Balcik împotriva Turciei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 63878/00 prezentate de Seyfettin BALÇIK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 12 septembrie 2002 într-o cameră compusă din domnii Ress președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 12 iunie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant turc, născut în 1957. El este deținut la casa de judecată Bursa. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

Procedura penală împotriva reclamantului La 3 martie 1998, reclamantul a fost arestat de către poliția din Istanbul în posesia unor acte false de identitate și pus în custodie în sediul conducerii de securitate din Istanbul, care a fost acuzat în special de o organizație ilegală, PKK, și de uciderea a trei persoane în 1993 la Silvan. Potrivit afirmațiilor sale, reclamantul ar fi fost supus unor tratamente abuzive la sediul Direcției de Securitate din Istanbul. La 5 martie 1998, procurorul Republicii lângă Curtea de Securitate a statului membru al statului membru al UE l-a interogat pe reclamant cu privire la cele două capete de acuzare. Acesta din urmă și-a negat apartenența la organizaia în cauză și a declarat că nu a fost implicat în nicio activitate ilegală.

În aceeași zi, reclamantul a fost adus în fața judecătorului care se afla în apropierea Curții de Securitate a statului de interdicție, care a dispus reținerea sa provizorie și care și-a reluat declarația primită de procurorul Republicii. Printr-un act de acuzare depus la 26 martie 1998, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Diyarbakýr a inițiat o acțiune penală împotriva reclamantului și a solicitat aplicarea articolului 125 din Codul penal. La tribunalul din 20 octombrie 1998, reclamantul a declarat că a fost prezent la Silvan la locul unde fuseseră ucise trei persoane. Cu toate acestea, el a declarat că nu a participat la crima în cauză, în timp ce se afla în apropierea autorilor acestei infracțiuni.

În ședința din 23 februarie 1999, au fost ascultați doi martori. Primul, R.T., a declarat că nu a avut informații despre faptele incriminate. Al doilea, A.Z., care a identificat deja reclamantul ca autor al actului, a declarat că a văzut două persoane cu fața ascunsă deschide focul asupra lor. El susține că a citat numele reclamantului ca autor al actului în declarația sa adunată în stadiul de l'inginerie, deoarece, cu două săptămâni înainte de incident, a primit un telefon de la o persoană care se prezintă ca Seyfettin Balçćk. Cu toate acestea, el a declarat că nu poate identifica cu certitudine. La 15 iunie 1999, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar, l-a condamnat pe reclamant la închisoare pe viață în temeiul articolului 125 din Codul penal, pe motiv că era unul dintre autorii omuciderii voluntare comise în cadrul activităților PKK.

Pentru a stabili vinovația reclamantului, instanța de securitate din statul membru include, printre altele, procesul verbal de arestare, un raport de competență și declarațiile martorilor colectați atât în cadrul altor proceduri penale, cât și al celei inițiate împotriva sa. Prin hotărârea din 8 decembrie 1999, pronunțată la 22 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 15 iunie 1999 care nu a fost comunicată reclamantului sau reprezentantului său. La 7 februarie 2000, acțiunea în rectificare introdusă de reclamant nu a fost primită de procurorul general în apropierea Curții de Casație. Reclamantul furnizează Curții un refuz de a fi judecat de Parchetul din Diyarbakýr din data de 7 mai 1998 cu privire la uciderea tatălui său Kadri Balçćk.

Din acest motiv, rezultă că: ancheta penală privind uciderea tatălui său, comisă la 1 februarie 1993, a fost clasată, având în vedere că cei doi autori ai acestei infracțiuni, membri ai organizației ilegale armate, Hizbullah, au găsit moartea. GRIFS Reclamantul susține că uciderea tatălui său a fost comisă de membri ai organizației ilegale Hizbullah, care a fost susținută de statul turc și a invocat în acest sens art. 2 din convenție. Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din convenție în timpul custodiei sale. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața unui tribunal independent și imparțial, întrucât unul dintre cei trei judecători care au stat la curtea de securitate a statului Diyarbakr era un magistrat militar.

