SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 53934/00 prezentate de SOCIETE ATHROPOFICĂ ÎN FRANȚA împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 2 iulie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jurdsson Loucaide Biersan Ugrekhelidze Mularoni judecători M. T.L. Early Grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 8 decembrie 1999, După ce a deliberat, pronunță următoarea decizie în fața recurentei, a societății anthroposofice din Franța (S.A.F.), este o asociație franceză cu sediul social la Paris. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Laurent Hincker, avocat în baroul Strasbourg. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către asociația reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanta, care a succedat asociației franceze a societății antroposofice universale, ea însăși înlocuitoare în 1931 a societății antroposofice din Franța Înființată în 1923, este o asociație franceză supusă regimului Legii 1901, ale cărei statute au fost aprobate la 30 ianuarie 1977. Ea este legată de Societatea Antropozofică Universală (S.A.U.) și de Universitatea de Știință a Minții (U.L.S.E.). S.A.U. și U.L.S.E., create, de asemenea, în 1923, la Dornach (Elveția), s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (...) scopurile Societății Antroposofice Universale, așa cum sunt formulate în Principiile stabilite de Rudolf Steiner [sunt] să cultive știința spirituală Antroposofică fondată de Rudolph Steiner și (...) să sprijine Universitatea Liberă de Știință Spirituală (...) O astfel de asociere se descrie ca o abordare a gândirii, o căutare de natură ideială, precum și ansamblul cunoștințelor care rezultă din aceasta, adică o asociație culturală, și nu o cultuală. Membrii asociației reclamante sunt asociați unui grup local, societății naționale, sau societății antropozofice Universale. În raportul parlamentar intitulat "secte și bani" publicat la 10 iunie 1999, "Antroposofia" (acest cuvânt fiind scris cu majuscule în raportul parlamentar) a fost calificată drept mișcare sectară. Acest raport a raportat activitatea unei comisii parlamentare înființate la 15 decembrie 1998, pentru a prelungi misiunea comisiei care a întocmit Raportul nr. 2468 din 22 decembrie 1995 privind sectele din Franța. Comisia înființată în 1998 s-a bazat pe raportul parlamentar din 1995, care a stabilit cele zece criterii pentru identificarea unei mișcări sectare, și anume: : Destabilizarea mentală, caracterul exorbitant al cerințelor financiare, ruperea indusă de mediul de origine, încălcarea integrității fizice, delimitarea copiilor, vorbirea antisocială mai mult sau mai puțin, tulburările ordinii publice, importanța destrămărilor judiciare, deturnarea circuitelor economice tradiționale și tentativele de infiltrare a autorităților publice. În timp ce raportul din 1995 a exclus în mod expres Dreptul intern relevant la imunitatea judiciară a parlamentarilor în funcția lor este prevăzut la articolele 26 din Constituția franceză din 1958 și 41 din Legea din 29 iulie 1881, privind libertatea presei Constitution din 4 octombrie 1958, art. 26 Niciun membru al Parlamentului nu poate fi acuzat, căutat, arestat, deținut sau judecat în fața opiniilor sau voturilor emise de el în exercitarea funcțiilor sale. Nici un membru al Parlamentului nu poate face obiectul, în materie penală sau corecțională, unei arestări sau al oricărei alte măsuri privative sau restrictive de libertate pe care o are cu autorizația Biroului Adunării din care face parte. Această autorizație nu este necesară în caz de infracțiune sau infracțiune flagrantă sau de condamnare definitivă. Detenția, măsurile privative sau restrictive de libertate sau urmărirea unui membru al Parlamentului sunt suspendate pe durata sesiunii, în cazul în care adunarea din care face parte solicită acest lucru. Nu vor deschide niciunei acțiuni discursurile ținute în cadrul Adunării naționale sau al