AFFAIRE SCIARROTTA c. ITALIE

În cazul Sciarrotta c. Italia, această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. În cazul Sciarrotta c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domni C.L. Rozakis președintele Ferrari bravo, G. Bonello, P. Lorenzen, N. Vajić, Kovler Steiner judecători și al dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 7 martie 2002, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, dl Arcangelo Sciarrotta ( reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 14 noiembrie 1994 în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului).

Cererea a fost înregistrată la 9 martie 1998 sub numărul de dosar 40151/98. Reclamantul este reprezentat de M. Hermann Gundel, avocat la Nuremberg. Guvernul italian ( La 10 mai 1990, reclamantul a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Napoli, funcționând ca judecător al muncii, care intenționa să obțină recunoașterea dreptului său la plata prestațiilor de invaliditate (assegno ordinario di invalidità La punerea în funcțiune a cauzei la începutul lunii 14 februarie 1991. La acea dată, judecătorul a numit un expert și a retrimis dezbaterile la 4 iulie 1991. Cu toate acestea, această audiere a fost trimisă la 19 martie 1992 din cauza absenței părților. În ziua următoare, judecătorul, care a acceptat cererea reclamantului, a prezentat cauza la 14 mai 1992. În acea zi, consiliul reclamantului l-a informat pe judecător că reclamantul - care lucra în străinătate - nu era supus competenței și a solicitat o nouă expertiză.

La 9 iulie 1992 și 21 ianuarie 1993, judecătorul, care a acceptat această cerere, a numit un nou expert și a amânat cazul. La 9 iulie 1992 și 21 ianuarie 1993, expertul nu s-a prezentat, judecătorul a retrimis la instanță la 25 februarie 1993. În ziua următoare, expertul a depus jurământul și judecătorul a retrimis cauza la 14 octombrie 1993. Cu toate acestea, această audiere a fost amânată la 26 februarie 1993. Mai 1994, deoarece expertul n mai nu a depus la grefa raportul său de expertiză. Prin aceeași hotărâre, al cărei text a fost depus la grefa la 30 mai 1994, judecătorul a admis la cererea reclamantului.

ÎN CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Se referă la această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 10 mai 1990 și s-a încheiat la 30 mai 1994. Prin urmare, a durat mai mult de patru ani pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de încălcări ale obligației de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, are o satisfacție echitabilă.

Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. Taxa și cheltuielile de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 9 130 de marcuri germane (DM) pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 2 000 DM pentru cele suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma solicitată, și anume 1 022,58 EUR pentru procedura în fața Curții și acordul la care se face referire în acest sens.

Interese moratorii 17. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 1 022,58 EUR (o mie douăzeci și două de euro cincizeci și opt de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că această sumă va majora un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata înapoiată, în unanimitate, cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 martie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modululr Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE SCIARROTTA c. ITALIE (Requête n° 40151/98) ARRÊT STRASBOURG 28 mars 2002 DÉFINITIF 28/06/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Sciarrotta c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. C.L. Rozakis , président , L. Ferrari bravo, G. Bonello, P. Lorenzen, M me N. Vajić, M. A. Kovler , M me E. Steiner , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 mars 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage