În cauza Denoncin c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens dnii J.-P. Costa Bonello Levits Kovler Steiner judecători și al dlui Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 iunie 2002, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 436899/98) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Jacques Denoncin ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului la 27 aprilie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul omului). Reclamantul a fost reținut la casa de arestare din Douai în ziua în care a fost introdusă cererea. Cererea a fost înregistrată la 1 octombrie 1998. În scrisoarea de înregistrare din 16 octombrie 1998, reclamantul a fost informat de secretariatul Comisiei că i s-a solicitat să comunice eventualele modificări ale adresei sale. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] Cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 7 septembrie 1999, Curtea a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitându-l să își prezinte în scris observațiile cu privire la admisibilitate și la temeinicia cererii. Prin scrisoarea din 13 decembrie 1999, reclamantul a informat grefa cu privire la transferul său către centrul de detenție din Bapaume. Guvernul și-a prezentat observațiile la 18 februarie 2000, iar reclamantul și-a prezentat observațiile ca răspuns la 8 iulie 2000, după prelungirea termenului stabilit. După primirea observațiilor părților, grefa le-a invitat să îi spună dacă, în cazul în care, înainte de a se pronunța cu privire la admisibilitatea cererii, Curtea consideră necesare observații suplimentare, acestea ar prefera să le prezinte oral în cursul unei ședințe sau în scris. Prin scrisoarea din 3 august 2000, guvernul a declarat că nu solicită o audiere în acest caz. Prin scrisoarea din 8 august 2000, reclamantul a declarat că preferă să își prezinte observațiile suplimentare oral. Prin decizia din 13 septembrie 2001, camera a declarat admisibil motivul întemeiat pe durata detenției provizorii și inadmisibil surplusul cererii. 10. Prin scrisoarea din 19 septembrie 2001 transmisă părților prin intermediul grefei, Curtea a invitat părțile să răspundă la trei întrebări suplimentare, precum și să formuleze observațiile suplimentare pe care ar dori să le prezinte cu privire la justificarea cererii. 12. Scrisoarea din 19 septembrie 2001 adresată reclamantului la centrul de detenție Bapaume a revenit la grefa cu mențiunea de mai sus nu mai locuiește la adresa indicată 13. Prin scrisorile din 5 octombrie și 18 decembrie 2001, grefa a solicitat guvernului să îi indice adresa instituției penitenciare în care se afla reclamantul dacă a fost transferat sau, în cazul în care a fost eliberat, adresa pe care a comunicat-o la plecarea sa din unitatea penitenciară 14. Guvernul a informat grefa că reclamantul a fost eliberat la 2 iunie 2001 și i-a indicat adresa la care reclamantul a declarat că se retrage la plecarea sa din instituția penitenciară. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 5 septembrie 1995, poliția a descoperit pe drumurile publice cadavrul fără viață al lui X, atins prin împușcare, iar investigațiile au dus la punerea sub semnul întrebării a reclamantului și a însoțitorului său 18. La 7 septembrie 1995, a fost deschisă o informare judiciară a șefului violenței cu utilizare sau sub amenințarea unei arme care a dus la moartea fără intenția de a o da. În aceeași zi, judecătorul de instrucție a efectuat examinarea reclamantului și l-a pus în detenție provizorie la casa de arestare din Douai 19. La 3 februarie 1997, părțile civile au solicitat audierea a opt martori și au acceptat cererea acestora, judecătorul de anchetă a efectuat audieri suplimentare la 11 aprilie 1997. În urma acestor audieri, magistratul a ordonat alte acte de cercetare. 20. Prin Hotărârea din 12 decembrie 1997, Camera de Acuzare a Curții de Apel din Douai l-a trimis pe reclamant în fața Curții de Asediu din Nord pentru omor prin imprudență. Reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri de trimitere la 29 decembrie 1997. Prin hotărârea din 24 martie 1998, Curtea de Casație l-a declarat pe recurentul decăzut al recursului său, întrucât nu s-a depus nici o memoriu în termenul legal. Cazul a putut fi stabilit apoi la una dintre sesiunile Curții de Assesie. 22. Prin Hotărârea din 9 octombrie 1998, Curtea de Assesie din Nord a recalificat faptele în lovituri mortale cu armă și l-a condamnat pe reclamant la 9 ani de reținere criminală. 23. La 20 octombrie 1999, reclamantul a fost transferat la centrul de detenție Bapaume. 24. Reclamantul a fost eliberat la 2 iunie 2001 recurs cu privire la arestarea provizorie 25. Detenția provizorie a reclamantului a fost ordonată prin ordonanța din 7 septembrie 1995. Detenția provizorie a fost prelungită de două ori prin ordonanța magistratului instructor 26. Reclamantul a formulat nouă cereri de eliberare, toate respinse. 27. Ultima a fost introdusă de reclamant la 13 iulie 1998 în fața camerei de acuzare, care a respins cererea sa la 5 august 1998, motiv pentru care era întotdeauna adevărat că faptele reproșate erau grave, că recurentul a fost supus unei pedepse grave, că fusese deja condamnat pentru violențe voluntare cu armă, că riscurile de presiune asupra martorilor nu erau de a exclude și că astfel de detenție era necesară pentru a garanta reprezentarea sa în justiție. 