Goncalves Ferrao Caboz Santana împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 55165/00 prezentate de Pedro Alexandre GONÇALVES FERRÃO CABOZ SANTANA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se întrunește la 9 iulie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Zupančič Hedigan Traja judecători grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 20 decembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Pedro Aleksandr Goncalves Ferrão Caboz Santana, este un resortisant portughez, născut în 1968 și rezident în Sintra.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Pedro Goncalves Ferrão Caboz Santana. J. Caboz Santana, avocat la Lisabona. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 octombrie 1990, Hotărârea Generală Turism a publicat în Jurnalul Oficial (Diário da República) ) un aviz de concurs extern pentru a furniza cinci posturi de tehnician stagiar de clasa a doua al carierei d Considerând că rezultatul concursului în cauză nu era în conformitate cu legislația aplicabilă, reclamantul a depus o plângere prin care solicita anularea concursului. Printr-o decizie din 2 mai 1991, secretarul de la Tourism a respins plângerea. La o dată nespecificată din luna mai 1991, reclamantul a atacat această decizie în fața secțiunii din litigiul administrativ al Curții Supreme Administrative.

Aceasta, printr-o hotărâre din 14 iulie 1992, a primit acțiunea și a decis să anuleze decizia ministerială și concursul în cauză. La apelul secretarului de la Tourism și al celor patru persoane interesate care au reușit concursul, Adunarea Plenară a secçei (pleno da secção) a confirmat decizia luată printr-o hotărâre din 11 noiembrie 1996. La 5 martie 1997, reclamantul l-a invitat pe secretarul de la Tourism să organizeze un nou concurs. La 2 mai 1997, acesta din urmă a răspuns că nu era în măsură să facă acest lucru și că, în fapt, a existat o cauză legitimă de executare (a legima de inexecução) a hotărârii în cauză. La 13 mai 1997, reclamantul a solicitat Curții Supreme Administrative să declare că … La 28 iunie 1999, reclamantul, întrucât administrația nu a tras toate consecințele pe care le presupuneau deciziile Curții Supreme Administrative, l-a rugat pe secretar să ia anumite măsuri în vederea executării depline a acestor decizii.

Prin ordonanța din 9 octombrie 2000, consilierul raportor a acceptat această cerere, iar consilierul raportor, la cererea reclamantului, a stabilit un termen de șase luni pentru a lua măsurile în cauză. La 11 decembrie 2000, administrația a emis anumite documente și a solicitat să fie despăgubit pentru întârzierea administrației în executarea deciziilor în cauză. Procedura este în continuare pendinte. GRIEF. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. ÎN DREPT Reclamantul se plânge de durata procedurii. Guvernul susține mai întâi că art. 6 alin. (1) din Convenție nu se aplică procedurii în litigiu. În ceea ce privește guvernul, funcțiile la care reclamantul pretindea că are acces implică fără echivoc exercitarea autorității publice, în sensul hotărârii Pellegrin c. Franța (nr. 28541/95, CEDH 1999-VIII).

Într-adevăr, inspectorii Direcției Generale Turism sunt responsabili de controlul exercitării activității economice și de respectarea legislației naționale de interes public. În ceea ce privește fondul cauzei, guvernul consideră că durata în cauză nu este de responsabilitatea autorităților judiciare și că aceasta se datorează mai degrabă dificultăților cu care se confruntă administrația pentru a pune în aplicare deciziile Curții Supreme Administrative. Reclamantul contestă aceste argumente. Acesta susține că art. 6 alineatul (1) se aplică în speță, în măsura în care pretindea, prin procedura în litigiu, că își exercită dreptul cu caracter civil de a avea acces la funcțiile în cauză. În ceea ce privește temeinicia cauzei, reclamantul susține că durata în cauză depășește în mod vădit termenul rezonabil.

Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept, inclusiv în ceea ce privește aplicabilitatea articolului 6 alineatul (1) din convenție, care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate declara în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu s-a ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 55165/00 présentée par Pedro Alexandre GONÇALVES FERRÃO CABOZ SANTANA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 9 juillet 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , P. Kūris , B. Zupančič , J. Hedigan , K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 décembre 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Pedro Alexandre Goncalves Ferrão Caboz Santana, est un ressortissant portugais, né en 1968 et résidant à Sintra.