Senatului, precum și rapoartele sau orice altă piesă imprimată în ordinea unei luni a acestor două adunări. Nu va da naștere niciunei acțiuni raportarea ședințelor publice ale adunărilor menționate la paragraful anterior, făcută cu bună credință în ziare. Nu vor da naștere la nici o acțiune de calomnie, insultă sau insultă, nici un raport fidel al dezbaterilor judiciare, nici discursurile rostite sau scrierile făcute în fața instanțelor. Cu toate acestea, judecătorii, prinși de cauză și care acționează pe fond, vor putea pronunța eliminarea discursurilor injuriose, jignitoare sau calomniatoare și vor condamna cine va aparține unor daune-interese. Cu toate acestea, vor putea faptele de calomnie străine cauzei să dea deschisă, fie prin acțiune publică, fie prin acțiune civilă a părților, după ce aceste acțiuni le vor fi fost rezervate de instanțe și, în orice caz, acțiunii civile a terților. Invocând art. 6 alin. (1) și (2) din Convenție, asociația reclamantă consideră că raportul parlamentar privind sectele făcute publice în 1999 constituie, încălcând principiul contradicției și al egalității armelor, o acuzație și o condamnare în materie penală, care, în plus, ar încălca prezumția de nevinovăție. De asemenea, Comisia se plânge că nu a putut răspunde la acuzațiile de calomnie din raportul parlamentar în litigiu, deoarece nu a putut beneficia de o acțiune efectivă în sensul art. 13 din Convenție. În sfârșit, recurenta consideră, în conformitate cu articolele 9, 10 și 11 din convenție, că acuzațiile conținute în raportul comisiei de anchetă au avut același efect ca și o măsură restrictivă impusă unei asociații și au constituit o hotărâre de valoare asupra convingerilor membrilor săi, încălcând principiul neutralității statului. Recurenta consideră că raportul parlamentar privind sectele făcute publice în 1999 constituie, cu încălcarea principiului contradicției și al egalității de arme, o acuzație și o condamnare în materie penală, care, în plus, ar încălca prezumția de nevinovăție. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. (...) Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. Curtea amintește că art. 6 alineatul (1) din convenție nu înseamnă că un organism care efectuează o anchetă la cererea autorităților de reglementare sau a altor autorități ar trebui să fie supus întotdeauna garanțiilor de la o procedură judiciară prevăzută la art. 6 alineatul (1), în cazul în care publicarea concluziilor sale riscă să afecteze reputația persoanelor a căror conduită constituie obiectul anchetei (a se vedea Hotărârea Fayed c. Regatul Unit din 21 septembrie 1994, seria A nr. 294-B, p. 48, § 62. Mai ales, Curtea reamintește, de asemenea, că a statuat deja că raportul parlamentar contestat de reclamanta n mai avea niciun efect juridic și că nu putea să servească drept temei pentru nicio acțiune penală sau administrativă (a se vedea Federația creștină a martorilor lui Iehova din Franța . Franța (dec.), nr. 54430/99, 6 noiembrie 2001 . Curtea nu vede nici un motiv pentru a nu considera că această constatare este în speță. Prin urmare, aceasta trebuie să fie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Recurenta invocă, de asemenea, o încălcare a articolelor 9, 10 și 11 din Convenție. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de dispozițiile invocate. În cele din urmă, asociația reclamantă critică lipsa de recurs împotriva raportului parlamentar în ceea ce privește conținutul său calomniator. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea cauzei recurentei întemeiat pe art. 13 din Convenția Declare T.L. Early A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte
de la requête n° 53934/00
présentée par SOCIETE ANTHROPOSOPHIQUE EN FRANCE
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 juillet 2002 en une chambre composée de
MM.
A.B.
Baka
,
président
,
J.-P.
Costa
,
Gaukur
Jörundsson
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
A.