28. Prin hotărârea din 18 noiembrie 1998, Curtea de Casație a respins recursul pe motiv că acesta devenise lipsit de obiect, iar reclamantul a fost condamnat la 9 ani de condamnare penală la 9 octombrie 1998. Reclamantul se plânge de durata excesivă a detenției provizorii și invocă art. 5 alineatul (3) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute la alineatul (3). (c) prezentului articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. Punerea în libertate poate fi condiționată de o garanție care asigură prezența persoanei în cauză la audiere. 30. Curtea constată că, începând cu 8 august 2000, reclamantul nu a mai luat legătura cu grefa și că scrisorile adresate reclamantului la centrul de detenție din Bapaume, pe care le-a indicat în scrisorile sale, apoi la adresa pe care a lăsat-o centrului de detenție în ziua eliberării sale, au revenit cu mențiunea că nu mai locuiește la adresa indicată 31. După eliberarea sa la 2 iunie 2001, reclamantul nu a comunicat grefei noua sa adresă, în timp ce în formula sa de cerere nu a indicat nicio adresă personală, pur și simplu menționând adresa casei de arestare din Douai unde era apoi deținut. Cu toate acestea, reclamantul a fost informat în scrisoarea secretariatului Comisiei din 16 octombrie 1998 cu privire la necesitatea de a comunica eventualele modificări ale adresei sale. 32. Pe de altă parte, Curtea arată că grefa a întreprins în zadar toate demersurile posibile pentru a găsi noua adresă a reclamantului. 33. Curtea concluzionează că reclamantul nu mai intenționează să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție și consideră, pe de altă parte, că nici o circumstanță specială referitoare la respectarea drepturilor garantate de Convenție nu impune continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) în fine din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să șteargă cererea de rol. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 iunie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
DENONCIN c. FRANCE
(Requête n° 43689/98)
ARRÊT
(Radiation)
27 juin 2002
27/09/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Denoncin c. France,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
MM.
J.-P.
Costa
,
G.
Bonello
,
E.
Levits
,
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner
,
juges
,
et de
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 juin 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 43689/98) dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Jacques Denoncin («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 27 avril 1998 en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). Le requérant était détenu à la maison d'arrêt de Douai au jour de l'introduction de la requête.
2.
Le requérant alléguait que sa détention provisoire violait les articles 5 § 3 et 6 § 2 de la Convention.
3.
La requête a été enregistrée le 1
er
octobre 1998. Dans la lettre d'enregistrement en date du 16 octobre 1998, le requérant a été averti par le secrétariat de la Commission qu'il lui incombait de communiquer ses éventuels changements d'adresse.
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d'entrée en vigueur du Protocole n° 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n° 11).
5.
La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
6.
Le 7 septembre 1999, la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l'invitant à présenter par écrit ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
7.
Par lettre du 13 décembre 1999, le requérant a informé le greffe de son transfert au centre de détention de Bapaume.
8.
Le Gouvernement a présenté ses observations le 18 février 2000, et le requérant a présenté ses observations en réponse le 8 juillet 2000, après prorogation du délai imparti. Après avoir reçu les observations des parties, le greffe les a invitées à lui faire savoir si, pour le cas où, avant de statuer sur la recevabilité de la requête, la Cour estimait nécessaires des observations complémentaires, elles préféreraient les présenter oralement au cours d'une audience ou par écrit. Par lettre du 3 août 2000, le Gouvernement a déclaré ne pas solliciter d'audience dans cette affaire. Par lettre du 8 août 2000, le requérant a déclaré préférer présenter ses observations complémentaires oralement.
9.
Par une décision du 13 septembre 2001, la chambre a déclaré recevable le grief tiré de la durée de la détention provisoire et irrecevable le surplus de la requête.
10.
Par lettre du 19 septembre 2001 transmise aux parties par l'intermédiaire du greffe, la Cour a invité les parties à répondre à trois questions complémentaires, ainsi qu'à formuler les observations complémentaires qu'elles souhaiteraient présenter sur le bien-fondé de la requête.
11.
Le Gouvernement a présenté ses observations complémentaires le 11
décembre
2001, après prorogation du délai imparti.
12.
Le courrier du 19 septembre 2001 adressé au requérant au centre de détention de Bapaume est revenu au greffe avec la mention «
n'habite plus à l'adresse indiquée
».
13.
Par courriers des 5 octobre et 18 décembre 2001, le greffe a demandé au Gouvernement de lui indiquer l'adresse de l'établissement pénitentiaire où se trouvait le requérant s'il avait fait l'objet d'un transfert ou, s'il avait été remis en liberté, l'adresse qu'il avait communiquée à son départ de l'établissement pénitentiaire.
14.
Le Gouvernement a informé le greffe que le requérant avait été libéré le 2 juin 2001, et lui a indiqué l'adresse à laquelle le requérant avait déclaré se retirer à son départ de l'établissement pénitentiaire.
15.
Le courrier envoyé par le greffe à cette adresse le 10 janvier 2002 lui est revenu avec la mention «
n'habite plus à l'adresse indiquée
».
16.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).
A.
Déroulement de la procédure pénale
17.
Le 5 septembre 1995, les services de police découvrirent sur la voie publique le corps sans vie de X., atteint par balle. Les investigations débouchèrent sur la mise en cause du requérant et de sa compagne.
18.
Le 7 septembre 1995, une information judiciaire du chef de violence avec usage ou sous la menace d'une arme ayant entraîné la mort sans intention de la donner fut ouverte. Le même jour, le juge d'instruction procéda à la mise en examen du requérant et le plaça en détention provisoire à la maison d'arrêt de Douai.
19.
Estimant l'instruction terminée, le juge d'instruction adressa aux parties un avis de fin d'information le 20 janvier 1997. Le 3 février 1997, les parties civiles sollicitèrent l'audition de huit témoins. Faisant droit à leur demande, le juge d'instruction procéda aux auditions supplémentaires le 11
avril 1997. Suite à ces auditions, le magistrat ordonna d'autres actes d'instruction.
20.
Le juge d'instruction adressa un nouvel avis de fin d'information aux parties le 23 juillet 1997.
21.
Par arrêt du 12 décembre 1997, la chambre d'accusation de la cour d'appel de Douai renvoya le requérant devant la cour d'assises du Nord pour homicide volontaire. Le requérant forma un pourvoi en cassation contre cet arrêt de renvoi le 29 décembre 1997. Par arrêt du 24 mars 1998, la Cour de cassation déclara le requérant déchu de son pourvoi, aucun mémoire n'ayant été produit dans le délai légal. L'affaire put alors être fixée à l'une des sessions de la cour d'assises.
22.
Par arrêt du 9 octobre 1998, la cour d'assises du Nord requalifia les faits en coups mortels avec arme, et condamna le requérant à 9 ans de réclusion criminelle.
23.
Le 20 octobre 1999, le requérant fut transféré au centre de détention de Bapaume.
24.
Le requérant fut libéré le 2 juin 2001.
B.
Recours relatifs à la détention provisoire
25.
Le placement en détention provisoire du requérant fut ordonné par ordonnance du 7 septembre 1995. La détention provisoire fut prolongée à deux reprises par ordonnances du magistrat instructeur.
26.
Le requérant forma neuf demandes de mises en liberté, qui furent toutes rejetées.
27.
La dernière fut introduite par le requérant le 13 juillet 1998 devant la chambre d'accusation, qui rejeta sa demande le 5 août 1998, aux motifs qu'il était toujours vrai que les faits reprochés étaient graves, que le requérant encourait une lourde peine, qu'il avait déjà été condamné pour des violences volontaires avec arme, que les risques de pression sur les témoins n'étaient pas à écarter et qu'ainsi la détention était nécessaire pour garantir sa représentation en justice.
28.
Le requérant se pourvut en cassation de cet arrêt. Par arrêt du 18
novembre 1998, la Cour de cassation rejeta le pourvoi au motif que celui-ci était devenu sans objet, le requérant ayant entre-temps été condamné à 9 ans de réclusion criminelle le 9 octobre 1998.
29.
Le requérant se plaint de la durée excessive de sa détention provisoire. Il invoque l'article 5 § 3 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne arrêtée ou détenue, dans les conditions prévues au paragraphe
1
c) du présent article (...) a le droit d'être jugée dans un délai raisonnable, ou libérée pendant la procédure. La mise en liberté peut être subordonnée à une garantie assurant la comparution de l'intéressé à l'audience.
»
30.
La Cour constate que, depuis le 8 août 2000, le requérant n'a plus repris contact avec le greffe, et que les lettres adressées au requérant au centre de détention de Bapaume qu'il avait indiqué dans ses courriers, puis à l'adresse qu'il a laissée au centre de détention le jour de sa libération, sont revenues avec la mention «
n'habite plus à l'adresse indiquée
».
31.
Après sa remise en liberté le 2 juin 2001, le requérant n'a pas communiqué au greffe sa nouvelle adresse, alors qu'il n'avait indiqué dans sa formule de requête aucune adresse personnelle, se contentant de mentionner l'adresse de la maison d'arrêt de Douai où il était alors détenu. Le requérant avait pourtant été informé dans la lettre du secrétariat de la Commission du 16 octobre 1998 de la nécessité de communiquer ses éventuels changements d'adresse.
32.
Par ailleurs, la Cour relève que le greffe a entrepris en vain toutes les démarches possibles pour trouver la nouvelle adresse du requérant.
33.
La Cour en conclut que le requérant n'entend plus maintenir sa requête, au sens de l'article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu'aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n'exige la poursuite de l'examen de la requête, au sens de l'article 37 § 1 in fine de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 juin 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président