În general, și invocând art. 6 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de la data la care procedura a fost prezentată în fața acestei instanțe. De asemenea, recurentul invocă încălcarea art. 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 și 34 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil în fața unei instanțe independente și imparțiale. În situația actuală a dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 § (b) Regulamentului său de procedură.

Reclamantul invocă încălcarea art. 2, 3, 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 și 34 din Convenție, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 1. art. 2 din Convenție Curtea constată că, în urma decesului tatălui reclamantului la 1 În februarie 1993, Parchetul de la Diyarbakr a dat faliment la 7 mai 1998, dat fiind că presupusii autori ai actului incriminat au găsit moartea. Ea observă că reclamantul, care prezintă acest aspect într-un mod foarte confuz, nu a formulat nici o opoziție la acest proces și nici nu a explicat în fața Curții motivele inerției sale în perioadele respective. Presupunând chiar că reclamantul a fost în imposibilitatea de a se opune recursului, prezenta cerere a fost introdusă la 12 iunie 2000, în timp ce ultima decizie internă a avut loc la 7 mai 1998. Prin urmare, acest aspect este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție.

Curtea constată că reclamantul nu a invocat acest motiv în niciun moment al procedurii inițiate împotriva sa și nu prezintă Curții niciun element de probă în sprijinul acestei afirmații. Prin urmare, rezultă că acest aspect trebuie, prin urmare, respins ca în mod vădit nefondat, în aplicarea articolului 35 alineatul (3) și a articolului 4 din convenție. Articolele 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 și 34 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului astfel cum au fost prezentate în cererea sa. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale.

Prin urmare, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție, aceste obiecțiuni trebuie respinse ca fiind în mod vădit nefondate. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului cu privire la lipsa de imparțialitate și de independență a instanței de securitate a statului Diyarbakr, precum și lipsa de echitate a procedurii în fața acesteia. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 63878/00 présentée par Seyfettin BALÇIK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 12 septembre 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 12 juin 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant turc, né en 1957. Il est détenu à la maison d’arrêt de Bursa. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. La procédure pénale à l’encontre du requérant Le 3 mars 1998, le requérant fut arrêté par la police à Istanbul en possession de faux papiers d’identité puis placé en garde à vue dans les locaux de la direction de sûreté d’Istanbul.

Il lui fut notamment reproché d’appartenir à une organisation illégale, le PKK, et d’avoir tué trois personnes en 1993 à Silvan. Selon ses dires, le requérant aurait subi des mauvais traitements dans les locaux de la direction de sûreté d’Istanbul. Le 5 mars 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul interrogea le requérant sur les deux chefs d’accusation. Ce dernier nia son appartenance à l’organisation en question et déclara n’avoir été mêlé à aucune activité illégale. Le même jour, le requérant fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul qui ordonna sa détention provisoire. Il réitéra sa déposition recueillie par le procureur de la République.

Par la suite, le requérant fut transféré à Diyarbakır. Par un acte d’accusation déposé le 26 mars 1998, le procureur de la République près la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır engagea une action pénale à l’encontre du requérant et requit l’application de l’article 125 du code pénal. A l’audience du 20 octobre 1998, le requérant affirma avoir été présent à Silvan sur les lieux où trois personnes avaient été tuées. Toutefois, il déclara n’avoir pas participé à l’homicide en question, alors qu’il se trouvait à proximité des auteurs de ce crime. Lors de l’audience du 23 février 1999, deux témoins furent entendus. Le premier, R.T., déclara n’avoir pas d’information au sujet des faits incriminés.

