SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii n 27177/03 prezentate de Jiří VESEL Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 august 2003, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Jiří Veselý, este un resortisant ceh, născut în 1960 și rezident la Praga 5. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul K. Veselá-Samková, avocat la Praga. Guvernul pârât a fost reprezentat de agentul său, domnul Schorm. Circumstanțele speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În decembrie 1989, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățean sovietic de origine kazah. În iunie 1992, fiul lor M.V. s-a născut. În octombrie 1994, soția reclamantului a plecat în Kazahstan cu fiul lor. Reclamantul susține că printr-o scrisoare din august 1995 a informat-o că nu intenționa să se întoarcă la el și că urma să rămână în Kazahstan cu copilul. La 6 octombrie 1995, reclamantul a sesizat Tribunalul de District (Okresní soud) al Ústí nad Labem cu privire la o cerere de divorț; a inițiat, de asemenea, procedura privind exercitarea autorității părintești asupra M.P. după divorț. În urma unei cereri a reclamantului care și-a schimbat domiciliul, din 2 ianuarie 1997, Curtea Supremă (Vrchní soud) din Praga a decis, la 7 februarie La 15 august 1997, un tutore i-a fost desemnat în cadrul Tribunalului raional (Obvodní soud) din Praga 3. La 8 septembrie 1997, un tutore a fost numit în vederea procedurii. La 8 septembrie 1997, tribunalul a ținut o audiere, în cadrul căreia reclamantul și reprezentantul său au fost audiați. În vederea traducerii documentelor relevante și a notificării acestora către soția reclamantului sau chiar pentru a solicita unei instanțe kazahe să o asculte pe aceasta din urmă. La 3 august 1998, instanța a decis, prin aplicarea amendamentului la Legea privind familia, să desprindă procedura privind exercitarea autorității părintești după divorț. La 7 decembrie 1998, un tutore a fost desemnat soției reclamantului. La ședința din 22 martie 1999, reclamantul a declarat că, potrivit informațiilor sale, mama și copilul dobândiseră naționalitatea kazakhă. Prin urmare, Tribunalul a consultat Ministerul Justiției cu privire la o convenție internațională aplicabilă cazului în cauză. La sfârșitul ședinței din 19 iulie 1999, tribunalul a pronunțat încetarea instanței privind exercitarea autorității părintești și a arătat că, având în vedere faptul că minorul locuia în Kazahstan, instanța kazakh a fost obligată să decidă în acest caz prin aplicarea legii naționale. Referindu-se la avizul Ministerului Justiției conform căruia reglementarea kazah a dreptului internațional privat era foarte incompletă și nu conținea standarde care să permită transmiterea cauzei către statul competent, instanța consideră că nu putea decât să închidă procedura pentru lipsa competenței. După ce hotărârea și apelul reclamantului au fost traduse, instanța a cerut instanței kazah să le notifice soției reclamantului. Mai 2000, Tribunalul raional a primit un raport din partea tribunalului kazah, conținând procesul-verbal întocmit la audierea soției reclamantului și propria sa declarație scrisă. Potrivit afirmațiilor acesteia, reclamantul nu și-a ținut promisiunea și nu a venit să se alăture acesteia în Kazahstan, îi ascundea noua adresă, nu răspundea la scrisorile sale și nu i-a trimis bani, nici măcar alocațiile pentru copilul plătit de stat; astfel, ea nu a fost în măsură să se întoarcă în Republica Cehă. La 15 iunie 2000, dosarul a fost transmis instanței de apel. La 4 februarie 2000, tribunalul districtual a pronunțat încetarea instanței privind divorțul, din cauza dispariției celei referitoare la autoritatea părintească. La 28 iunie 2000, tribunalul municipal (městský soud) din Praga a anulat decizia din 19 iulie 1999, considerând că nu au fost îndeplinite condițiile pentru examinarea chestiunii competenței instanțelor cehe și considerând că este necesar să se stabilească cu certitudine cetățenia copilului. La 2 aprilie 2001, reclamantul s-a retras din cererea sa privind exercitarea autorității părintești asupra copilului după divorț, care, în opinia sa, și-a pierdut relevanța datorită dispariției procedurii de divorț. La 5 aprilie 2001, Tribunalul raional a primit cererea și a pronunțat încetarea instanței. Începând cu 1 august 1998, art. 25 prevede că divorțul nu poate fi pronunțat înainte ca decizia asupra autorității părintești asupra copiilor minori să treacă în forță. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul susține că cauza sa nu este examinată în mod echitabil, imparțial și într-un termen rezonabil și că instanța nu respectă principiul egalității drepturilor părților. Comitetul consideră că dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie, garantat prin art. 8 din convenție, este încălcat și face obiectul unei discriminări pe motive de sex, interzisă prin art. 14 din convenție. În această privință, reclamantul invocă, de asemenea, art. 5 din Protocolul nr. 7 și susține că, în afacerile familiale, tații copiilor sunt discriminați sistematic de instanțele cehe (custodia fiind atribuită mamelor în 92% din cazuri). Guvernul obiectează de la bun început că cererea trebuie respinsă pentru întârziere, deoarece își are originea în procedurile care s-au încheiat cu mai mult de șase luni înainte de sesizarea Curții, în special la 4 februarie 2000 pentru procedura de divorț și la 5 aprilie 2001 pentru procedura privind exercitarea autorității părintești. În plus, guvernul consideră că reclamantul nu a îndeplinit cerința de epuizare a căilor de atac interne din următoarele motive. Pe de o parte, persoana în cauză nu a recurs la decizia din 4 februarie 2000 prin care se pronunță încetarea instanței de divorț și nu a prezentat o nouă cerere după ce motivul acestei extincții, și anume motivul procedurii privind autoritatea părintească, nu mai era relevant din cauza deciziei din 28 iunie 2000. Pe de altă parte, acesta s-a retras din cererea sa privind exercitarea autorității părintești asupra fiului său, împiedicând astfel Tribunalul raional (și, dacă este cazul, instanțele superioare) să examineze fondul cauzei. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, reclamantul subliniază că, în termen de cinci ani, nu a fost în măsură să obțină o decizie pe fond, ceea ce l-a determinat să se resemneze și să își retragă cererea, deoarece conduita instanțelor naționale l-ar fi determinat să concluzionează că, în măsura în care Kazahstanul nu avea obligații în temeiul convențiilor internaționale, Republica Cehă nu dispunea de niciun instrument juridic care să îi permită să își respecte drepturile în mod efectiv și într-un termen rezonabil. Curtea constată că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. De asemenea, Comisia reamintește că scopul regulii epuizării este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a înălța cel puțin în esență, și în condițiile și termenele prevăzute de dreptul intern: obiecțiunile pe care le va formula ulterior la Strasbourg (Cardot c. Franța, Hotărârea din 19 martie 1991, seria A n 200, § Fressoz și Roire c. Franța [GC], nr 29185/95, CEDO 1999-I, §§ 36-37). În cazul de față, reiese în mod evident din rezumatul faptelor că obiecțiunile întemeiate pe durata celor două proceduri urmate în speță și, dacă este cazul, pe conduita neregulamentară a instanțelor în cadrul acestor proceduri au fost ridicate cu întârziere. În această privință, trebuie primită excepția guvernului întemeiat pe nerespectarea termenului de șase luni. În cazul în care reclamantul intenționează să denunțe, în special în ceea ce privește art. 8 din convenție, o inactivitate ulterioară a instanțelor sau absența unor măsuri adecvate pentru a-l reuni copilului său, trebuie să se constate că nimic de acest fel nu poate fi reproșat autorităților naționale. În situația în care persoana în cauză nu a încercat să răstoarne decizia privind dispariția instanței de divorț, astfel cum a sugerat guvernul, și în care s-a retras din proprie voință din cererea sa de determinare a exercitării autorității părintești asupra copilului său minor, instanțele cehe nu au trebuit să se pronunțe asupra fondului cauzei și, prin urmare, nu au avut ocazia de a preveni presupusele încălcări în fața Curții. De asemenea, trebuie remarcat faptul că persoana în cauză nu pare să fi depus eforturile la care s-ar fi putut aștepta un tată care dorește să își întâlnească copilul, deoarece nu există dovezi care să demonstreze că acesta s-ar fi adresat consulatului ceh din Kazahstan sau că ar fi solicitat asistență Oficiului pentru protecția juridică internațională a copiilor, care se află la Brno. Prin urmare, excepția de neobosire a căilor de atac interne se dovedește, de asemenea, întemeiată. Prin urmare, cererea trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni și pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
de la requête n
o
27147/03
présentée par Jiří VESELÝ
contre la République tchèque
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant le 24 mai 2005 en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
E.
Fura-Sandström,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 août 2003,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l'article 41 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Jiří Veselý, est un ressortissant tchèque, né en 1960 et résidant à Prague 5. Il est représenté devant la Cour par M
e
Le gouvernement défendeur était représenté par son agent, M.
V.
A.
Schorm.
A.
Les circonstances de l'espèce
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
En décembre 1989, le requérant épousa une ressortissante soviétique d'origine kazakh. En juin 1992, leur fils M.V. est né.
