REZEK contre la REPUBLIQUE TCHEQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partiellement irrecevable
REZEK contre la REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2002)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PARTE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46166/99 prezentate de Adam REZEK împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 9 iulie 2002 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze judecători S. dolé graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 septembrie 1998, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, Adam Rezek, este un cetățean ceh, născut în 1951 și rezident la Praga. La 19 februarie 1985, A.P. a avut o relație extraconjugală cu HP. În 1992, H.P. și-a încheiat relația cu reclamantul, s-a căsătorit cu un alt bărbat și a întemeiat o familie în care A.P. a fost integrată fără a se lua o decizie cu privire la custodie. La 24 martie 1993, reclamantul și-a recunoscut în mod oficial paternitatea. De atunci, contactul reclamantului cu fiica sa a devenit neregulat, rare sau chiar imposibil. Din cauza sarcinii riscante a HP, fiica a locuit în luna mai, în noiembrie 1993, la bunicii săi, fără știrea reclamantului care a pus-o să o caute de către poliție. La 2 iunie 1993, reclamantul și-a prezentat cererea în cadrul Departamentului pentru protecția familiei în cadrul Oficiului Municipal Praga-Jižní Město (oddělení peče o rodinu Místního úřadu) , pentru a solicita ajutor. La 23 iunie 1993, acesta sesizează instanța judecătorească din Praga 4 (obvodní soud) cu privire la o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu privire la contactul părinților cu A.P. 1 Septembrie 1993, Departamentul pentru Protecția Familiei a adoptat o măsură provizorie prin care garda A.P. a fost încredințată mamei sale, fără să fi decis cu privire la contactul AP cu reclamantul. Departamentul a arătat că AP se temea de reclamant pentru comportamentul său agresiv (ar fi discreditat HP de către afișe și ar fi încercat să-l șteargă pe A.P. la ieșirea din școală) și refuza să se întâlnească cu el. Măsura provizorie a fost aprobată ulterior de către oficiul municipal Praga (Magistrát hlavního města Prahy) , organism superior, precum și de instanța din mai. La 6 septembrie 1993, HP. a solicitat instanței din Ecuador să fie încredințată custodia A.P. și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 octombrie 1993, reclamantul a solicitat Departamentului pentru protecția familiei d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ulterior, reclamantul s-a plâns, fără succes, de inactivitatea instanței judecătorești din Ecuador și de părtinirea președintelui camerei care se ocupa de cazul său. La 14 iunie 1994, el s-a dus la tribunal pentru a studia dosarul și a lipsit un document important. La 22 iunie 1994, un expert în psihologie a fost ascultat în fața tribunalului și a constatat că A.P. era foarte legată de mama sa și că schimbarea custodiei nu ar fi în interesul său. Având în vedere relația ambivalentă a A.P. cu reclamantul, s-a recomandat un contact limitat inițial. Având în vedere că A.P. s-a mutat, reclamantul a retras, la 11 iulie 1994, cererea sa depusă la Tribunalul din Praga 4 și a sesizat instanța din Praga 5 la 19 noiembrie 1994, reclamantul a solicitat Tribunalului modificarea numelui de familie al A.P. La 18 mai 1995, tribunalul a adoptat o măsură provizorie privind contactul reclamantului cu A.P. la 2 iunie 1995, Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale (jurisdicția pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a fost anulat la 1 iunie 1995. Septembrie 1993. La 6 iunie 1995, HP a adoptat o măsură provizorie pentru a fi încredințată custodia A.P. La 27 iunie 1995, tribunalul a adoptat o astfel de măsură. Susținând că HP a împiedicat A.P. să se întâlnească cu el, în pofida deciziei Tribunalului din 26 mai 1995 și că încercările sale de a vedea A.P. au eșuat, reclamantul a introdus între octombrie 1995 și octombrie 1996 (printre altele, 18 septembrie, 7 octombrie, 26 octombrie, 4 noiembrie, l8 noiembrie 1995 și 2 decembrie 1995 și 19 august și 6 octombrie 1996) paisprezece cereri de executare a acestei hotărâri. No . Întrucât nu a primit un răspuns din partea instanței, el a continuat să se plângă, în zadar, de întârzierile procedurii. La 21 octombrie 1996, un raport de expertiză în psihologie, comandat de instanță pentru a clarifica relațiile dintre A.P. și părinții săi și de a analiza starea psihică, a fost terminat. L . expert a înțeles că A.P. se simțea bine în familia mamei sale și că raportul său față de reclamant a fost foarte negativ. El a concluzionat că reînnoirea contactului A.P. cu reclamantul ar fi posibil numai după o terapie specializată. La 17 februarie 1997, reclamantul s-a plâns președintelui A.P. Tribunalul de Primă Instană a prezentat instană că, după șapte luni, în pofida termenului acordat de 60 de zile. La 