Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură printr-o hotărâre pronunțată la 30 ianuarie 2003 STRASBURG 4 iulie 2002 DEF 04/10/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Spinello c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președinte Tulkens, dnii Bonello Lorenzen mes Vaj 40231/98) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, dl Salvatore Spinello ( Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul F. Albini, avocat în Como. Guvernul italian ( noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită celei de-a doua secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 15 martie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 15 iunie 1994, reclamanta a fost arestată, fiind acuzată de asociere de răufăcători, trafic de droguri și posesie ilegală de arme. La 3 iunie 1995, judecătorul de la tribunalul din Milano l-a trimis înapoi pe reclamant și două sute opt au fost condamnați la judecată în fața instanței din același oraș. Prima audiere a fost stabilită la 16 noiembrie 1995. 10. La 6 mai 1996, camera constituită în cadrul tribunalului din Milano, care a ridicat o hotărâre în lumina unei hotărâri a Curții Constituționale, o problemă de incompatibilitate ar fi putut apărea în speță, renunțând la dosar. La cauza reclamantului, precum și a 27 dintre coinculpații săi au fost atribuite unei alte secțiuni a Tribunalului, care a fixat prima audiere la 30 mai 1996. 11. 48 de audieri, în cursul cărora au fost examinați mulți martori, au avut loc în fața tribunalului din Milano. 12. printr-o hotărâre din 14 mai 1998, al cărei text a fost depus la grefa din 25 iunie 1998 În iunie 1999, Tribunalul din Milano l-a dat în judecată pe reclamant în legătură cu acuzațiile de asociere a infractorilor și traficul de narcotice. Reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani și patru luni de închisoare pentru deținerea ilegală de arme. 13. La o dată nespecificată de la data la care a fost pronunțat un recurs împotriva acestei hotărâri. La 20 ianuarie 2000, dosarul a fost transmis instanței de apel din Milano. 14. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, în jurul datei de 12 octombrie 2001 s-a amânat la 24 mai 2002 și la 2 octombrie 2002. În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 16. În ceea ce privește această teză, Ö Õ se referă la complexitatea cauzei și la necesitatea de a reînnoi o parte a dezbaterilor ca urmare a deciziei Camerei Tribunalului din Milano de a se despărți de cauză. În plus, subliniază că intrarea în vigoare între timp a unei legi care prelungește termenele maxime de detenție preventivă și a altei legi care impune reînnoirea mandatului anumitor inculpați, ale căror declarații anterioare au devenit inutilizabile, a dus la o anumită întârziere. Perioada care trebuie luată în considerare 17. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 iunie 1994, în momentul arestării reclamantului și este încă în curs de recurs. 18. Prin urmare, a durat mai mult de opt ani pentru două grade de jurisdicție. Caracterul rezonabil al duratei procedurii 19. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care a avut loc o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța [GC], nr 25444/94, 67, CEDH 1999-II și Philis c. Grecia (n 2) din 27 iunie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1083, § 35). 20. Curtea constată, în primul rând, că cauza avea o complexitate incontestabilă, având în vedere în special numărul persoanelor acuzate. Cu toate acestea, aceasta face obiectul unor perioade foarte lungi imputabile instanțelor naționale: de la 3 iunie 1995, data la care reclamantul a fost trimis în instanță la 30 mai 1996, data primei ședințe și de la 14 mai 1998, data hotărârii de primă instanță, 25 iunie 1999, data la care textul acestuia din urmă a fost depus la grefă. Nici o explicație relevantă a acestor termene, care au condus la o întârziere de mai mult de doi ani, nu a fost prezentată de către guvern. În acest sens, având în vedere, de asemenea, faptul că acest caz este încă în curs de desfășurare, el ar dori să reamintească faptul că art. 6 1 obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale, în special cea a termenului rezonabil (hotărârea Portington c. Grecia din septembrie 1998, Rec. 1998-VI, p. 2633, § 33). 22 În consecință, a existat o încălcare a art. 6 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 24. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea. El este mulțumit cu o actualizare a scrisorii care însoțește decizia privind admisibilitatea, în mai 2002, de a solicita ca această întârziere să fie luată în considerare și pentru acordarea unei satisfacții echitabile. Având în vedere lipsa unui răspuns precis la scrisoarea care însoțește decizia privind admisibilitatea, Curtea consideră că nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție. În limba franceză, apoi a fost comunicat în scris la 4 iulie 2002 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
SPINELLO c. ITALIE
(Requête n
o
40231/98)
ARRÊT
Cet arrêt a été révisé conformément à l’article 80 du règlement de la Cour
par un arrêt prononcé le 30 janvier 2003
4 juillet 2002
04/10/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Spinello c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens,
MM.
G.
