În cauza N. și D. C. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din C.L. Rozakis președintele Tulkens Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler judecători dl Del Tufo judecă dl Del Tufo ad-hoc și al dlui E. Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 iulie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (nr. 35243/97) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, M.N. și M.D.A. (lemn.) La 11 februarie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Ofițerul său, dl U. Leanza, și co-agentul său, dl V. Esposito. M.N., a decedat la 21 octombrie 2000. Moștenitoarea sa, a doua reclamantă, continuă procedura în fața Curții. Reclamanții s-au plâns de imposibilitatea prelungită de a-și recupera apartamentul în lipsa asistenței publice în ceea ce privește expulzarea chiriașilor, precum și de durata procedurii de expulzare. Cazul a fost transferat Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 4 octombrie 2001, după ce a primit observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 26 martie 2002 și, respectiv, 8 aprilie 2002, guvernul și reclamanții au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. Printr-o scrisoare recomandată din 10 iunie 1987, reclamanții au informat locatarul cu privire la intenția lor de a pune capăt închirierii la expirarea contractului de închiriere, respectiv la 30 septembrie 1988, și au rugat-o să elibereze locul înainte de această dată. (11) Acesta din urmă nu a confirmat concediul de închiriere și a decis să examineze fondul cauzei. Prin hotărârea din 5 mai 1989, judecătorul de judecată a decis că închirierea se va încheia la 30 septembrie 1992 și că locurile trebuiau să fie eliberate până la 31 martie 1993 cel târziu. La 4 mai 1993, reclamanții au însemnat chiriașului porunca de a elibera apartamentul. 13. La 26 mai 1993, ei i-au însemnat avizul că expulzarea va fi executată la 16 iunie 1993 prin intermediul unui aprod al justiției. 14. La 12 octombrie 1993, reclamanții au făcut o declarație solemnă că aveau nevoie urgentă de a recupera apartamentul pentru a-l face locuința lor proprie. 15. Între 16 iunie 1993 și 12 martie 1997, aprodul judiciar a efectuat șaisprezece tentative de expulzare. Toate aceste încercări s-au soldat cu un eșec, reclamanții neprimind ajutorul de stat în executarea expulzării. 16. La începutul lunii mai 1997, chiriașul a eliberat apartamentul. ÎN DREPT 17. La 26 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea guvernului, declar că, în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care are ca origine cererea nr. 35243/97, formulată de dl M.N. și de dl C.D.A., guvernul italian propune plata sumei de 3 097,94 EUR (trei mii optzeci și șapte de cenți) (6 000 000 000 EUR) lira italiană), cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va reprezenta soluționarea definitivă a cauzei. Prezenta declarație nu implică recunoașterea de către guvern a unei încălcări a Convenției europene a drepturilor omului în speță. În plus, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alineatul (1) din convenție. 18. La 8 aprilie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamantă Am luat cunoștință de declarația guvernului italian conform căreia este pregătit să plătească M.D.A. suma de 3 097,94 EUR (trei mii optzeci și șapte de euro nouăzeci și patru de cenți) (6 000 000 000 lira italiană), cu titlu de prejudiciu material și moral, precum și pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată în vederea unei soluționări amiabile a cauzei care a generat cererea nr. 35243/97 pendinte în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Acceptăm această propunere și renunțăm, de asemenea, la orice altă pretenție împotriva Italiei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri până la pronunțarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prezenta declarație face parte din soluționarea amiabilă la care au ajuns guvernul și reclamanții; în plus, ne angajăm să nu solicităm, după pronunțarea hotărârii, trimiterea cauzei la Marea Cameră în conformitate cu art. 43 alin. (1) din Convenție. 19. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile [art. 39 din Convenție] și se asigură că acest regulament se inspiră din respectarea drepturilor omului așa cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [art. 37 alineatul (1) in fine din Convenție și art. 62 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Decide să șteargă cazul rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 18 iulie 2002 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Premier
PREMIÈRE SECTION
(Requête n° 35243/97)
ARRÊT
(Règlement amiable)
18 juillet 2002
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire N. et D. c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
C.L.
Rozakis
,
président
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
P.
Lorenzen
,
M
me
N.
Vajić
,
MM.
E.
Levits
,
A.
Kovler
,
juges
,
M
me
,
juge
ad hoc,
et de M. E.
Fribergh
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 juillet 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n° 35243/97) dirigée contre la République italienne et dont deux ressortissants de cet Etat, M.
M.N. et M
me
les requérants
»), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l'Homme («
la Commission
») le 11 février 1997
en vertu de l'ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés devant la Cour par M
es
Quaglia, avocats à Milan. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M.
3.
4.
Les requérants se plaignaient de l'impossibilité prolongée de récupérer leur appartement à défaut d'assistance de la force publique en matière d'expulsion de locataires ainsi que de la durée de la procédure d'expulsion.
5.
L'affaire a été transférée à la Cour le 1
er
novembre 1998 en vertu de l'article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention. Le 4 octobre 2001, après avoir recueilli les observations des parties, la Cour a déclaré la requête recevable.
6.
Le 1
er
novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Les 26 mars 2002 et 8 avril 2002 respectivement, le Gouvernement et les requérants ont présenté des déclarations formelles d'acceptation d'un règlement amiable de l'affaire.
8.
Les requérants sont propriétaires d'un appartement à San Donato Milanese, qu'ils avaient loué à S.F.
9.
Par une lettre recommandée du 10 juin 1987, les requérants informèrent la locataire de leur intention de mettre fin à la location à l'expiration du bail, soit le 30 septembre 1988, et la prièrent de libérer les lieux avant cette date.
10.
Par un acte signifié le 13 janvier 1989, les requérants réitèrent l'avis de congé et assignèrent l'intéressée à comparaître devant le juge d'instance de Milan.
11.
Ce dernier ne confirma pas le congé du bail et décida d'examiner le fond de l'affaire. Par un jugement du 5 mai 1989, le juge d'instance décida que la location se terminerait le 30
septembre 1992 et que les lieux devaient être libérés au plus tard le 31 mars 1993. Le jugement devint exécutoire le 21
avril 1993.
12.
Le 4 mai 1993, les requérants signifièrent à la locataire le commandement de libérer l'appartement.
13.
Le 26 mai 1993, ils lui signifièrent l'avis que l'expulsion serait exécutée le 16 juin 1993 par voie d'huissier de justice.
14.
Le 12 octobre 1993, les requérants firent une déclaration solennelle qu'ils avaient un besoin urgent de récupérer l'appartement pour en faire leur habitation propre.
15.
Entre le 16 juin 1993 et le 12 mars 1997, l'huissier de justice procéda à seize tentatives d'expulsion. Ces tentatives se soldèrent toutes par un échec, les requérants n'ayant pas obtenu le concours de la force publique dans l'exécution de l'expulsion.
16.
Au début du mois de mai 1997, la locataire libéra l'appartement.
17.
Le 26 mars 2002, la Cour a reçu du Gouvernement la déclaration suivante
:
«
Je déclare qu'en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n°
35243/97, introduite par M.
M.N. et M
me
C.D.A., le gouvernement italien offre de verser à M
me
C.DA. la somme de 3
097,94 euros (trois mille quatre-vingt dix-sept euros quatre-vingt quatorze centimes) (6
000
000
lires italiennes), au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens, dans les trois mois à compter de la notification de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article
39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Ce versement vaudra règlement définitif de l'affaire.
La présente déclaration n'implique de la part du Gouvernement aucune reconnaissance d'une violation de la Convention européenne des Droits de l'Homme en l'espèce.
En outre, le Gouvernement s'engage à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
18.
Le 8 avril 2002, la Cour a reçu la déclaration suivante, signée par la requérante
:
«
Nous avons pris connaissance de la déclaration du gouvernement italien selon laquelle il est prêt à verser à M
me
C.D.A. la somme de 3
097,94 euros (trois mille quatre-vingt dix-sept euros quatre-vingt quatorze centimes) (6
000
000
lires italiennes), au titre de préjudice matériel et moral ainsi que pour frais et dépens en vue d'un règlement amiable de l'affaire ayant pour origine la requête n° 35243/97 pendante devant la Cour européenne des Droits de l'Homme.
Nous acceptons cette proposition et renonçons par ailleurs à toute autre prétention à l'encontre de l'Italie à propos des faits à l'origine de ladite requête jusqu'au prononcé de l'arrêt de la Cour rendu conformément à l'article 39 de la Convention européenne des Droits de l'Homme. Nous déclarons l'affaire définitivement réglée.
La présente déclaration s'inscrit dans le cadre du règlement amiable auquel le Gouvernement et les requérants sont parvenus.
En outre, nous nous engageons à ne pas demander, après le prononcé de l'arrêt, le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre conformément à l'article 43 § 1 de la Convention.
»
19.
La Cour prend acte du règlement amiable auquel sont parvenues les parties (article 39 de la Convention). Elle est assurée que ce règlement s'inspire du respect des droits de l'homme tels que les reconnaissent la Convention ou ses Protocoles (articles 37 § 1
in fine
de la Convention et 62 § 3 du règlement).
20.
Partant, il convient de rayer l'affaire du rôle.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Décide
de rayer l'affaire du rôle
;
2.
Prend acte
de l'engagement des parties de ne pas demander le renvoi de l'affaire à la Grande Chambre.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 18 juillet 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Greffier
Président