En octobre 1994, l'épouse du requérant partit au Kazakhstan avec leur fils. Le requérant soutient que par une lettre datée d'août 1995, elle l'informa qu'elle n'avait pas l'intention de retourner auprès de lui et qu'elle allait rester au Kazakhstan avec l'enfant.
Le 6 octobre 1995, le requérant saisit le tribunal de district
(Okresní soud)
d'Ústí nad Labem d'une demande de divorce
; il entama également la procédure relative à l'exercice de l'autorité parentale sur M.P. après le divorce.
A la suite d'une demande du requérant ayant changé de domicile, datée du 2 janvier 1997, la haute cour
(Vrchní soud)
de Prague décida, le 7
février
1997, d'assigner l'affaire au tribunal d'arrondissement
(Obvodní soud)
de Prague 3.
Le 15 août 1997, un tuteur fut désigné à l'enfant aux fins de la procédure.
Le 8 septembre 1997, le tribunal tint une audience, lors de laquelle le requérant et son représentant furent entendus. Elle fut ajournée
sine die
, en vue de faire traduire les documents pertinents et de les notifier à l'épouse du requérant, voire de demander à un tribunal kazakh d'entendre cette dernière.
Le 3 août 1998, le tribunal décida, en appliquant
l'amendement de la loi sur la famille, de disjoindre la procédure portant sur l'exercice de l'autorité parentale après le divorce.
Le 7 décembre 1998, un tuteur fut désigné à l'épouse du requérant.
A l'audition du 22 mars 1999, le requérant déclara que, selon ses informations, la mère et l'enfant avaient acquis la nationalité kazakhe. Par conséquent, le tribunal consulta le ministère de la Justice au sujet d'une convention internationale applicable au cas d'espèce.
A l'issue de l'audience du 19 juillet 1999, le tribunal prononça l'extinction de l'instance portant sur l'exercice de l'autorité parentale. Il
releva que, étant donné que le mineur vivait au Kazakhstan, il incombait au tribunal kazakh de décider en l'affaire en appliquant la loi nationale. Se référant à l'avis du ministère de la Justice selon lequel la réglementation kazakh du droit international privé était très incomplète et ne contenait pas de normes permettant de transmettre l'affaire à l'Etat compétent, le tribunal estima qu'il ne pouvait qu'éteindre la procédure pour manque de compétence.
Le requérant interjeta appel.
Après que la décision et l'appel du requérant furent traduits, le tribunal demanda au tribunal kazakh de les notifier à l'épouse du requérant. Le 19
mai 2000, le tribunal d'arrondissement reçut un rapport de la part du tribunal kazakh, contenant le procès-verbal dressé lors de l'audition de l'épouse du requérant et sa propre déclaration écrite. Selon les allégations de celle-ci, le requérant n'avait pas tenu sa promesse et n'était pas venu la rejoindre au Kazakhstan, lui cachait sa nouvelle adresse, ne répondait pas à
ses lettres et ne lui envoyait pas d'argent, même pas les allocations pour l'enfant versées par l'Etat
; ainsi, elle n'avait pas été en mesure de retourner en République tchèque.
Le 15 juin 2000, le dossier fut transmis à la juridiction d'appel.
Le 4 février 2000, le tribunal d'arrondissement prononça l'extinction de l'instance relative au divorce, en raison de l'extinction de celle portant sur l'autorité parentale. L'intéressé ne fit pas appel.
Le 28 juin 2000, le tribunal municipal
(městský soud)
de Prague annula la décision du 19 juillet 1999, considérant que les conditions pour examiner la question de compétence des juridictions tchèques n'étaient pas réunies, et relevant qu'il était nécessaire de déterminer avec certitude la nationalité de l'enfant.
Le 2 avril 2001, le requérant se désista de sa demande concernant l'exercice de l'autorité parentale sur l'enfant après le divorce, laquelle avait selon lui perdu de sa pertinence du fait de l'extinction de la procédure de divorce.
Le 5 avril 2001, le tribunal d'arrondissement accueillit la demande et prononça l'extinction de l'instance.
B.
Le droit interne pertinent
Loi n
o
94/1963
sur la famille
Depuis le 1
er
août 1998, l'article 25 dispose que le divorce ne peut être prononcé avant que ne passe en force de chose jugée la décision sur l'autorité parentale exercée, après le divorce, à l'égard des enfants mineurs.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que sa cause n'est pas examinée équitablement, impartialement et dans un délai raisonnable, et que le tribunal ne respecte pas le principe de l'égalité des droits des parties.
Il estime qu'il est ainsi porté atteinte à son droit au respect de sa vie privée et familiale, garanti par l'article 8 de la Convention, et qu'il subit une discrimination en raison de son sexe, interdite par l'article 14 de la Convention. A cet égard, le requérant invoque également l'article 5 du Protocole n
o
7 et soutient que dans les affaires familiales, les pères des enfants sont systématiquement discriminés par les juridictions tchèques (la garde étant attribuée aux mères dans 92 % des cas).
Le requérant soulève différents griefs sous l'angle des articles 6 § 1, 8 et 14 de la Convention et de l'article 5 du Protocole n
o
7.
Le Gouvernement objecte d'emblée que la requête doit être rejetée pour tardiveté, car elle tire son origine des procédures qui se sont terminées plus de six mois avant la saisine de la Cour, concrètement le 4 février 2000 pour la procédure de divorce et le 5 avril 2001 pour la procédure relative à
l'exercice de l'autorité parentale. En outre, le Gouvernement considère que le requérant n'a pas satisfait à l'exigence de l'épuisement des voies de recours internes, et ce pour les raisons suivantes. D'une part, l'intéressé n'a pas fait appel de la décision du 4 février 2000 prononçant l'extinction de l'instance de divorce et il n'a pas introduit une nouvelle demande après que le motif de cette extinction, à savoir celle de la procédure sur l'autorité parentale, n'était plus pertinent du fait de la décision du 28 juin 2000. D'autre part, il s'est désisté de sa demande relative à l'exercice de l'autorité parentale sur son fils, empêchant ainsi le tribunal d'arrondissement (et, le cas échéant, les instances supérieures) d'examiner le fond de l'affaire.
Le requérant ne se prononce pas sur l'exception tirée du non-respect du délai de six mois. Quant à l'épuisement des voies de recours internes, il souligne que dans l'espace de cinq ans, il n'a pas été en mesure d'obtenir une décision sur le fond, ce qui l'a amené à se résigner et à retirer sa demande. En effet, la conduite des tribunaux nationaux l'aurait amené à
conclure que, dans la mesure où le Kazakhstan n'était pas lié par des conventions internationales, la République tchèque ne disposait d'aucun instrument juridique lui permettant d'assurer le respect de ses droits de façon effective et dans un délai raisonnable.
La Cour note qu'aux termes de l'article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu'après l'épuisement des voies de recours internes, et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive. Elle rappelle également que la finalité de la règle de l'épuisement est de ménager aux Etats contractants l'occasion de prévenir ou de redresser – normalement par la voie des tribunaux – les violations alléguées contre eux avant qu'elles ne soient soumises à la Cour. Il faut que l'intéressé ait soulevé devant les autorités nationales «
au moins en substance, et dans les conditions et délais prescrits par le droit interne
» les griefs qu'il entend formuler par la suite à
Strasbourg (
Cardot c. France
, arrêt du 19 mars 1991, série A n
o
200, §
34
;
Fressoz et Roire c. France
[GC], n
o
En l'espèce, il ressort à l'évidence du résumé des faits que les griefs tirés de la durée des deux procédures suivies en l'espèce et, le cas échéant, d'une conduite irrégulière des tribunaux dans le cadre de ces procédures ont été soulevés tardivement. A cet égard, l'exception du Gouvernement tirée du non-respect du délai de six mois doit être accueillie.
Si le requérant entend dénoncer, notamment sous l'angle de l'article 8 de la Convention, une inactivité ultérieure des tribunaux ou l'absence de mesures propres à le réunir à son enfant, force est de constater que rien de tel ne saurait être reproché aux autorités nationales. Dans la situation où l'intéressé n'a pas essayé de renverser la décision sur l'extinction de l'instance de divorce, comme suggéré par le Gouvernement, et où il s'est de son propre gré désisté de sa demande tendant à la détermination de l'exercice de l'autorité parentale sur son enfant mineur, les tribunaux tchèques n'ont pas eu à se prononcer sur le fond de l'affaire et, partant, n'ont pas eu l'occasion de prévenir les violations alléguées devant la Cour.
Il est à noter par ailleurs que l'intéressé lui-même ne semble pas avoir déployé les efforts auxquels on aurait pu s'attendre d'un père désireux de rencontrer son enfant. En effet, rien dans le dossier ne permet d'établir qu'il se serait adressé au consulat tchèque au Kazakhstan ou qu'il aurait demandé de l'aide à l'Office pour la protection légale internationale des enfants, siégeant à Brno.
L'exception de non-épuisement des voies de recours internes se révèle donc également fondée.
Il s'ensuit que la requête doit être rejetée pour non-respect du délai de six mois et pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président