SELLIER contre la FRANCE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 60992/00 prezentate de Francoise SELLIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 iulie 2002 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Biersan Ugrekhelidze Municipaloni judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 august 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT reclamanta este un resortisant francez, născut în 1944 și rezident la Paris. Ea a fost recrutată la 1 ianuarie 1970 de către directorul școlii centrale a artelor și manufacturilor din Paris ca profesor cercetător. Contractul său a fost reînnoit în mod regulat până la 1 ianuarie 1970. octombrie 1989, directorul școlii centrale a decis data expirării contractului la 31 mai 1989. La 13 februarie 1991, reclamanta a adresat o cerere Tribunalului Administrativ de la Versailles. La data de anulare a deciziei implicite de respingere care rezultă din tăcerea rectorului Academiei de la Versailles cu privire la acțiunea sa ierarhică din 20 septembrie 1990 îndreptată împotriva deciziei din 31 mai 1989. Printr-o ordonanță din 3 aprilie 1991, președintele secțiunii de judecată a Consiliului de Stat desemnează Tribunalul Administrativ din Paris pentru a cunoaște cererea. Printr-o hotărâre din 18 mai 1992, Tribunalul Administrativ din Paris a dispus un supliment de judecată. Printr-o hotărâre din 14 decembrie 1992, instanța care a pronunțat anularea deciziei din 31 mai 1989 pe motiv că recurenta îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile legii din 11 ianuarie 1984 (cu dispoziții statutare referitoare la funcția publică a statului) pentru a avea vocația de a fi titularizată, chiar dacă decretele prevăzute de această lege, necesare pentru titularizarea agenților în cauză, nu erau publicate. Printr-un decret ministerial din 19 noiembrie 1993, recurenta a fost titularizată în calitate de profesor certificat începând cu 1 septembrie 1993. Între timp, prin scrisoarea din 15 octombrie 1993, directorul școlii centrale a informat reclamanta că a fost reintegrată în funcțiile sale de asistență contractuală începând cu 1 octombrie 1989 și ce ar fi trebuit să aibă loc în vederea refacerii carierei sale începând cu aceeași dată. Cu toate acestea, el a informat-o că nu ar putea beneficia de menținerea în funcție a personalului care nu deține jurisdicția și că, prin urmare, în lipsa unui loc de muncă care ar putea răspunde calificărilor sale, se afla în obligația de a-și încheia contractul începând cu 29 octombrie 1993. Printr-o cerere prezentată la 14 decembrie 1993, reclamanta a solicitat Tribunalului Administrativ din Paris anularea deciziei din 15 octombrie 1993. printr-o hotărâre din 16 aprilie 1996, Tribunalul a exonerat reclamanta de cererea sa principală, dar a primit mai multe dintre cererile sale de despăgubire. La 19 iulie 1996, recurenta a făcut apel la această hotărâre. Prin hotărârea din 3 februarie 2000, Curtea Administrativă de Apel de la Paris a scutit reclamanta de toate cererile sale. Recurenta denunță faptul că concedierea sa ilegală în 1989 a condus la legalitatea celei de-a doua concedieri în 1993 și consideră că statutul acesteia nu ar trebui să împiedice reintegrarea sa la Școala Centrală și susține că eliminarea sa a fost decisă în mod arbitrar. Curtea a Uniunii Europene respinge o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, astfel cum a fost garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție. ÎN DREPTUL 1. Recurenta se plânge de durata procedurii și: art. 6 alineatul (1) din Convenție, care dispune de Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Recurenta susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și că: art. 6 alineatul (1) din Convenție, care este astfel formulat Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță (...), care va hotărî (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea arată că reclamanta nu este prevăzută cu casarea împotriva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în ceea ce privește examinarea cauzei recurentei cu privire la durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle A.B. Baka modulière Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 60992/00

présentée par Francoise SELLIER

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 9 juillet 2002 en une chambre composée de

MM.

A.B.

Baka

,

président

,

J.-P.

Costa

,

Gaukur

Jörundsson

,

L.

Loucaides

,

C.

Bîrsan

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

A.

Mularoni

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 1er août 2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une ressortissante française, née en 1944 et résidant à Paris.

Elle fut recrutée le 1

er

janvier 1970 par le directeur de l’Ecole centrale des Arts et Manufactures de Paris en tant qu’enseignante chercheur. Son contrat fut régulièrement renouvelé jusqu’au 1

er

octobre 1989, le directeur de l’Ecole centrale ayant décidé le 31 mai 1989 de cette date d’expiration du contrat.

Le 13 février 1991, la requérante déposa une requête devant le tribunal administratif de Versailles. Elle demanda l’annulation de la décision implicite de rejet résultant du silence du recteur de l’académie de Versailles sur son recours hiérarchique du 20 septembre 1990 dirigé contre la décision du 31 mai 1989.

Par une ordonnance du 3 avril 1991, le président de la section du contentieux du Conseil d’Etat désigna le tribunal administratif de Paris pour connaître de la requête.

Par un jugement du 18 mai 1992, le tribunal administratif de Paris ordonna un supplément d’instruction.

Par un jugement du 14 décembre 1992, le tribunal prononça l’annulation de la décision du 31 mai 1989 au motif que la requérante remplissait les conditions requises par les dispositions de la loi du 11 janvier 1984 (portant dispositions statutaires relatives à la fonction publique de l’Etat) pour avoir vocation à être titularisée, alors même que les décrets prévus par cette loi, nécessaires à la titularisation des agents en cause, n’étaient pas publiés.

Par un arrêté ministériel du 19 novembre 1993, la requérante fut titularisée en qualité de professeur certifié à compter du 1

er

septembre 1993.

Entre temps, par lettre du 15 octobre 1993, le directeur de l’Ecole Centrale fit savoir à la requérante qu’elle était réintégrée dans ses fonctions d’assistance contractuelle à compter du 1

er

octobre 1989 et qu’il serait procédé à sa reconstitution de carrière à compter de cette même date. Il l’informa toutefois qu’elle ne pourrait bénéficier du maintien en fonction des personnels non titulaires puisqu’elle venait d’être titularisée et que par conséquent, faute d’emploi susceptible de répondre à ses qualifications, il se trouvait dans l’obligation de mettre fin à son contrat à compter du 29

octobre 1993.

Par une requête présentée le 14 décembre 1993, la requérante demanda au tribunal administratif de Paris l’annulation de la décision du 15 octobre 1993.

Par un jugement du 16 avril 1996, le tribunal débouta la requérante de sa demande principale mais fit droit à plusieurs de ses demandes indemnitaires.

Le 19 juillet 1996, la requérante fit appel de ce jugement. Par un arrêt du 3 février 2000, la cour administrative d’appel de Paris débouta la requérante de l’ensemble de ses demandes. Elle ne se pourvut pas en cassation contre cet arrêt.

GRIEFS

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

3

b) de son règlement.

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour relève que la requérante ne s’est pas pourvu en cassation contre l’arrêt de la cour administrative d’appel du 3 février 2000. En conséquence, les voies de recours internes n’ont pas été épuisées et le grief doit être rejeté par application de l’article 35 § 1 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief de la requérante concernant la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

A.B.

Baka

Greffière

Président