28 februarie 1997, instana de judecată a pronunat o hotărâre prin care a respins cererile reclamantului de a obine custodia A.P. și de a-i schimba numele de familie. Prin anularea măsurii provizorii referitoare la contactul reclamantului cu A.P., adoptată la 26 mai 1995. De asemenea, a respins cererile reclamantului de a executa această măsură provizorie. Tribunalul s-a bazat pe considerentul său privind depozițiile părinților A.P. și pe raportul de expertiză în psihologie. nu au fost în măsură să-l convingă pe A.P. să se întâlnească cu reclamantul. Această hotărâre ar fi fost confirmată de Curtea Municipală din Praga (městský soud) la 4 august 1997. Reclamantul a răspuns de mai multe ori (la 13 aprilie 1998 pentru ultima dată) la departamentul de protecție a familiei din funcția municipală Praga 13, dar nu a răspuns. 29 octombrie 1997 , a depus o nouă cerere la tribunalul din Praga 5 pentru a iniția o procedură de determinare a contactului său cu A.P. (návrh na úpravu styku s naselilou) La 9 februarie 1998, Tribunalul desemnează un expert în psihologie pentru a pregăti terapia părinților și A.P. Potrivit reclamantului, întâlnirea cu terapeutul nu are loc decât o singură dată. La 2 aprilie 1998, o audiere a fost ținută în fața instanței judecătorești în care a fost ascultat terapeutul. La 2 iunie 1998, avocata reclamantei a propus să se întocmească un raport de competență în psihologie pentru a examina capacitățile de educație la HP.L La 11 noiembrie 1998, reclamantul s-a plâns de procesul autorităților în cauză la Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale. La 23 decembrie 1998, i s-a răspuns că autoritățile nu-și puteau obliga fiica să se întâlnească cu el sau să urmeze terapia. La 17 noiembrie 1998, tribunalul a fost amânat, fără ca expertul care a fost convocat să se fi prezentat, pentru a elabora o nouă expertiză medicală. La 11 decembrie 1998, reclamantul a prezentat o acțiune constituțională (ústavní stížnost) în care se plângea de activitatea autorităților implicate și de faptul că nu a avut loc nicio terapie, recomandată de expert, nici o terapie. La 4 ianuarie 1999, tribunalul din Ecuador desemnează un alt expert în psihologie pentru a-l informa pe A.P. La 15 martie 1999, reclamantul s-a plâns în scrisoarea sa adresată Curții că termenul de 50 de zile acordat pentru elaborarea competenței a expirat fără a fi contactat de expertul respectiv. La 23 februarie 1999, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins recursul recurentului pentru neajunsuri vădite de temei. Ea a considerat că instanța din La 3 octombrie 2000, tribunalul din Ecuador, hotărând cu privire la cererea reclamantului din 29 octombrie 1997 și la cererea HP de a interzice contactul între A.P. și reclamant, a decis să interzică acestuia din urmă orice contact cu A.P., în pofida voinței reclamantului de a se întâlni cu fiica sa în prezența unui terapeut. El s-a bazat în principal pe un nou raport complex de experiență, conform căruia A.P. refuza în mod clar orice contact cu tatăl său și acesta nu făcea decât să consolideze acest refuz. Având în vedere vârsta de A.P., aceasta nu mai putea fi influențată, potrivit expertului, de membrii familiei și trebuia să-și schimbe abordarea, devenită internizată, de la sine. În concluzie, în această situație, contactul tatălui cu A.P. era irealizabil și că o eventuală constrângere ar afecta psihicul acesteia din urmă. Reclamantul a făcut apel la această decizie. La 5 aprilie 2001 , Curtea Municipală Praga (městský soud) a confirmat hotărârea din 3 octombrie 2000, după completarea probelor prin audierea A.P. care a refuzat din nou orice contact cu tatăl său. Dreptul intern relevant Legea privind familia (nr. 94/1963) În temeiul articolului 34-1, autoritatea părintească aparține ambilor părinți ai copilului. C. Dreptul internațional Convenția privind drepturile copilului În conformitate cu art. 7, copilul este înregistrat imediat la naștere și are dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și, în măsura posibilului, dreptul de a-și cunoaște părinții și de a fi crescut de aceștia. Statele părți asigură punerea în aplicare a acestor drepturi în conformitate cu legislația lor națională și cu obligațiile impuse de instrumentele internaționale aplicabile în acest domeniu, în special în cazurile în care, în caz contrar, copilul se consideră apatrid. art. 9 alineatul (1) prevede că statele părți se asigură că copilul nu este separat de părinții săi împotriva voinței lor, cu excepția cazului în care autoritățile competente decid, sub rezerva unei revizuiri judiciare și în conformitate cu legile și procedurile aplicabile, că această separare este necesară în interesul superior al copilului. O decizie în acest sens poate fi necesară în anumite cazuri speciale, de exemplu atunci când părinții abuzează sau neglijează copilul, sau atunci când își trăiesc viața separat și când trebuie luată o decizie cu privire la locul de reședință al copilului. În conformitate cu art. 16, niciun copil nu va face obiectul unor imigrații arbitrare sau ilegale în viața sa privată, în familia sa, în domiciliul său sau în corespondența sa, nici al unor abuzuri ilegale în onoarea și reputația sa. În conformitate cu art. 18, statele părți se angajează cel mai bine să asigure recunoașterea principiului conform căruia ambii părinți au o responsabilitate comună în ceea ce privește ridicarea copilului și asigurarea dezvoltării acestuia. Responsabilitatea de a ridica copilul și de a asigura dezvoltarea acestuia revine în primul rând părinților sau, dacă este cazul, reprezentanților legali ai acestuia. Acestea trebuie să fie ghidate în primul rând de interesul superior al copilului. Pentru a garanta și promova drepturile enunțate în prezenta convenție, statele părți acordă asistență adecvată părinților și reprezentanților legali ai copilului în exercitarea responsabilității care le revine de a ridica copilul și asigură înființarea unor instituții, organe și servicii care să asigure bunăstarea copiilor. (1) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de la: ....................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... 2. Invocând art. 8 alin. (1) din Convenție, el susține că fiica sa era împiedicată să primească corespondența pe care i-a adresat-o și că tribunalele nu au reacționat la plângerile sale în acest sens. (3) Invocând art. 7, 9 alin. (1), 16 și 18 din Convenția privind drepturile copilului, reclamantul se plânge că autoritățile naționale nu au abordat situația sa de separare a copilului. 1 din Convenția care dispune în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). 1.1. În ceea ce privește lungimea, Curtea ia notă mai întâi de faptul că reclamantul consideră că ansamblul procedurilor ca fiind una, inițiată la 23 iunie 1993 și finalizată la 5 aprilie 2001. Cu toate acestea, Curtea arată că: 1997 celelalte două fiind încheiate în mod valabil la 11 iulie 1994 și respectiv la 4 august 1997, adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea. Această parte a cererii trebuie, prin urmare, respinsă ca întârziere în aplicarea art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. 1.2. În ceea ce privește a treia procedură, referitoare la stabilirea contactului dintre solicitant și fiica sa minoră, aceasta nu s-ar fi încheiat decât la 5 aprilie 2001 și, prin urmare, ar fi durat trei ani, cinci luni și șapte zile, pentru două grade de jurisdicție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 1.3. În ceea ce privește cauza întemeiat pe procedurile desfășurate în fața instanțelor naționale, Curtea constată că reclamantul a omis să o ridice în mod expres sau chiar în esență în acțiunea sa constituțională. Prin urmare, nu a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne, prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (2) Reclamantul se plânge apoi că a fost privat chiar și de contactul scris cu fiica sa, invocând art. 8 din Convenție a cărei parte relevantă se citește după cum urmează Orice persoană are dreptul la respectarea... corespondenței sale. Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților lui. El a afirmat că fiica sa a fost împiedicată, de către mama și bunicii săi, să primească corespondența pe care i-a adresat-o și că tribunalele nu vor reacționa la plângerile depuse pentru a remedia această situație. Chiar presupunând că acest lucru se referă la o interferență a autorităților cehe în drepturile reclamantului garantate prin art. 8 din convenție și, prin urmare, să fie compatibilă rațional personae rationate Materiae cu dispozițiile acesteia, dat fiind că reclamantul nu a furnizat nicio dovadă de inactivitate a autorităților în fața presupuselor plângeri introduse, Curtea constată că reclamantul a omis să îl ridice în mod expres sau chiar în esență în acțiunea sa constituțională. Prin urmare, nu a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne, prevăzută la art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. (3) În cele din urmă, reclamantul invocă drepturile garantate prin art. 7, 9 alin. (1), 16 și 18 din Convenția privind drepturile copilului, al cărei conținut poate fi asimilat cu cel din art. 8 din Convenție și art. 5 din Protocolul nr. Curtea a examinat aceste obiecțiuni și constată că reclamantul a omis să le ridice în mod expres sau chiar în esență în acțiunea sa constituțională. Prin urmare, acesta nu a îndeplinit condiția de a epuiza căile de atac interne, prevăzută la art. 35 alineatul (1) din convenție. 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea amână, în unanimitate, examinarea spătarului reclamantului întemeiat pe durata procedurii privind stabilirea contactului dintre el și fiica sa minoră, inițiată la 29 octombrie 1997 și încheiată la 5 aprilie 2001; Declară, cu majoritate, cererea inadmisibilă pentru surplus. Dollé J.-P. Costa Module Președinte