CtEDO 11.07.2002 Auto

CASE OF OZLER v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
11.07.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF OZLER v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

ÖZLER v. TURKEY (Documentul nr. 25753/94) JUGUL (pentru soluționarea favorabilă) STRASBOURG 11 iulie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Özler v. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de ședință compusă din: Ress Cabral Barreto Caflesch Türmen Zupančič dna H.S. Greve Traja judecători și V. Grefierul secțiunii Berger, deliberat în privat la 20 iunie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 25753/94) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național turc, Ali Özler („reclamantul”), la 2 noiembrie 1994. Reclamantul a fost reprezentat de dna Aysel Tuğluk, avocat practicant la İstanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Numan Hazar, Reprezentant permanent al Turciei la Consiliul Europei. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că i s-a refuzat o ședință echitabilă din cauza prezenței unui judecător militar de pe banca Curții de Securitate de Stat Kayseri care l-a judecat și l-a condamnat. El a susținut că autoritățile au interferat în mod nedrept cu libertatea de gândire și expresia sa garantată de articolele 9 și 10 din Convenție, în măsura în care a fost condamnat pentru discursul său. Reclamantul a susținut, de asemenea, în temeiul articolului 14 din Convenție, că a fost condamnat pentru opiniile sale politice care au fost critice în ceea ce privește ideologia statului. În urma comunicării cererii către Guvern, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 30 ianuarie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea (Secțiunea a treia) a declarat cererea admisibilă, iar noua plângere a reclamantului în temeiul articolului 7 din Convenție a fost declarată inadmisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat componența secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 5 aprilie 2002, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților că ar trebui să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 29 mai 2002 și, respectiv, la 16 mai 2002, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Tunceli. La 5 și 6 iunie 1992, reclamantul a participat la o întâlnire organizată de Asociația pentru Drepturile Omului Tunceli. În această întâlnire a făcut un discurs cu privire la problemele poporului kurdo și și-a exprimat opinia asupra posibilelor soluții. 10. La 3 mai 1993, procurorul public atașat Curtea de Securitate de Stat Kayseri („Tribuna de Securitate de Stat”) a încheiat o procedură penală împotriva reclamantului împreună cu alte trei persoane care au participat la ședință. În acuzarea sa, procurorul a acuzat reclamantul, în conformitate cu art. 8 § 1 din Legea de prevenire a terorismului din 1991, de difuzarea propagandei împotriva indivisibilității statului. 11. La 26 august 1993, Curtea de Securitate a declarat reclamantul vinovat de o infracțiune în temeiul articolului 8 § 1 din Legea privind prevenirea terorismului și l-a condamnat la doi ani de închisoare și la o amendă de 50 000 000 de lira turcă (TRL). În hotărârea sa, instanța a susținut că reclamantul, împreună cu alte trei persoane, a prezentat ideea unui popor separat care contravine conceptului de națiune adoptat în Constituție. Curtea a considerat că reclamantul și celelalte trei acuzate, în discursurile și poeziile lor, au susținut că poporul kurdo luptă împotriva Republicii Turciei pentru independența lor și că lupta lor ar trebui susținută. Referindu-se la toate discursurile făcute de acuzatul, Curtea a susținut că sentințele cum ar fi „poporul kurd exercită dreptul de rebeliune în lupta lor pentru emanciparea din captivitate”, „ar trebui acordat curzilor dreptul de a-și determina viitorul”; „poporul kurd este implicat într-o mare luptă, luptă pentru socialism și independență națională” constituie propaganda împotriva indivisibilității statului. Curtea s-a mai referit la sloganurile strigate de public în timpul discursurilor, cum ar fi „Lasa-l pe Kurdistan să meargă” și „Deho Apo” (PKK Liderul) și prezența culorilor simbolice ale poporului kurdo, adică roșu, verde și galben în decorările saloului de întâlnire. În cele din urmă, Curtea a constatat că acuzatul a efectuat propaganda proscrisă într-un moment și loc în care amenințarea unității statului și națiunii era deosebit de acută. 12. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri. 13. La 6 mai 1994, Curtea de Casație a susținut hotărârea Curții de Securitate de Stat. 14. În urma amendamentelor formulate prin Legea nr. 4126 din 27 octombrie 1995 la Legea privind prevenirea terorismului, Curtea de Securitate de Stat a reexaminat cazul reclamantului. 15. 28 noiembrie 1998 Curtea de Securitate de Stat a confirmat condamnarea reclamantului, și în cele din urmă a redus condamnarea la un an de închisoare și o amendă de 50 000 000 TRL. HOTĂRÂREA 16. La 16 mai 2002, Curtea a primit următoarea declarație de guvern: „1. Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească ex gratie pentru reclamant suma de 7.000 de euro (sapte mii) în vederea asigurării unei decontari prietenoase a cererii sale înregistrate la nr. 25753/94. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de către solicitant. Suma este plătită, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului. Hotărârile Curții împotriva Turciei în cazurile care implică acuzații în temeiul articolului 312 din Codul Penal și în temeiul articolului 8 § 1 din Legea privind prevenirea terorismului arată că legea și practica turcă trebuie să fie în armonizare urgentă cu cerințele Convenției în temeiul art. 10 din Convenție, ceea ce se reflectă, de asemenea, în interferența care se bazează pe faptele prezentului caz. Guvernul se angajează în acest scop să pună în aplicare toate reformele necesare ale dreptului și practicilor interne în acest domeniu, astfel cum s-a descris deja în Programul Național din 24 martie 2001. Guvernul se referă, de asemenea, la măsurile individuale prevăzute în Rezoluția interimar adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 23 Iulie 2001 (ResDH (2001) 106), care se va aplica în circumstanțele cazurilor, cum ar fi cea instantană. În cele din urmă, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cauzei la Marea Camera în conformitate cu art. 43 § 1 din Convenție, după eliberarea hotărârii Curții.” 17. La 29 mai 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „1. Remarc că Guvernul Turciei sunt dispus să-mi plătească ex-gratie suma de 7.000 de euro (sapte mii) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 25753/94. Această sumă, care trebuie să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în euro, care urmează să fie convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății, la un cont bancar numit de mine. Suma este plătibilă, fără impozite care pot fi aplicabile, în termen de trei luni de la data hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunțe la orice alte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. Mă angaj să nu solicit, în continuare, ca cazul să fie înaintat la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 19. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Faptul în limba engleză și notificat în scris la 11 iulie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Vincent Berger Georg Ress

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă