CtEDO 18.07.2002 Auto

AFFAIRE C.M.F. c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
18.07.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Radiation du rôle (règlement amiable)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE C.M.F. c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

În cauza C.M.F. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler judecători dl Del Tufo judecă dl Del Tufo ad hoc, și a dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 iulie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 38415/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, dl S.C.M.F. ( la 11 august 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Reclamantul este reprezentat în fața Curții de către domnul A. de Marsanich, avocat la Roma. Guvernul italian (at'o') este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor și durata procedurii de expulzare. La 4 octombrie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] la 5 martie 2002 și, respectiv, 13 martie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. Reclamantul este proprietarul unui apartament la Roma, pe care l-a închiriat la N.B. printr-un act notificat la 23 martie 1988, reclamantul a acordat chiriașului concediu și l-a asignat în fața judecătorului de judecată din Roma. Printr-o ordonanță din 15 iulie 1988, care a devenit executorie în aceeași zi, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 15 iulie 1989. 10. La 28 decembrie 1989, reclamantul a însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. 11. La 10 ianuarie 1990, el a înțeles că expulzarea va fi executată la 30 ianuarie 1990 prin intermediul unui aprod al justiției. Între 30 ianuarie 1990 și 13 martie 1997, aprodul judiciar a încercat patruzeci și șase de tentative de expulzare, toate prin eșec, legile privind suspendarea sau eșalonarea executării hotărârilor de expulzare care nu permit reclamantului să beneficieze de ajutorul forțelor publice 13. La 13 martie 1997, reclamantul a făcut o declarație solemnă că avea o nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-l transforma într-o locuință proprie. 14. După declarația solemnă, aprodul de justiție a făcut alte trei încercări de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, întrucât reclamantul nu a obținut ajutorul forței publice în executarea expulzării. 15. La 23 martie 1998, reclamantul și-a recuperat apartamentul cu ajutorul forței publice. La 13 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 38415/97 formulată de dl S.C.M.F., guvernul italian propune ca suma de 12 911,42 EUR (doisprezece mii nouă sute unsprezece euro și patruzeci și doi de cenți) (25 000 EUR) 000 LIT) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 17. La 5 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească domnului S.C.M.F. suma de 12 911,42 EUR (doisprezece mii nouă sute unsprezece euro și patruzeci și doi de cenți) (25 000 000 LIT), cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 38415/97 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație face parte din regulamentul amiabil la care au ajuns guvernul și reclamantul și, în plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 18. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție] și se asigură că regulamentul menționat se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Prin aceste motive, Curtea, la UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 18 iulie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modululer

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă