de expropriere stabilite de Direcție au fost plătite reclamanților la data exproprierii. În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au sesizat instanța de mari instanțe din Izmir cu patru acțiuni în creștere a indemnizației de expropriere. 10. Prin intermediul a patru hotărâri pronunțate în 1991 și 1992, Tribunalul le-a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat Hotărârea să le plătească indemnizații suplimentare de expropriere, însoțite de dobânzi moratoriu simple la o rată de 30% pe an. 11. Hotărârile au fost confirmate de Curtea de Casație la 8 și 18 mai, 2 iunie și 27 noiembrie 1992. 12. În luna septembrie și octombrie a anului 1996, Hotărârea a plătit reclamanților suplimentarele de indemnizații în cauză în termen de patru ani de la hotărârile Curții de Casație. 13. Inflația din Turcia, măsurată prin indicele prețurilor cu amănuntul, a fost în medie de 83,68% pe an în 1992-1996. Curtea arată că, la 14 decembrie 1999, a decis din oficiu să anexeze prezenta cerere la alte șase (n 33322/96, 333419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 și 38915/97) în interesul bunei administrări a justiției, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. Având în vedere procedura ulterioară deciziei privind admisibilitatea și având în vedere complexitatea datelor specifice cererilor, Curtea consideră că o examinare atașată a acestor cauze nu mai este justificată și, prin urmare, decide să separe prezenta cauză de cererile nr. 33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 și 3821/97. 16. La 23 aprilie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 35867/97, formulată de domnul Emine Bayram, dnii Mustafa Bayram și Șükrü Bayram, guvernul turc propune ca acestea să plătească suma de 70 000 (șaptezeci de mii) de dolari americani în total pentru patru proceduri de expropriere pentru prejudiciul suferit, cheltuielile și cheltuielile de judecată incluse. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în dolari americani într-un cont bancar indicat de reclamanți. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Plata va valora soluționarea definitivă a cauzei. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 17. La 26 noiembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentanții reclamanților Observ că guvernul turc este pregătit să plătească domnului Emine Bayram și dlui Mustafa Bayram și dlui Șükrü Bayram suma de 70. 000 (șaptezeci de mii) de dolari americani în total pentru patru proceduri de expropriere în legătură cu prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli de judecată incluse în vederea unei soluționări amiabile a cazului care a generat cererea nr. 35867/97 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 18. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Hotărârea de a separa cauza de cererile nr. 33322/96, 33349/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 și 38915/97 decide să elimine cazul de la rolul Pred act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 27 iunie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
BAYRAM ET AUTRES c. TURQUIE
(Requête n° 35867/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
27 juin 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Bayram et autres c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
MM.
K.
Traja
,
juges
,
F.
Gölcüklü
,
juge
ad hoc,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juin 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 35867/97) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, M
me
Emine Bayram, M. Mustafa Bayram et M. Șükrü Bayram («
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 28 décembre 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés devant la Cour par M
es
İ. Kaynar et B.
Koralay, avocats à Izmir. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
3.
La requête a pour objet d'obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l'Etat défendeur aux exigences de l'article 1 du Protocole n° 1 à la Convention.
4.
A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 14
décembre 1999, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour (première section) a décidé de joindre la présente requête à six autres (n
os
33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 et 38915/97) et de les déclarer recevables.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Le 5 octobre 2001, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article
38 § 1 b) de la Convention. Les 16 novembre 2001 et 19 avril 2002 respectivement, les requérants et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
7.
Les requérants sont respectivement nés en 1916, 1936 et 1943 et résident à Izmir.
8.
En 1991 et 1992, quatre terrains appartenant aux requérants, sis à Izmir, furent expropriés par la Direction générale des routes nationales (
Karayolları Genel Müdürlüğü
, «
la Direction
») pour la construction d'une autoroute. Des indemnités d'expropriation fixées par la Direction furent versées aux requérants à la date d'expropriation.
9.
En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants saisirent le tribunal de grande instance d'Izmir de quatre recours en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
10.
Par quatre jugements rendus en 1991 et 1992, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna la Direction à leur verser des indemnités complémentaires d'expropriation, assorties d'intérêts moratoires simples au taux de 30 % l'an.
11.
Les jugements furent confirmés par la Cour de cassation les
8 et 18
mai, 2 juin et 27 novembre 1992.
12.
La Direction versa aux requérants les compléments d'indemnités en question au mois de septembre et d'octobre de l'année 1996, c'est-à-dire environ quatre ans après les arrêts de la Cour de cassation.
13.
L'inflation en Turquie, mesurée par l'indice des prix du détail, était, en 1992-1996, de 83,68
% l'an en moyenne.
14.
La Cour relève que, le 14 décembre 1999, elle a décidé d'office de joindre la présente requête à six autres (n
os
33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 et 38915/97) dans l'intérêt d'une bonne administration de la justice, en application de l'article 43 § 1 de son règlement.
15.
Vu la procédure postérieure à la décision sur la recevabilité et compte tenu de la complexité des données propres aux requêtes, la Cour estime qu'un examen joint de ces affaires ne se justifie plus. Elle décide dès lors de disjoindre la présente affaire des requêtes n
os
33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 et 38915/97.
16.
Le 23 avril 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n°
35867/97, introduite par M
me
Emine Bayram, MM. Mustafa Bayram et Șükrü Bayram, le gouvernement turc offre de verser à ceux-ci la somme de 70
000 (soixante-dix mille) dollars américains au total pour quatre procédures d'expropriations au titre du dommage subi, frais et dépens compris. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée en dollars américains sur un compte bancaire indiqué par les requérants. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la date de l'arrêt rendu par la Cour en vertu de l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
17.
Le 26 novembre 2001, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par les représentants des requérants
:
«
Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M
me
Emine Bayram et à MM.
Mustafa Bayram et Șükrü Bayram la somme de 70
000 (soixante-dix mille) dollars américains au total pour quatre procédures d'expropriations au titre du dommage subi, frais et dépens compris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 35867/97 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
18.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62 §
3 du règlement).
19.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de disjoindre l'affaire des requêtes n
os
33322/96, 33419/96, 35079/97, 35866/97, 35983/97 et 38915/97
;
2.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
3.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juin 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président