AFFAIRE G.L. c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

03.10.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE G.L. c. ITALIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA G.L. c. ITALIA (solicitarea nr. 54283/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 octombrie 2002 DEFINITIVF 21/05/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza G.L. c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Kūris Zupančič Hedigan Tsatsa-Nikolovska judecători Ferrari Bravo judecător ad-hoc, și al domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 septembrie 2002, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul G.L. ( La 24 noiembrie 1997, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Leanza și de coagentul său, dl V. Esposito. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata unei proceduri în fața Curții de Conturi. Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 12 aprilie 2001. În urma deportării dlui V. Zagrebelsky, judecător ales în temeiul Italiei (art. 28 din Convenție), la 29 iunie 2001, guvernul l-a desemnat pe domnul L. Ferrari Bravo ca judecător ad-hoc [art. 27 alineatul (2) din Convenție și art. 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a reformulat secțiunile (articolul (1) din Regulamentul de procedură. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. ianuarie 1977, o acțiune în vederea anulării unei decizii a societății naționale a căilor ferate și a ministrului transporturilor care a refuzat să-i acorde o pensie, pe motiv că infirmitatea sa nu se datora exercitării funcțiilor sale în respectiva societate. Din două note ale Curții de Conturi din 22 aprilie 1998 și 19 martie 1999 reiese că, în pofida unor cercetări atente inițiate la cererea reclamantului, nu s-a găsit nici o acțiune prezentată în 1977 în arhivele instanței în cauză. 10. Într-o notă din 25 martie 2000, Curtea de Conturi a observat că, la 5 martie 1998, reclamantul depunese o copie a unei acțiuni din 28 ianuarie 1977, dar nu există dovezi care să indice că această acțiune a fost introdusă efectiv în 1977. 11. În temeiul Legii nr. 19/94 de instituire a camerelor regionale ale Curții de Conturi, cauza reclamantului a fost transmisă Camerei Regionale din Calabria, care a primit copia acțiunii din 28 ianuarie 1977. 12. Mai 1998, reclamantul a solicitat Camerei Regionale din Calabria să continue procedura. Conform informațiilor furnizate de solicitant, la 19 martie 1999, camera regională a atribuit acestei din urmă acțiuni nr. 3347/C 13. Prima audiere a fost stabilită la 13 decembrie 2000 printr-o hotărâre din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 31 ianuarie 2001, camera regională a arătat că recursul nr. 3347/C a fost reproducerea pură și simplă a unui precedent [recurs] prezentat la 28 ianuarie 1977 La o dată nespecificată, reclamantul a solicitat la secțiunea centrală a Curții de Conturi din Roma o audiere a avut loc la 27 martie 2002. La cererea reclamantului, Curtea de Conturi a amânat cazul la 6 noiembrie 2002. PRIVIND ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen stabilit la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Guvernul se opune acestei teze și contestă data inițială a procedurii naționale care trebuie luată în considerare. Acesta susține că, în 1977, reclamantul nu a depus nicio acțiune la grefa Curții de Conturi la Roma și că cererea de continuare a procedurii prezentate Camerei Regionale din Calabria de către reclamant la 25 mai 1998 a fost considerată o nouă acțiune. În plus, guvernul susține că conținutul acestei cereri corespunde celui al cererii nr. 33820/96, care a fost decisă de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 15 aprilie 1999; prin urmare, prezenta cerere ar trebui declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 din Convenție. 17. Curtea subliniază mai întâi că cererea nr. 33820/96 se referea la proceduri introduse la 22 septembrie 1976, 18 ianuarie 1977, 23 mai 1977 și 14 februarie 1978, dintre care două fuseseră anexate celorlalte, și care au dus la aruncarea capturilor înapoi în mare din diferite motive; ulterior, Curtea de Conturi constată că Curtea de Conturi nu a respins acțiunea reclamantului pe motiv că fusese deja examinat, dar din cauza nerespectării unei formalități de către solicitant; prin urmare, acest argument al guvernului trebuie respins. 18. În ceea ce privește data inițială care trebuie luată în considerare, Curtea constată că reclamantul nu a furnizat niciun element care să demonstreze că, în 1977, a prezentat efectiv o acțiune în fața Curții de Conturi. Întradevăr, așa cum reiese din notele din 22 aprilie 1998 și 19 martie 1999, acțiunea din 1977 nu a fost niciodată găsită în arhivele Curții de Conturi (punctul 9 de mai sus). Prin urmare, Curtea împărtășește opinia guvernului și consideră că punctul de plecare al perioadei care trebuie luată în considerare este 25 mai 1998, data la care reclamantul a solicitat Camerei regionale din Calabria a Curții de Conturi să continue procedura (punctul 12 de mai sus). Procedura este încă în curs de desfășurare până în prezent și a durat deja aproximativ patru ani și trei luni pentru două instanțe. 20. Caracterul rezonabil al duratei procedurii se apreciază pe baza criteriilor care decurg din jurisprudența Curții și în funcție de circumstanțele cazului, care impun în acest caz o evaluare globală. 21. Curtea constată că a existat un interval relativ lung între prezentarea acțiunii, la 25 mai 1998, și data primei ședințe, la 13 decembrie 2000. Cu toate acestea, această perioadă i se pare tolerabilă dacă se apropie, după cum se cuvine, de durata totală a procedurii și că două instane au trebuit să cunoască cauza (a se vedea Hotărârea Andreicci din 27 iunie Italia În februarie 1992, seria A n 228-G, p. 76, § 17, și Cormio c. Italia din 27 februarie 1992, seria A n 228 I, p. 94, § 17). Prin urmare, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § PE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, afirmă că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, și apoi comunicat în scris la 3 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură Vincent Berger Georg Ress Module Președinte