SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖZDÂLER c. TURCIA (solicitarea nr. 33349/96) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 27 iunie 2002 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Özdiler c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Zupančič H.S. Greve dnii Traja judecători Gölcüklü judecător ad-hoc și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iunie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 333419/96) îndreptată împotriva Republicii Turcia și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Hasan Do La 2 septembrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către dl Kaynar și dl Koralay, avocați la Izmir. Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct pentru Consiliul Europei și drepturile omului. Scopul cererii este de a obține o decizie cu privire la dacă faptele cauzei dezvăluie o încălcare a cerințelor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 14 decembrie 1999, după ce a primit observațiile părților, Curtea a decis să anexeze prezenta cerere la alte șase (n 33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97) și să le declare admisibile. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 octombrie 2001, după un schimb de corespondență, grefierul a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul articolului 38 alineatul (1) litera (b) din convenție. La 16 noiembrie 2001 și, respectiv, 19 aprilie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamantul s-a născut în 1958 și își are reședința în Izmir. La 6 decembrie 1990, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (Kayayollari Genel Müdürlügü - denumit în continuare "înălțarea"), Institut public însărcinat, printre altele, cu construcția drumurilor, expropria un teren care aparține reclamantului din Izmir. Ulterior, indemnizația de expropriere stabilită de Direcție a fost plătită reclamantului. La 10 decembrie 1990, în dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamantul a introdus la Tribunalul de Mare Instanță din Izmir o acțiune în creștere a indemnizației de expropriere. 10. La 19 iulie 1991, Tribunalul a emis o decizie prin care solicita Direcției să plătească reclamantului o indemnizație suplimentară de expropriere de 39 804 000 de lire turcești, însoțită de dobânzi moratoriu simple la 30 % pe an, începând cu 13 noiembrie 1990. Această hotărâre a fost confirmată de Curtea de Casație printr-o hotărâre din 13 decembrie 1991. 11. La 9 iulie 1996, adică la patru ani și la aproximativ șapte luni de la hotărârea Curții de Casație, indemnizația suplimentară a fost plătită reclamantului. ÎN DREPT 12. Curtea arată că, la 14 decembrie 1999, Curtea a decis din oficiu să se alăture prezentei cereri altor șase (n 33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97) în interesul bunei administrări a justiției, în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. 13. Având în vedere procedura ulterioară deciziei privind admisibilitatea și având în vedere complexitatea datelor specifice cererilor, Curtea consideră că o examinare anexată a acestor cauze nu mai este justificată și, prin urmare, decide să dizolve prezenta cauză de cererile nr. 33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 3821/97. 14. La 23 aprilie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 33349/96, formulată de dl Hasan Doćan Özdiler, guvernul turc propune ca suma de 5 să fie plătită acestuia. 000 (cinci mii) de dolari americani pentru daunele suferite, inclusiv cheltuielile de judecată. Această sumă nu va fi supusă nici unui impozit și va fi plătită în dolari americani într-un cont bancar indicat de solicitant. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data hotărârii Curții în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Plata va valora soluționarea definitivă a cauzei. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 15. La 26 noiembrie 2001, Curtea primise următoarea declarație, semnată de reprezentanții reclamantului Observ că guvernul turc este pregătit să-i plătească domnului Hasan Doćan Özdiler suma de 5 000 (cinci mii) de dolari americani pentru prejudiciul suferit, cheltuieli și cheltuieli de judecată incluse în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 33419/96 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza acestei cereri, declar că cazul este definitiv soluționat. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din Convenție. 16. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție]. Curtea se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Hotărârea de a separa cauza de cererile nr. 33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 și 38915/97 decide să elimine cazul de la rolul Pred act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 27 iunie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
ÖZDİLER c. TURQUIE
(Requête n° 33419/96)
ARRÊT
(Règlement amiable)
27 juin 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Özdiler c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
G.
Ress
,
président
,
I.
Cabral Barreto
,
L.
Caflisch
,
B.
Zupančič
,
M
me
H.S.
