Prima SECȚIUNEA C. SRL c. ITALIA (solicitarea nr. 36112/97) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 7 noiembrie 2002 Această hotărâre este definitivă. Aceasta poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza C. SRL c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler, judecători Del Tufo, judecător ad hoc și a dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 17 octombrie 2002, se pronunță în pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată procedurală A la data inițială a cauzei se află o cerere (n 36112/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene și a cărei societate cu răspundere limitată are sediul la Milano, C. Srl ( La 27 ianuarie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta este reprezentată în fața Curții de către domnul F. Abiosi, avocat la Milano. Guvernul italian ( U. Leanza, și de către co-agentul său, dl V. Esposito. Recurenta se plângea de posibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa unei asistențe din partea forei publice în materie de expulzare a chiriașilor, precum și de durata procedurii de expulzare. La 1 noiembrie 1998, cauza a fost transferată Curții în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 4 octombrie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 septembrie 2002 și respectiv 18 septembrie 2002, reclamanta și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei. Recurenta este proprietara unui apartament în Milano, pe care l-a închiriat M.V. printr-un act autentic la 2 martie 1989, reclamanta a acordat chiriașului concediu și i-a atribuit acesteia să se prezinte în fața judecătorului judecător din Milano. printr-o ordonanță din 21 martie 1989, care a devenit executorie la 29 martie 1989 În martie 1989, acesta din urmă a confirmat oficial concediul de închiriere și a decis că locurile trebuiau eliberate până la 29 septembrie 1990 cel târziu. La 19 noiembrie 1990, reclamanta a indicat locatarului comanda de eliberare a apartamentului. 10. La 18 decembrie 1990, Comisia i-a comunicat că deportarea va fi executată la 11 ianuarie 1991 prin executor al justiției. 11. În perioada 11 ianuarie 1991 - 12 septembrie 1996, executorul judiciar a condus la 17 tentative de expulzare. 12. Toate aceste încercări au eșuat, legile privind eșuarea executării hotărârilor de expulzare care nu permiteau recurentei să beneficieze de concursul forței publice. 13. La 16 aprilie 1997, reclamanta și chiriașul acesteia au încheiat un acord amiabil. Chiriași-au angajat să elibereze locul până la 31 decembrie 1998 cel târziu. Chiriașii nu au părăsit apartamentul la acea dată, reclamanta i-a dat un aviz conform căruia expulzarea ar fi efectuată la 8 martie 1999 prin intermediul ușierului judiciar. 14. La 3 martie 1999, chiriașul a eliberat apartamentul. La 18 septembrie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație. Declar că, în vederea unei soluționări pe cale amiabilă a cauzei având ca origine cererea nr. 36112/97 formulată de C. Srl, guvernul italian propune ca suma de 11 să fie plătită acesteia. 000 (11 mii) de euro pentru prejudicii materiale și morale, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului. Această declarație nu se referă la nici o recunoaștere din partea guvernului a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în speță. În plus, se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 16. La 16 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație, semnată de reclamantă J 36112/97, pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. J a acceptat această propunere și, pe de altă parte, a renunțat la orice altă pretenție față de Italia cu privire la faptele care au stat la originea acestei acțiuni până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Declar cauza soluționată definitiv. Această declarație se înscrie în cadrul regulamentului pe cale amiabilă la care am ajuns eu și guvernul. În plus, sunt obligat să nu solicit, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile [art. 39 din convenție]. Aceaceasta este asigurată că acest regulament se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. 18. Decide să șteargă cauza din rol Preluând act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 7 noiembrie 2002 în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
(Requête n
o
36112/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
7 novembre 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire C. SRL c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
A.
Kovler,
juges
,
M
me
M.
Del Tufo,
juge ad hoc
,
et de M.
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 octobre 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
36112/97) dirigée contre la République italienne et dont une société à responsabilité limitée ayant son siège à Milan, C. Srl («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme («
la Commission
») le 27
janvier 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée devant la Cour par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
3.
La requérante se plaignait de l’impossibilité prolongée de récupérer son appartement à défaut d’assistance de la force publique en matière d’expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d’expulsion.
4.
L’affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l’article 5 § 2 du Protocole n
o
11 à la Convention. Le 4 octobre 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
5.
Les 16 septembre 2002 et 18 septembre 2002 respectivement, la requérante et le Gouvernement ont présenté des déclarations formelles d’acceptation d’un règlement amiable de l’affaire.
6.
La requérante est propriétaire d’un appartement à Milan, qu’elle avait loué à M.V.
7.
Par un acte signifié le 2 mars 1989, la requérante donna congé à la locataire et assigna l’intéressée à comparaître devant le juge d’instance de Milan.
8.
Par une ordonnance du 21 mars 1989, qui devint exécutoire le 29
mars 1989, ce dernier confirma formellement le congé du bail et décida que les lieux devaient être libérés au plus tard le 29 septembre 1990.
9.
Le 19 novembre 1990, la requérante signifia à la locataire le commandement de libérer l’appartement.
10.
Le 18 décembre 1990, elle lui signifia l’avis que l’expulsion serait exécutée le 11 janvier 1991 par voie d’huissier de justice.
11.
Entre le 11 janvier 1991 et le 12 septembre 1996, l’huissier de justice procéda à dix-sept tentatives d’expulsion.
12.
Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, les lois sur l’échelonnement de l’exécution des décisions d’expulsion ne permettant pas à la requérante de bénéficier du concours de la force publique.
13.
Le 16 avril 1997, la requérante et sa locataire conclurent un règlement amiable. La locataire s’engagea à libérer les lieux le 31 décembre 1998 au plus tard. La locataire n’ayant pas quitté l’appartement à cette date, la requérante lui signifia l’avis que l’expulsion serait exécutée le 8 mars 1999 par voie d’huissier de justice.
14.
Le 3 mars 1999, la locataire libéra l’appartement.
15.
Le 18 septembre 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu’en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n
o
36112/97 introduite par C. Srl, le gouvernement italien offre de verser à celle-ci la somme de 11
000 (onze mille) euros au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article
39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
La présente déclaration n’implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d’une violation de la Convention européenne des Droits de l’Homme en l’espèce.
En outre, le Gouvernement s’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
16.
Le 16 septembre 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la requérante
:
«
J’ai pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à C. Srl la somme de 11
000 (onze mille) euros au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d’un règlement amiable de l’affaire ayant pour origine la requête n
o
36112/97 pendante devant la Cour européenne des Droits de l’Homme.
J’accepte cette proposition et renonce par ailleurs à toute autre prétention à l’encontre de l’Italie à propos des faits à l’origine de ladite requête jusqu’au prononcé de l’arrêt de la Cour rendu conformément à l’article 39 de la Convention européenne des Droits de l’Homme. Je déclare l’affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s’inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et moi-même sommes parvenus.
En outre, je m’engage à ne pas demander, après le prononcé de l’arrêt, le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre conformément à l’article 43 § 1 de la Convention.
»
17.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s’inspire du respect des droits de l’homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
18.
Partant, il convient de rayer l’affaire du rôle.
1.
Décide
de rayer l’affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l’engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l’affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 novembre 2002 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Christos
Rozakis
Greffier adjoint
Président