Vitaliotou împotriva Greciei

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 625/30/00 prezentată de Avgusta VITALIOTOU împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 23 octombrie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Avgusta Viitaliou, este resortisant grec, născută în 1938 și rezidentă în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: de la 1 iulie 1988 până la 17 iulie 1989, recurenta a ocupat postul de grefiere șef al Tribunalului Administrativ din Etta. La 15 iulie 1991, aceasta a introdus în fața acestui tribunal o acțiune împotriva statului; aceasta a solicitat o sumă de 14 300 drahme și 364 000 drahme pentru o alocație pe care ar fi trebuit să o atingă din cauza poziției sale.

La data de 27 februarie 1992. La data de 31 august 1992, instanța a pronunțat o hotărâre înainte de a declara drept, care a fost netă la 14 septembrie 1992 certificată de judecătorul raportor la 17 septembrie și de președinte la 2 octombrie 1992 și notificată recurentei la 10 noiembrie 1992. La 25 februarie 1993, Tribunalul Administrativ a acceptat parțial această cerere. Hotărârea a fost netă la 8 martie 1993, certificată de judecătorul raportor la 11 martie 1993 și de președinte la 14 martie 1993 și notificată reclamantei la 4 mai 1993. La 26 mai 1993 și, respectiv, 31 mai 1993, reclamanta și landul au introdus recurs împotriva acestei hotărâri în fața instanței administrative dai. Lacul a avut loc la 22 septembrie 1994 și, printr-o hotărâre pronunțată la 23 octombrie 1994, instanța administrativă da a confirmat hotărârea instanței administrative, dar a mărit suma pe care statul trebuia să o plătească reclamantei.

La 13 septembrie 1995, statul a luat măsuri împotriva acestei hotărâri în fața Consiliului de Stat. La 2 noiembrie 1998, tribunalul a fost stabilit la 2 noiembrie 1998, dar a fost amânată la 15 martie 1999 și apoi la 17 mai 1999, în așteptarea unei hotărâri a Consiliului de Stat într-o altă cauză, care trebuia să se pronunțe cu privire la validitatea recursului statului. În memoriul său, recurenta susținea că sesizarea Consiliului de pe teritoriul statului nu era validă, întrucât recursul nu era înregistrat la tribunalul administrativ da ui apel și numărul d … octombrie 1999. Procedura în cauza recurentei trebuia să fie declarată abrogată deoarece între timp a fost adoptată o lege care a abrogat toate procedurile a căror responsabilitate financiară era mai mică de 500 000 drahmes; recurenta însăși a depus, la 21 iulie 1999, o cerere de a obține o declarație că procedura a fost abrogată.

Cu toate acestea, aceaceasta a fost amânată la 6 decembrie 1999 și apoi la 22 mai 2000 din cauza plecării unui concediu-formare al judecătorului raportor. Între timp, un alt caz similar cu cel al recurentei a fost trimis în fața sesiunii plenare a Consiliului depepetru a se pronunța asupra constituionalității legii menționate anterior. La data de 16 octombrie 2000 și 5 martie 2001. La această ultimă dată, președintele Consiliului de Stat a declarat procedura în cauza recurentei abrogate, în lumina legii menționate anterior și a hotărârii Tribunalului din cadrul sesiunii plenare a Consiliului de Stat care a încheiat constituționalitatea legii. GRIEF Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii în fața instanțelor administrative.

Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține că, atât în fața instanței administrative, cât și în fața instanței administrative, procedura s-a desfășurat foarte rapid și fără nicio amânare; în ceea ce privește procedura în fața Consiliului de Stat, acesta va amâna cazul astfel încât acesta să poată decide asupra unei chestiuni care era deja ridicată în fața sa într-un alt caz. Recurenta susține că jurisprudența Consiliului de Stat în materie de înregistrare a recursurilor a fost bine stabilită și clară, astfel încât recursul la Tribunalul de Stat ar fi trebuit să fie respins imediat.

Aceasta subliniază că, în pofida cererii sale din 21 iulie 1999 de a se obține ca procedura să fie declarată abrogată, aceaceasta a fost stabilită doi ani și jumătate mai târziu, astfel încât a durat aproximativ cinci ani de procedură în fața Consiliului de Stat pentru un caz care nu prezenta nicio complexitate. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că această cauză ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare pe fond ;în consecință, se poate afirma în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Nu a fost ridicat niciun alt motiv. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate.

Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 62530/00 présentée par Avgousta VITALIOTOU contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 9 juillet 2002 en une chambre composée de M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , G. Bonello , E. Levits , M me S. Botoucharova , M. A. Kovler , M me E. Steiner , juges , et de M. Fribherg , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 23 octobre 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Avgousta Vitaliotou, est une ressortissante grecque, née en 1938 et résidant à Athènes.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Du 1 er juillet 1988 au 17 juillet 1989, la requérante occupa le poste de greffière en chef du tribunal administratif d’Athènes. Le 15 juillet 1991, elle introduisit devant ce tribunal une action contre l’Etat ; elle réclamait une somme de 14 300 drachmes ainsi que 364 000 drachmes pour une allocation qu’elle aurait dû toucher en raison de son poste. L’audience eut lieu le 27 février 1992. Le 31 août 1992, le tribunal rendit un jugement avant dire droit, qui fut mis au net le 14 septembre 1992, certifié conforme par le juge rapporteur le 17 septembre et par le président le 2 octobre 1992 et notifié à la requérante le 10 novembre 1992. Le 25 février 1993, le tribunal administratif accueillit en partie cette demande.

Le jugement fut mis au net le 8 mars 1993, certifié conforme par le juge rapporteur le 11 mars 1993 et par le président le 14 mars 1993 et notifié à la requérante le 4 mai 1993. Les 26 mai 1993 et 31 mai 1993, la requérante et l’Etat respectivement interjetèrent appel contre ce jugement devant la cour administrative d’appel d’Athènes. L’audience eut lieu le 22 septembre 1994 et, par un arrêt rendu le 23 octobre 1994, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma le jugement du tribunal administratif, mais augmenta la somme que l’Etat devait verser à la requérante. Le 13 septembre 1995, l’Etat se pourvut contre cet arrêt devant le Conseil d’Etat. L’audience fut fixée au 2 novembre 1998, mais elle fut ajournée au 15 mars 1999 puis au 17 mai 1999, dans l’attente d’un arrêt du Conseil d’Etat dans une autre affaire, qui devait se prononcer sur la validité du pourvoi de l’Etat.

Dans son mémoire, la requérante prétendait que la saisine du Conseil d’Etat n’était pas valide, car le pourvoi n’était pas enregistré auprès de la cour administrative d’appel et le numéro d’enregistrement n’était pas mentionné sur le pourvoi. Comme cette deuxième affaire fut renvoyée à une formation élargie du Conseil d’Etat, l’audience dans l’affaire de la requérante fut à nouveau ajournée au 18 octobre 1999. La procédure dans l’affaire de la requérante devait être déclarée abrogée car entre-temps une loi fut adoptée qui abrogeait toutes les procédures dont l’enjeu financier était inférieur à 500 000 drachmes. La requérante elle-même déposa, le 21 juillet 1999, une demande tendant à obtenir une déclaration que la procédure était abrogée.

Toutefois, elle fut ajournée au 6 décembre 1999 puis au 22 mai 2000 en raison du départ à un congé-formation du juge rapporteur. Entre-temps une autre affaire similaire à celle de la requérante fut renvoyée devant la formation plénière du Conseil d’Etat pour que celle-ci se prononcât sur la constitutionnalité de la loi susmentionnée. L’affaire de la requérante fut ainsi à nouveau ajournée aux 16 octobre 2000 et 5 mars 2001. A cette dernière date, le président du Conseil d’Etat déclara la procédure dans l’affaire de la requérante abrogée, à la lumière de la loi susmentionnée et de l’arrêt de la formation plénière du Conseil d’Etat qui concluait à la constitutionnalité de la loi. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure devant les juridictions administratives.

EN DROIT La requérante allègue une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, qui dans sa partie pertinente se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soutient que, tant devant le tribunal administratif que la cour d’appel administrative, la procédure se déroula très rapidement et sans aucun ajournement. Quant à la procédure devant le Conseil d’Etat, celui-ci ajourna l’affaire afin qu’il puisse décider sur une question qui était déjà soulevée devant lui dans une autre affaire. La requérante soutient que la jurisprudence du Conseil d’Etat en matière d’enregistrement de pourvois était bien établie et claire, de sorte que le pourvoi de l’Etat aurait dû être rejeté de suite.

Elle souligne qu’en dépit de sa demande du 21 juillet 1999 tendant à obtenir que la procédure soit déclarée abrogée, celle-ci fut établie deux ans et demi plus tard, de sorte qu’il fallut cinq ans de procédure environ devant le Conseil d’Etat pour une affaire qui ne présentait aucune complexité. La Cour estime, à la lumière de l’ensemble des arguments des parties, que ce grief pose de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade de l’examen de la requête, mais nécessitent un examen au fond ; il s’ensuit que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Erik Fribergh Françoise Tulkens Greffier Présidente