Il est représenté devant la Cour par M e J. Caboz Santana, avocat à Lisbonne. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 23 octobre 1990, la Direction générale du Tourisme fit publier au Journal officiel ( Diário da República ) un avis de concours externe afin de pourvoir cinq postes de technicien stagiaire de deuxième classe de la carrière d’inspecteur de la Direction générale. Le requérant se présenta à ce concours et fut classé à la 28 ème place. Estimant que le résultat du concours en cause n’était pas conforme à la législation applicable, le requérant déposa une réclamation hiérarchique demandant l’annulation du concours. Par une décision du 2 mai 1991, le secrétaire d’Etat au Tourisme rejeta la réclamation.

A une date non précisée du mois de mai 1991, le requérant attaqua cette décision devant la section du contentieux administratif de la Cour suprême administrative. Celle-ci, par un arrêt du 14 juillet 1992, accueillit le recours et décida d’annuler la décision ministérielle et le concours en cause. Sur appel du secrétaire d’Etat au Tourisme et de quatre intéressés ayant réussi le concours, l’assemblée plénière de la section du contentieux administratif ( pleno da secção ) confirma la décision entreprise par un arrêt du 11 novembre 1996. Le 5 mars 1997, le requérant invita le secrétaire d’Etat au Tourisme à organiser un nouveau concours. Le 2 mai 1997, celui-ci répondit ne pas être en mesure de le faire et qu’il y avait en l’occurrence une cause légitime d’inexécution ( causa legítima de inexecução ) de l’arrêt en cause.

Le 13 mai 1997, le requérant demanda à la Cour suprême administrative de dire qu’il n’existait en l’espèce aucune cause légitime d’inexécution. Par un arrêt du 18 février 1999, la Cour suprême administrative fit droit à la demande du requérant et invita l’administration à se conformer à sa décision dans un délai de soixante jours. Le 28 juin 1999, le requérant, considérant que l’administration n’avait pas tiré toutes les conséquences qui s’imposaient des décisions de la Cour suprême administrative, demanda à cette dernière d’ordonner au secrétaire d’Etat de prendre certaines mesures en vue de la pleine exécution de ces décisions. Par une ordonnance du 9 octobre 2000, le conseiller rapporteur fit droit à cette demande.

Par ailleurs, par une ordonnance du 26 octobre 2000, le conseiller rapporteur fixa, sur demande du requérant, à l’administration un délai de six mois afin de prendre les mesures en cause. Le 11 décembre 2000, l’administration produisit certains documents et s’insurgea contre l’ordonnance du 9 octobre 2000. Le 20 mars 2001, le conseiller rapporteur considéra les allégations de l’administration non fondées. Le 26 juin 2001, le requérant demanda à être dédommagé pour le retard de l’administration dans l’exécution des décisions en cause. La procédure est toujours pendante. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. EN DROIT Le requérant se plaint de la durée de la procédure.

Le Gouvernement soutient d’abord que l’article 6 § 1 de la Convention n’est pas applicable à la procédure litigieuse. Pour le Gouvernement, les fonctions auxquelles le requérant prétendait accéder impliquent sans conteste l’exercice de la puissance publique, au sens de l’arrêt Pellegrin c. France (n° 28541/95, CEDH 1999-VIII). En effet, les inspecteurs de la Direction générale du Tourisme sont responsables du contrôle de l’exercice d’une activité économique ainsi que du respect de la législation nationale d’intérêt public. En ce qui concerne le fond de l’affaire, le Gouvernement estime que la durée en cause n’est pas de la responsabilité des autorités judiciaires et qu’elle est due plutôt aux difficultés rencontrées par l’administration pour donner exécution aux décisions de la Cour suprême administrative.

Le requérant conteste ces arguments. Il soutient que l’article 6 § 1 est applicable en l’espèce dans la mesure où il prétendait, par la procédure litigieuse, exercer son droit de caractère civil d’accéder aux fonctions en cause. S’agissant du bien-fondé de l’affaire, le requérant soutient que la durée en cause dépasse manifestement le délai raisonnable. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit, y compris en ce qui concerne l’applicabilité de l’article 6 § 1 de la Convention, qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.

Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président