Le deuxième, A.Z., ayant déjà identifié le requérant en tant qu’auteur de l’acte, affirma avoir vu deux personnes le visage dissimulé ouvrir le feu sur eux. Il soutint avoir cité le nom du requérant en tant qu’auteur de l’acte dans sa déposition recueillie au stade de l’instruction parce que, deux semaines avant l’incident, il avait reçu un appel téléphonique d’une personne se présentant comme étant Seyfettin Balçık. Toutefois, il déclara ne pouvoir l’identifier avec certitude. Le 15 juin 1999, la cour de sûreté de l’Etat, composée de deux juges civils et d’un juge militaire, condamna le requérant à la prison à perpétuité en vertu de l’article 125 du code pénal, au motif qu’il était l’un des auteurs de l’homicide volontaire commis dans le cadre des activités du PKK.

Pour établir la culpabilité du requérant, la cour de sûreté de l’Etat tint compte entre autres du procès-verbal d’arrestation, d’un rapport d’expertise et des dépositions des témoins recueillies tant dans le cadre d’autres procédures pénales que de celle engagée à son encontre. Par un arrêt du 8 décembre 1999, prononcé le 22 décembre 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt du 15 juin 1999 qui ne fut pas signifié au requérant ou à son représentant. Le 7 février 2000, le recours en rectification introduit par le requérant ne fut pas accueilli par le procureur général près la Cour de cassation. 2. Le meurtre du père du requérant Le requérant fournit à la Cour un non-lieu rendu par le parquet de Diyarbakır en date du 7 mai 1998 au sujet du meurtre de Kadri Balçık, son père.

Il ressort de ce non-lieu que l’enquête pénale au sujet du meurtre de son père, commis le 1 er février 1993, a été classée, étant donné que les deux auteurs de ce crime, membres de l’organisation illégale armée, Hizbullah, avaient trouvé la mort. GRIEFS Le requérant allègue que le meurtre de son père a été commis par des membres de l’organisation illégale, Hizbullah, qui était soutenue par l’Etat turc, et invoque à cet égard l’article 2 de la Convention. Le requérant allègue avoir subi des traitements contraire à l’article 3 de la Convention lors de sa garde à vue. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant un tribunal indépendant et impartial, dès lors que l’un des trois juges qui siégeaient à la cour de sûreté de l’Etat Diyarbakır était un magistrat militaire.

De manière générale, et invoquant l’article 6 § 3 de la Convention, le requérant se plaint également de l’iniquité de la procédure devant cette juridiction. Le requérant allègue aussi la violation des articles 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 et 34 de la Convention ainsi que de l’article 1 du Protocole n° 1. EN DROIT 1. Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de n’avoir pas bénéficié d’un procès équitable devant un tribunal indépendant et impartial. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.

2. Le requérant allègue la violation des articles 2, 3, 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 et 34 de la Convention ainsi que de l’article 1 du Protocole n° 1. a) Article 2 de la Convention La Cour constate que, suite au décès du père du requérant le 1 er février 1993, le parquet de Diyarbakır a rendu un non-lieu le 7 mai 1998, étant donné que les auteurs présumés de l’acte incriminé ont trouvé la mort. Elle observe que le requérant, qui présente ce grief de manière très confuse, n’a ni formé opposition à ce non-lieu ni expliqué devant la Cour les raisons de son inertie pendant les périodes considérées. A supposer même que le requérant fût dans l’impossibilité de faire opposition à non-lieu, la présente requête a été introduite le 12 juin 2000, alors que la dernière décision interne est intervenue le 7 mai 1998. Il s’ensuit que ce grief est tardif et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

b) Article 3 de la Convention La Cour constate que le requérant n’a soulevé ce grief à aucun moment de la procédure engagée à son encontre et ne présente pas à la Cour le moindre élément de preuve à l’appui de cette allégation. Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. c) Articles 5, 7, 8, 9, 10, 13, 14, 17 et 34 de la Convention et article 1 du Protocole n° 1 La Cour a examiné les autres griefs du requérant tels qu’ils ont été présentés dans sa requête. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que ces griefs doivent dès lors être rejetés comme manifestement mal fondés, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs du requérant concernant le manque d’impartialité et d’indépendance de la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır, ainsi que le défaut d’équité de la procédure devant elle ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président