Bonello
,
P.
Lorenzen
,
M
mes
N.
Vajić
,
S.
Botoucharova
,
M.
agrebelsky
,
juges,
et
de
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 juin 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
40231/98) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Salvatore Spinello («
le requérant
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 16
janvier 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
3.
Le requérant alléguait que la durée d’une procédure pénale ne répondait pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
4.
La requête a été transmise à la Cour le 1
er
novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n
o
11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n
o
11).
5.
La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
6.
Par une décision du 15 mars 2001, la Cour a déclaré la requête recevable.
7.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).
8.
Le 15 juin 1994, le requérant fut arrêté. Il était accusé d’association de malfaiteurs, trafic de stupéfiants et détention abusive d’armes.
9.
Le 3 juin 1995, le juge de l’audience préliminaire de Milan renvoya le requérant et deux cent huit coïnculpés en jugement devant le tribunal de cette même ville. La première audience fut fixée au 16 novembre 1995.
10.
Le 6 mai 1996, la chambre constituée au sein du tribunal de Milan, ayant relevé qu’à la lumière d’un arrêt de la Cour constitutionnelle, un problème d’incompatibilité aurait pu se poser en l’espèce, se dessaisit du dossier. L’affaire du requérant ainsi que celle de vingt-sept de ses coïnculpés fut attribuée à une autre section du tribunal, qui fixa la première audience au 30
mai 1996.
11.
Quarante-huit audiences, au cours desquelles de nombreux témoins furent examinés, eurent lieu devant le tribunal de Milan.
12.
Par un jugement du 14 mai 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 25
juin 1999, le tribunal de Milan relaxa le requérant quant aux accusations d’association de malfaiteurs et trafic de stupéfiants. Le requérant fut condamné à une peine d’onze ans et quatre mois d’emprisonnement pour détention abusive d’armes.
13.
A une date non précisée de l’été 1999, un appel fut interjeté contre ce jugement. Le 20
janvier 2000, le dossier fut transmis à la cour d’appel de Milan.
14.
Selon les informations fournies par le requérant, l’audience du 12
octobre 2001 fut reportée au 24 mai 2002 puis au 2 octobre 2002.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu à l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
16.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse et excipe de la complexité de l’affaire et de l’exigence de renouveler une partie des débats suite à la décision de la chambre du tribunal de Milan de se dessaisir de l’affaire. Il souligne, en outre, que l’entrée en vigueur, entre temps, d’une loi prolongeant les délais maxima de détention préventive et d’une autre imposant le renouvellement de l’assignation de certains accusés, dont les précédentes déclarations étaient devenues inutilisables, a entraîné un certain retard.
A.
Période à prendre en considération
17.
La période à considérer a débuté le 15 juin 1994, lors de l’arrestation du requérant et est à ce jour encore pendante en appel.
18.
Elle a donc duré plus de huit ans pour deux degrés de juridiction.
B.
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
19.
Le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par la jurisprudence de la Cour, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d’autres, les arrêts
Pélissier et Sassi c.
France
[GC], n
o
25444/94,
§
67, CEDH 1999-II, et Philis c.
Grèce (n
o
2) du 27 juin 1997,
Recueil
des arrêts et décisions
1997-IV, p. 1083, § 35).
20.
La Cour observe, tout d’abord, que l’affaire présentait une indéniable complexité, eu égard notamment au nombre de personnes accusées. Cependant, elle relève d’importantes périodes imputables aux juridictions nationales : du 3 juin 1995, date à laquelle le requérant fut renvoyé en jugement, au 30 mai 1996, date de la première audience, et du 14 mai 1998, date du jugement de première instance, au 25 juin 1999, date à laquelle le texte de ce dernier fut déposé au greffe. Aucune explication pertinente de ces délais, qui ont entraîné un retard de plus de deux ans, n’a été fournie par le Gouvernement. A cet égard, compte tenu également du fait que cette affaire est toujours pendante, il échet de rappeler que l’article 6
§
1 oblige les Etats contractants à organiser leur système judiciaire de telle sorte que les tribunaux puissent remplir chacune de ses exigences, notamment celle du délai raisonnable (arrêt
Portington c.
Grèce du
23
septembre 1998,
Recueil
1998-VI, p. 2633, § 33).
21.
Compte tenu du comportement des autorités compétentes, la Cour estime que l’on ne saurait considérer comme «
raisonnable
» une durée globale de huit ans.
22.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
24.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision sur la recevabilité. Il s’est contenté lors de l’envoi d’une mise à jour, en mai 2002, de demander que ce retard soit également pris en considération pour l’octroi de la satisfaction équitable. Partant, étant donné l’absence de réponse précise à la lettre accompagnant la décision sur la recevabilité, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 juillet 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président