AFFAIRE MEHMET BAYRAK c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

03.09.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MEHMET BAYRAK c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET BAYRAK c. TURCIA (solicitarea nr. 27307/95) HOTĂRÂREA (reglementarea amiabilă) STRASBURG 3 septembrie 2002 Această hotărâre este definitivă. În cauza Mehmet Bayrak c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucaide Brsan Ugrekhelidze, judecători Gölcüklü judecător ad-hoc și al dlui Dolle graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 iulie 2002, înmânează hotărârea adoptată la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (nr. 27307/95) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Mehmet Bayrak ( La 24 aprilie 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Directorul general adjunct al Consiliului Europei și al Drepturilor Omului, invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plângea de o încălcare a libertății sale de exprimare, în măsura în care fusese condamnat la penalitate din cauza lucrărilor de kurdologie pe care le scrisese și le publicase. În urma comunicării cererii către guvern de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la data de 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție. La 8 iunie 1999, după ce a primit observațiile părților, Curtea (a treia secțiune) a declarat cererea parțial admisibilă și a declarat inadmisibilă obiecția reclamantului cu privire la art. 6 alineatul (1) din Convenție. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 8 martie 2002, după un schimb de corespondență, graffière a propus părților încheierea unui acord amiabil în sensul art. 38 alin. (1) lit. (b) din Convenție. La 26 aprilie și, respectiv, 10 iunie 2002, reclamantul și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluționări amiabile a cazului. CIRCONSTANȚELE SPĂLĂȚII Prin intermediul unor acte de acuzare depuse la 28 noiembrie 1991, 28 iulie 1992 și 28 ianuarie 1994, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului Ankara a intentat trei acțiuni penale împotriva reclamantului, în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Legea antiteroristă nr. 3713. Pe baza a trei lucrări intitulate "Poeziile kurde" ( Ca'daș kürt destanlar Prin hotărârea din 8 martie 1994, Curtea de Securitate a statului Ankara (inclusiv Curtea de Securitate a statului) l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, la o amendă de cincizeci de milioane de lire turce și la confiscarea publicării incriminate. 10. La recursul reclamantului, Curtea de Casație, printr-o hotărâre din 23 Septembrie 1994, a confirmat decizia atacată în toate dispozițiile sale și a considerat că instanța de securitate a statului și-a justificat decizia prin motive lipsite de insuficiență și de eroare de drept 11. Prin Legea nr. 4126, adoptată la 27 octombrie 1995, s-a făcut o modificare la art. 8 din Legea antiteroristă. În conformitate cu articolul provizoriu al acestei legi, Curtea de Securitate a statului a examinat cazul. 12. Prin hotărârea din 17 noiembrie 1995, prin examinarea fondului cauzei, Curtea de Securitate a statului l-a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate și l-a reajustat la un an de închisoare și la o amendă de 100 de milioane de lire turcești. Aceasta concluzionează că, prin publicare, reclamantul viza să aducă atingere integrității teritoriale a statului și unității națiunii. Procedura penală privind poeziile kurde contemporane 13. Prin hotărârea din 7 iunie 1994, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de șase luni, la o amendă de 100 de milioane de lire turcești și la sechestrarea publicației incriminate. Ea a examinat cazul reclamantului ca editor al cărții în cauză și a constatat că, în linii mari, cartea a subliniat faptul că există un popor kurd distinct de țara turcă și că aceste poezii conțin o propagandă separatistă. 14. Prin hotărârea din 6 septembrie 1994, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță și a considerat că instanța de securitate a statului și-a justificat decizia prin motive lipsite de insuficiență și de eroare de drept. 15. Curtea de Securitate a statului a efectuat o reexaminare a cazului, prin hotărârea din 17 noiembrie 1995, care a examinat fondul cauzei, a declarat reclamantul vinovat de faptele care i-au fost reproșate, a convertit pedeapsa cu închisoarea la o amendă de nouă sute de mii de lire turcești și a decis să reducă amenda la cincizeci de milioane de lire turcești. Kurzii și lupta lor democratică și națională 16. Prin hotărârea din 16 august 1994, Curtea de Securitate a statului l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani, la o amendă de două sute cincizeci de milioane de lire turcești și la confiscarea publicației incriminate pentru propagandă separatistă. 17. Curtea de Securitate a statului a efectuat o reexaminare a cazului, prin hotărârea din 7 decembrie 1995, care a examinat fondul cazului, a declarat pe reclamant vinovat de faptele care i-au fost reproșate, și-a reajustat sentința la un an de închisoare și la o amendă de 100 de milioane de lire turcești. 18. La recursul reclamantului, printr-o hotărâre din 3 iunie 1996, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. II. D I S P O ZI Ț II PERTINENTE DIN REZOLUȚIA INTERIMARĂ A COMITETULUI MINISTRILOR NR. (106) PRIVIND ATRIBUȚIILE LA LIBERTATE DE EXPRESIUNE ÎN TURCIA 19. Prin rezoluția adoptată la 23 iulie 2001, care se referă la hotărârile Curții și la Rezoluția interimară DH(99) 560 din 8 octombrie 1999 [1] adoptată cu ocazia raportului Comisiei Europene pentru Drepturile Omului în cauza 25658/94 privind Turcia în domeniul libertății de exprimare, Comitetul miniștrilor Consiliului Europei a reamintit că În toate aceste cazuri, Curtea sau Comitetul miniștrilor au constatat în special că condamnările penale ale reclamanților, din cauza declarațiilor conținute în articole, cărți, broșuri sau mesaje adresate sau pregătite publicului, le-au încălcat libertatea de exprimare, garantată prin art. 10 din Convenție. După ce a fost informat cu privire la un program important de reforme care a fost instituit pentru a pune, pe termen scurt, dreptul și practica turcă în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare, pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în aceste cazuri; (...) În această rezoluție, întrucât, în majoritatea acestor cazuri, condamnările figurează încă în cazierul judiciar al reclamanților și rămân în vigoare restricții ale drepturilor civile și politice ale acestora, Comitetul de Miniștri a invitat din nou guvernul Turciei să respecte hotărârile Curții, inclusiv prin adoptarea de măsuri individuale care să pună capăt încălcărilor constatate și care să le șteargă consecințele, în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție, și a încurajat autoritățile turce să efectueze reformele globale avute în vedere pentru ca dreptul turc să respecte cerințele articolului La 10 iunie 2002, Curtea a primit de la guvern următoarea declarație, declar că guvernul Republicii Turcia oferă reclamantului, cu titlu gratuit, suma de 11 000 EUR (11 mii EUR), ca soluționare amiabilă a cererii sale înregistrate la numărul 27307/95. Exonerată de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor omului, într-un cont bancar indicat de solicitant. Plata va fi soluționată definitiv. Condamnările Turciei pronunțate de Curte în cauzele privind urmărirea penală în temeiul articolului 312 din Codul penal sau al Legii privind prevenirea terorismului arată în mod clar că dreptul și practica turcească trebuie să fie puse urgent în conformitate cu cerințele care rezultă din art. 10 din Convenție. Intervenția incriminată în cazul de față constituie o ilustrare suplimentară a acesteia. Prin urmare, guvernul se angajează să efectueze toate modificările necesare ale dreptului și practicii interne în acest domeniu, așa cum au fost deja definite în Programul național din 24 martie 2001. Guvernul face referire, de asemenea, la măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106), pe care le va aplica în circumstanțe precum cele care caracterizează această specie. În sfârșit, guvernul se angajează să nu solicite, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din convenție. 21. La 26 aprilie 2002, Curtea primise următoarea declarație, semnată de solicitant. Observ că guvernul Republicii Turcia îmi oferă, cu titlu gratuit, suma de 11 000 EUR (11 mii EUR), ca o soluționare amiabilă a cererii mele, înregistrată sub numărul 27307/95. Exonerată de orice impozite aplicabile, această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile și cheltuielile aferente cauzei, va fi plătită în euro, care va fi convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. Plata va fi efectuată în termen de trei luni de la hotărârea Curții în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, într-un cont bancar pe care l-aș fi indicat și accept această propunere și, în plus, renunț la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care stau la baza acestei cereri. Această declarație face parte din soluționarea amiabilă la care am ajuns eu și guvernul și, în plus, mă angajez să nu solicit, după pronunțarea hotărârii Curții, trimiterea cauzei la Marea Cameră, făcută posibilă prin art. 43 alineatul (1) din Convenție. 22. Curtea ia act de soluționarea amiabilă la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Guvernul pârât se angajează să plătească reclamantului o sumă de bani, să efectueze toate modificările aduse dreptului și practicii interne necesare pentru a aduce dreptul turc în conformitate cu cerințele Convenției privind libertatea de exprimare și să adopte, în vederea eliminării rapide și integrale a consecințelor condamnării reclamantului, măsurile individuale menționate în Rezoluția interimară adoptată de Comitetul miniștrilor Consiliului Europei la 23 iulie 2001 (ResDH(2001)106). 23. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că regulamentul amiabil intervenit se inspiră din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Convenție sau de protocoalele sale [articolele 37 alineatul (1) in fine] din Convenție și art. 62 alin. (3) din regulament. 24. Prin urmare, cauza rolului trebuie eliminată. PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, hotărăște să șteargă cauza rolului Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 3 septembrie 2002, în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte A se vedea Incal c. Turcia din 9 iunie 1998, Rec., 1998, Rec., 1998-IV Arslan c. Turcia [GC], nr. 23462/94 Baskaya și Okévoyo ui. Turcia [GC], nr. 23536/94 și 24408/94, CEDH 1999-IV Ceylan c. Turcia [GC], nr. 23556/94, CEDH 1999-IV Erdo ui și once c. Turcia [GC], nr. 25067/94 și 25068/94, CEDH 1999-IV Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94 Karataș c. Turcia [GC], nr. 23168/94, CEDO 1999-IV OkécustoLU c. Turcia [GC], nr. 24246/94 Polat c. Turcia [GC], nr. 23500/94 Sürek și Özdemir c. Turcia [GC], nr. 23927/94 și 24277/94 Sürek c. Turcia (nr. 2) [GC], nr. 24122/94 Sürek c. Turcia (nr. 4) [GC], nr. 24762/94 Öztürk c. Turcia [GC], nr. 22479/93, CEDH 1999-VI Özgür Gündem c. Turcia, nr. 23144/93, CEDH 2000-III Erdo Șener c. Turcia, nr. 26680/95 și nr. 385m Aksoy c. Turcia, nr. 28635/95, 30171/96 și 34535/97.