Mularoni
,
juges
,
et
de
Early
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 décembre 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, la «
Société Anthroposophique en France
» (S.A.F.), est une association française ayant son siège social à Paris. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Laurent Hincker, avocat au barreau de Strasbourg.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par l’association requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante, qui succéda à l’association «
Section française de la société anthroposophique universelle
», elle-même remplaçante en 1931 de la «
Société anthroposophique de France
» créée en 1923, est une association française soumise au régime de la loi 1901, dont les statuts furent approuvés le 30 janvier 1977. Elle est rattachée à la Société Anthroposophique Universelle (S.A.U.) et à l’Université Libre des Sciences de l’Esprit (U.L.S.E.). La S.A.U. et l’U.L.S.E., également créées en 1923, à Dornach (Suisse), s’inscrivent dans un courant de pensée initié par Rudolph Steiner (1861-1925).
Aux termes de l’article 2 du statut de la requérante, qui se considère comme partie de la S.A.U., «
(...) les buts de la Société Anthroposophique Universelle tels qu’ils sont formulés dans les Principes établis par Rudolf Steiner [sont de] cultiver la Science spirituelle Anthroposophique fondée par Rudolph Steiner et (...) soutenir l’Université libre de Science spirituelle (...)
». L’association se décrit comme une démarche de pensée, une recherche de nature idéelle, ainsi que l’ensemble des connaissances qui en résulte, c’est à dire une association «
culturelle
» et non «
cultuelle
». Les membres de l’association requérante sont rattachés à un groupe local, à la société nationale, ou encore à la Société Anthroposophique Universelle.
Dans le rapport parlementaire intitulé «
les sectes et l’argent
», rendu public le 10 juin 1999, «
l’Anthroposophie
» (ce mot étant écrit avec une majuscule dans le rapport parlementaire) fut qualifiée de mouvement sectaire.
Ce rapport litigieux rendait compte du travail d’une commission d’enquête parlementaire instituée le 15 décembre 1998, pour prolonger la mission de la commission qui rédigea le rapport n° 2468 du 22 décembre 1995 sur «
les sectes en France
». La Commission mise en place en 1998 se fonda sur le rapport parlementaire de 1995, lequel avait dégagé les dix critères permettant d’identifier un mouvement sectaire, à savoir
: la déstabilisation mentale, le caractère exorbitant des exigences financières, la rupture induite avec l’environnement d’origine, les atteintes à l’intégrité physique, l’embrigadement des enfants, le discours plus ou moins antisocial, les troubles à l’ordre public, l’importance des démêlés judiciaires, l’éventuel détournement des circuits économiques traditionnels et les tentatives d’infiltration des pouvoirs publics.
Alors que le rapport de 1995 avait expressément exclu «
l’Anthroposophie
» de la liste des «
sectes
» recensées en raison de son «
innocuité objective
», évoquant une «
gnose chrétienne
», un «
mouvement de pensée
», le rapport parlementaire de 1999 la qualifia à plusieurs reprises de «
mouvement sectaire
», «
d’hypermarché des produits sectaires
» ou encore de «
nébuleuse
».
B.
Le droit interne pertinent
L’immunité juridictionnelle des parlementaires dans leur fonction est prévue par les articles 26 de la Constitution française de 1958 et 41 de la loi du 29 juillet 1881, sur la liberté de la presse
:
Constitution du 4 octobre 1958, article 26
«
Aucun membre du Parlement ne peut être poursuivi, recherché, arrêté, détenu ou jugé à l’occasion des opinions ou votes émis par lui dans l’exercice de ses fonctions.
Aucun membre du Parlement ne peut faire l’objet, en matière criminelle ou correctionnelle, d’une arrestation ou de toute autre mesure privative ou restrictive de liberté qu’avec l’autorisation du Bureau de l’assemblée dont il fait partie. Cette autorisation n’est pas requise en cas de crime ou délit flagrant ou de condamnation définitive.
La détention, les mesures privatives ou restrictives de liberté ou la poursuite d’un membre du Parlement sont suspendues pour la durée de la session si l’assemblée dont il fait partie le requiert.
L’assemblée intéressée est réunie de plein droit pour des séances supplémentaires pour permettre, le cas échéant, l’application de l’alinéa ci-dessus.
»
Loi du 29 juillet 1881, article 41
«
Ne donneront ouverture à aucune action les discours tenus dans le sein de l’Assemblée nationale ou du Sénat ainsi que les rapports ou toute autre pièce imprimée par ordre de l’une de ces deux assemblées.
Ne donnera lieu à aucune action le compte rendu des séances publiques des assemblées visées à l’alinéa ci-dessus fait de bonne foi dans les journaux.
Ne donneront lieu à aucune action en diffamation, injure ou outrage, ni le compte rendu fidèle fait de bonne foi des débats judiciaires, ni les discours prononcés ou les écrits produits devant les tribunaux.
Pourront néanmoins les juges, saisis de la cause et statuant sur le fond, prononcer la suppression des discours injurieux, outrageants ou diffamatoires, et condamner qui il appartiendra à des dommages-intérêts.
Pourront toutefois les faits diffamatoires étrangers à la cause donner ouverture, soit à l’action publique, soit à l’action civile des parties, lorsque ces actions leur auront été réservées par les tribunaux, et, dans tous les cas, à l’action civile des tiers.
»
1.
Invoquant les articles 6 §§ 1 et 2 de la Convention, l’association requérante considère que le rapport parlementaire sur les sectes rendu public en 1999 constitue, en violation du respect du principe du contradictoire et de l’égalité des armes, une accusation et une condamnation en matière pénale, qui méconnaîtraient en outre la présomption d’innocence.
2.
Elle se plaint également de n’avoir pu répondre aux propos diffamatoires du rapport parlementaire litigieux, faute d’avoir pu bénéficier d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention.
3.
Enfin, la requérante estime, au regard des articles 9, 10 et 11 de la Convention, que les accusations contenues dans le rapport de la commission d’enquête ont eu le même effet qu’une mesure restrictive imposée à une association et ont constitué un jugement de valeur sur les convictions de ses membres en violation du principe de neutralité de l’Etat.
1.
La requérante estime que le rapport parlementaire sur les sectes rendu public en 1999 constitue, en violation du respect du principe du contradictoire et de l’égalité des armes, une accusation et une condamnation en matière pénale, qui méconnaîtraient en outre la présomption d’innocence. Elle invoque l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, dont les dispositions pertinentes se lisent comme suit
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. (...)
»
2.
Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
»
La Cour rappelle que l’article 6 § 1 de la Convention n’implique pas qu’un organe procédant à une enquête à la demande d’autorités réglementaires ou autres devrait toujours se voir assujetti aux garanties d’une procédure judiciaire énoncées à l’article 6 § 1, si la publication de ses conclusions risque de nuire à la réputation des individus dont la conduite constitue l’objet de l’enquête (voir l’arrêt Fayed c. Royaume-Uni du 21
septembre 1994, série A n° 294-B, p. 48, § 62).
Surtout, la Cour rappelle également qu’elle a déjà jugé que le rapport parlementaire contesté par la requérante n’avait «
aucun effet juridique
» et ne pouvait «
servir de fondement à aucune action pénale ou administrative
» (voir
Fédération chrétienne des témoins de Jéhovah de France
c
. France (déc.), n° 54430/99, 6 novembre 2001
). La Cour ne voit pas de raison de s’écarter de ce constat en l’espèce.
Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme étant manifestement mal fondé, en application de l’article
35
§§
3 et
4 de la Convention.
2.
La requérante invoque également une violation des articles 9, 10 et 11 de la Convention.
Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par les dispositions invoquées.
3.
Enfin, l’association requérante critique l’absence de recours à l’encontre du rapport parlementaire nonobstant son contenu diffamatoire. Elle invoque l’article 13 de la Convention, aux termes duquel
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
3
b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief de la requérante tiré de l’article 13 de la Convention
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
T.L.
Early
A.B.
Baka
Greffier adjoint
Président