STRASBURG 18 iulie 2002 Această hotărâre este definitivă. Poate fi supusă unor modificări de formă În cauza Venturi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler, judecători Del Tufo ad-hoc și al dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 iulie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 36010/97) îndreptată împotriva Italiei și al cărei resortisant al acestui stat, dl Viviana Venturi ( la 21 noiembrie 1996, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului), reclamanta este reprezentată de dl R. Gambi, avocat în baroul Florenței. Guvernul italian este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Recurenta se plângea de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor și durata procedurii de expulzare. La 4 octombrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 martie 2002 și, respectiv, 26 februarie 2002, guvernul și reprezentantul recurentei au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cauzei. prin ordonanța din 16 martie 1988, care a devenit executorie la 29 martie 1989, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locul trebuie eliberat cel târziu la 16 martie 1990. La 23 februarie 1990, reclamanta a făcut o declarație solemnă că avea o nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-l face locuința ascendenților săi. 10. La 6 martie 1990, reclamanta a însemnat chiriașului comanda de a elibera apartamentul. 11. La 28 mai 1990, ea i-a însemnat opinia că expulzarea va fi executată la 30 mai 1990 prin intermediul unui aprod al justiției. 12. La 30 mai 1990, aprodul a încercat să deporteze, care a eșuat, întrucât reclamanta nu a obținut ajutorul forței publice în executarea expulzării. În urma eșecului primei tentative, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei de expulzare. 13. La 16 februarie 1993, reclamanta a însemnat chiriașului o nouă poruncă de eliberare a apartamentului. 14. La 4 aprilie 1993, aceasta a însemnat că expulzarea va fi executată la 19 aprilie 1993 prin intermediul unui aprod al justiției. În perioada 19 aprilie 1993 - 14 septembrie 2000, aprodul judiciar a efectuat paisprezece tentative de expulzare care s-au soldat cu un eșec, reclamanta neprimind ajutorul forței publice în executarea expulzării. 16. La 23 ianuarie 2001, chiriașul a eliberat în mod spontan apartamentul. La 6 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 36010/97 formulată de dl Viviana Venturi, guvernul italian propune plata sumei de 5 164,57 EUR (cinci mii o sută șaizeci și patru de euro și cincizeci și șapte de cenți) (adică 10 000 000 ITL) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 18. La 26 februarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reprezentantul recurentei, Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească dlui Viviana Venturi suma de 5 164,57 EUR (cinci mii o sută șaizeci și patru de euro și cincizeci și șapte de cenți) (10 000) 000 ITL) pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 36010/97 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept această propunere și renunț, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns și eu și guvernul și mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 19. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție) și se asigură că regulamentul menționat se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale (articolele fine din Convenție și 3 din Regulamentul de procedură). eliminarea cazului de rol Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 18 iulie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Președinte
PREMIÈRE SECTION
VENTURI c. ITALIE
(Requête n° 36010/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
18 juillet 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme
En l'affaire Venturi c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
A.
Kovler,
juges
,
M
me
M
. Del Tufo
,
juge
ad hoc,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 juillet 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n°
36010/97) dirigée contre l'Italie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Viviana Venturi («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 21 novembre 1996, en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
») est représenté par son agent, M.
3.
La requérante se plaignait de l'impossibilité prolongée de récupérer son appartement à défaut d'assistance de la force publique en matière d'expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d'expulsion.
4.
Le 4 octobre 2001, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.
Les 6 mars 2002 et 26 février 2002 respectivement, le Gouvernement et le représentant de la requérante ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
6.
La requérante est propriétaire d'un appartement à Florence, qu'elle avait loué à D.D.B.
7.
Par un acte signifié le 13 février 1988, la requérante donna congé au locataire et l'assigna
à comparaître devant le juge d'instance de Florence.
8.
Par une ordonnance du 16 mars 1988, qui devint exécutoire le 29
mars 1989, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 16 mars 1990.
9.
Le 23 février 1990, la requérante fit une déclaration solennelle qu'elle avait un besoin urgent de récupérer l'appartement pour en faire l'habitation de ses ascendants.
10.
Le 6 mars 1990, la requérante signifia au locataire le commandement de libérer l'appartement.
11.
Le 28 mai 1990, elle lui signifia l'avis que l'expulsion serait exécutée le 30 mai 1990, par voie d'huissier de justice.
12.
Le 30 mai 1990, l'huissier de justice procéda à une tentative d'expulsion qui se solda par un échec, la requérante n'ayant pas obtenu le concours de la force publique dans l'exécution de l'expulsion. Suite à l'échec de la première tentative, la requérante demanda la suspension de l'exécution de la décision d'expulsion.
13.
Le 16 février 1993, la requérante signifia au locataire un nouveau commandement de libérer l'appartement.
14.
Le 4 avril 1993, elle lui signifia l'avis que l'expulsion serait exécutée le 19 avril 1993, par voie d'huissier de justice.
15.
Entre le 19 avril 1993 et le 14 septembre 2000, l'huissier de justice procéda à quatorze tentatives d'expulsion qui se soldèrent toutes par un échec, la requérante n'ayant pas obtenu le concours de la force publique dans l'exécution de l'expulsion.
16.
Le 23 janvier 2001, le locataire libéra spontanément l'appartement.
17.
Le 6 mars 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante de la part du Gouvernement
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n°
36010/97, introduite par M
me
Viviana Venturi, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 5
164,57 € (cinq mille cent soixante-quatre euros et cinquante-sept centimes) (soit 10 000 000 ITL) au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d'une violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme en l'espèce.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
18.
Le 26 février 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par le représentant de la requérante
:
«
J'ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M
me
Viviana Venturi la somme de 5
164,57 € (cinq mille cent soixante-quatre euros et cinquante-sept centimes) (soit 10
000
000 ITL) au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 36010/97 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
J'accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de l'Italie à propos des faits à l'origine de ladite requête jusqu'au prononcé de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Je déclare l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
19.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ledit règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles
37
§
1
in
fine
de la Convention et
62
§
3 du règlement).
20.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 juillet 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président