AFFAIRE SPINELLI c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE SPINELLI c. ITALIE (CtEDO, 2002)
SECȚIA A PATRA
CAUZA SPINELLI c. ITALIEI
(Cererea nr. 56105/00)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
12 februarie 2002
DEFINITIVĂ
12/05/2002
Prezenta hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la articolul 44 § 2 din Convenție. Ea poate suferi modificări de formă.
În cauza Spinelli c. Italiei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a patra), reunită într-o cameră compusă din:
Sir Nicolas Bratza, președinte,
Dnii M. Pellonpää,
A. Pastor Ridruejo,
L. Ferrari Bravo,
M. Fischbach,
J. Casadevall,
S. Pavlovschi, judecători,
și de dl M. O'Boyle, grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu la 22 ianuarie 2002,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și prin care o resortisantă italiană, dna Irene Spinelli („reclamanta"), a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 7 februarie 1998 în temeiul vechiului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția"). Cererea a fost înregistrată la 29 martie 2000 sub numărul de dosar 56105/00. Reclamanta este reprezentată de avocatul C. Bresadola, din Copparo (Ferrara). Guvernul italian („Guvernul") este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de coagentul său, dl V. Esposito.
Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001.
ÎN FAPT
La 16 aprilie 1987, dl S., tatăl reclamantei, l-a chemat în judecată pe dl M. în fața tribunalului din Reggio di Calabria pentru a obține restituirea unui imobil și repararea daunelor suferite.
Cercetarea cauzei a început la 14 mai 1987. La sfârșitul a două ședințe, judecătorul de cercetare, printr-o ordonanță din 16 septembrie 1987, a trimis părțile în fața tribunalului pentru decizia referitoare la admiterea probelor. Printr-o ordonanță din 16 octombrie 1987, tribunalul a admis audierea martorilor și a amânat cauza la 3 decembrie 1987. Din cele douăzeci și șapte de ședințe prevăzute între 16 decembrie 1987 și 21 ianuarie 1998, șase au fost amânate la cererea părților pentru a permite audierea martorilor, trei au privit audierea menționată, zece ședințe au fost amânate din oficiu, patru au fost amânate la cererea părților, două la cererea reclamantului și una la cererea părții pârâte, una a fost amânată deoarece unul dintre martori era absent.
Între timp, dl S. decedând, la 7 iulie 1997 reclamanta a reluat procedura. La 29 septembrie 1997, partea pârâtă reluase de asemenea procedura, iar judecătorul a amânat cauza la 29 aprilie 1998. La 11 noiembrie 1998, ca urmare a atribuirii cauzei colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor cele mai vechi (sezione stralcio), președintele numise un nou judecător de cercetare. La 25 noiembrie 1998 a continuat audierea martorilor, iar judecătorul a fixat ședința următoare la 10 martie 1999. În ziua respectivă, părțile au cerut o amânare în vederea unei reglementări amiabile a cauzei. Ședința prevăzută la 5 mai 1999 a fost amânată din oficiu din cauza mutării judecătorului, mai întâi la 9 februarie 2000 și apoi la 22 noiembrie 2000. Această ședință a fost amânată din oficiu la 2 februarie 2001 și apoi la 22 iunie 2001 și la 13 iulie 2001 pentru audierea martorilor. În ziua respectivă, judecătorul a fixat ședința la 28 septembrie 2001. Această ședință nu s-a ținut și a fost amânată la 5 octombrie 2001. În ziua respectivă, ședința a fost amânată din oficiu la 11 ianuarie 2002.
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA INVOCATĂ A ARTICOLULUI 6 § 1 DIN CONVENȚIE
Reclamanta susține că durata procedurii a încălcat principiul „termenului rezonabil" astfel cum este prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenție, astfel redactat:
„Orice persoană are dreptul ca pricina sa să fie examinată (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) asupra contestațiilor referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...)"
Guvernul se opune acestei teze.
Perioada care trebuie luată în considerare a început la 16 aprilie 1987, iar procedura era încă pendinte la 11 ianuarie 2002.
La această dată, durase mai mult de paisprezece ani și opt luni pentru o instanță.
Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italiei [MC], nr. 34884/97, § 22, CEDO 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției rezultate dintr-o acumulare de încălcări ale cerinței „termenului rezonabil". În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 § 1.
După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii litigioase nu răspunde cerinței „termenului rezonabil" și că există încă o manifestare a practicii menționate mai sus.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1.
II. CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE
În conformitate cu articolul 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu
Reclamanta solicită 495 000 000 lire italiene (ITL) cu titlu de prejudiciu material și 200 000 000 ITL cu titlu de prejudiciu moral pe care le-ar fi suferit.
Curtea nu desprinde o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material alegat și respinge această cerere. În schimb, consideră că este cazul să acorde reclamantei 20 000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
Reclamanta solicită de asemenea 17 296 000 ITL pentru cheltuielile de judecată suportate în fața Curții.
Conform jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea acestora și caracterul rezonabil al cuantumului lor (a se vedea, de exemplu, hotărârea Bottazzi citată mai sus, § 30). În speță și ținând cont de elementele de care dispune și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată ale procedurii în fața Curții și o acordă reclamantei.
C. Dobânzi moratorii
Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata dobânzii legale aplicabile în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3% pe an.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție;
Hotărăște
a) că Statul pârât trebuie să-i plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, 20 000 EUR (douăzeci de mii de euro) pentru prejudiciu moral și 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli de judecată;
b) că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3% pe an de la expirarea acestui termen și până la plată;
Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 12 februarie 2002, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Michael O'Boyle Sir Nicolas Bratza
Grefier Președinte