Greve
,
MM.
K.
Traja
,
juges
,
F.
Gölcüklü
,
juge
ad hoc,
et de M. V.
Berger
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juin 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 33419/96) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Hasan Doğan Özdiler («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 2
septembre 1996 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
es
İ.
Kaynar et B.
Koralay, avocats à Izmir. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par M. H.K. Gür, ministre plénipotentiaire, directeur général adjoint pour le Conseil de l'Europe et les Droits de l'Homme.
3.
La requête a pour objet d'obtenir une décision sur le point de savoir si les faits de la cause révèlent un manquement de l'Etat défendeur aux exigences de l'article 1 du Protocole n° 1 à la Convention.
4.
A la suite de la communication de la requête au Gouvernement par la Commission, l'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 14
décembre 1999, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a décidé de joindre la présente requête à six autres (n
os
33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97) et de les déclarer recevables.
5.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Le 5 octobre 2001, après un échange de correspondance, le greffier a proposé aux parties la conclusion d'un règlement amiable au sens de l'article
38 § 1 b) de la Convention. Les 16 novembre 2001 et 19 avril 2002 respectivement, le requérant et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
7.
Le requérant est né en 1958 et réside à Izmir.
8.
Le 6 décembre 1990, la Direction générale des routes nationales (
Karayollari Genel Müdürlügü
- ci-après «
la Direction
»), établissement public chargé, entre autres, de la construction des routes, expropria un terrain appartenant au requérant sis à Izmir. Par la suite, l'indemnité d'expropriation fixée par la Direction fut versée au requérant.
9.
Le 10 décembre 1990, en désaccord sur le montant payé par la Direction, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance d'Izmir une action en augmentation de l'indemnité d'expropriation.
10.
Le 19 juillet 1991, le tribunal rendit une décision enjoignant à la Direction de verser au requérant une indemnité d'expropriation complémentaire de 39 804 000 livres turques, assortie d'intérêts moratoires simples au taux de 30 % l'an, à compter du 13 novembre 1990. Ce jugement fut confirmé par la Cour de cassation par un arrêt du 13 décembre 1991.
11.
Le 9 juillet 1996, c'est-à-dire quatre ans et sept mois environ après l'arrêt de la Cour de cassation, l'indemnité complémentaire fut versée au requérant.
12.
La Cour relève que, le 14 décembre 1999, elle a décidé d'office de joindre la présente requête à six autres (n
os
33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97) dans l'intérêt d'une bonne administration de la justice, en application de l'article 43 § 1 de son règlement.
13.
Vu la procédure postérieure à la décision sur la recevabilité et compte tenu de la complexité des données propres aux requêtes, la Cour estime qu'un examen joint de ces affaires ne se justifie plus. Elle décide dès lors de disjoindre la présente affaire des requêtes n
os
33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97.
14.
Le 23 avril 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n°
33419/96, introduite par M. Hasan Doğan Özdiler, le gouvernement turc offre de verser à celui-ci la somme de 5
000 (cinq mille) dollars américains au titre du dommage subi, frais et dépens compris. Cette somme ne sera soumise à aucun impôt et sera versée en dollars américains sur un compte bancaire indiqué par le requérant. Elle sera payable dans les trois mois à compter de la date de l'arrêt rendu par la Cour en vertu de l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Le paiement vaudra règlement définitif de la cause.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
15.
Le 26 novembre 2001, la Cour avait reçu la déclaration suivante, signée par les représentants du requérant
:
«
Je note que le gouvernement turc est prêt à verser à M. Hasan Doğan Özdiler la somme de 5
000 (cinq mille) dollars américains au titre du dommage subi, frais et dépens compris en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 33419/96 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de la Turquie à propos des faits à l'origine de ladite requête. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
16.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et
62 §
3 du règlement).
17.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de disjoindre l'affaire des requêtes n
os
33322/96, 35079/97, 35866/97, 35867/97, 35983/97 et 38915/97
;
2.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
3.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juin 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Greffier
Président