A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66053/01 prezentate de Francois SIMON împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 24 septembrie 2002 într-o cameră compusă din A.B. Baka președinte J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Loucaide Jungwiert Butkevych Thomassen, judecători M. T.L. Early grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 10 decembrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, domnul Francois Simon, este un resortisant francez, născut în 1967 și rezident la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul, beneficiar al venitului minim de inserție (RMI), semnează împreună cu comisia locală de inserție a Primăriei din Paris un contract de inserție, la 16 mai 1994, care prevede ca acțiuni de inserție a unei monitorizări a cursurilor și a unei căutări de stagii în întreprindere. Prin scrisoarea din 6 septembrie 1995, Hotărârea pentru afaceri sociale și de sănătate din Paris a indicat reclamantului că plata RMI a fost eliminată printr-o decizie prefecțională din 31 august 1995, pe motiv că nu respectase angajamentele asumate în cadrul contractului de inserție. Acțiunea grațioasă introdusă de reclamant la 6 noiembrie 1995 împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Hotărârea pentru afaceri sociale și sanitare din Paris la 20 noiembrie 1995. La 21 martie 1996, reclamantul a formulat o acțiune împotriva deciziei prefecturale din 31 august 1995, care a fost respinsă de comisia departamentului de ajutor social din Paris prin decizia din 6 decembrie 1996, confirmată de comisia centrală de ajutor social la 28 octombrie 1999. La 14 aprilie 2000, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o cerere de anulare a acestei din urmă decizii. Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2000, Consiliul de Primă Instanță, care a aplicat procedura prealabilă de admitere a recursurilor în casare, a considerat că: că nici un motiv invocat de reclamant nu a fost de natură să permită admiterea cererii. GRIFS invocând articolele 6 1 și 13 din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la justiție din cauza respingerii recursului său în casație de către Consiliul de Stat. De asemenea, se plânge de durata procedurii. (1) Reclamantul invocă art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție și se plânge de decizia Consiliului de a respinge recursul său în casare pe motiv că 6 din Convenție poate fi supus unor restricții care iau forma unei reglementări de către . Acesta are o anumită marjă de apreciere, însă limitările aplicate trebuie să urmărească un scop legitim și nu trebuie să restricționeze sau să reducă accesul la un individ într-un mod sau într-un punct astfel încât dreptul Õen să fie atins chiar în substanța sa (hotărârea Tolstoy Miloslawsky c. Regatul Unit din 13 iulie 1995, seria A n Aceasta reamintește jurisprudența potrivit căreia art. 6 nu impune să se motiveze în detaliu o hotărâre prin care o instanță de recurs, bazată pe o dispoziție juridică specifică, exclude o acțiune ca fiind lipsită de șanse de succes (a se vedea Rebai împotriva Franței, cererea nr. 26561/93, Decizia Comisiei din 25 februarie 1997, Deciziile și Rapoartele (DR) 88, p. 72 și Immeubles Group Kosser c. Franța (dec.), nr. 38748/99, nepublicată. În speță, Curtea constată că decizia comisiei de recurs în Casație se baza pe lipsa mijloacelor de natură să permită admiterea cererii în sensul articolului 11 din Legea din 31 decembrie 1987. În aceste condiții, aceasta nu identifică nici o aparență de încălcare a art. 6 alin. (1) și (13) din Convenție. În consecință, acest aspect trebuie respins ca fiind vădit nefondat, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. (2) Al doilea motiv al reclamantului se referă la durata procedurii, care a început la 21 martie 1996 prin introducerea acțiunii în litigiu a reclamantului și se încheie la 8 noiembrie 2000 de către Tribunalul Consiliului de Miniștri și, prin urmare, a durat patru ani, șapte luni și optsprezece zile pentru o instanță. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea t ă ț ii reclamantului întemeiat pe durata procedurii Declare T.L. Early A.B. Baka Grefier Adjunct Președinte
de la requête n° 66053/01
présentée par Francois SIMON
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 24 septembre 2002 en une chambre composée de
M.
A.B.
Baka
,
président
,
M.
J.-P.
Costa
,
M.
Gaukur
Jörundsson
,
M.
L.
Loucaides
,
M.
K.
Jungwiert
,
M.
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen,
juges
,
et
de
Early
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 décembre 2000,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Francois Simon, est un ressortissant français, né en 1967 et résidant à Paris.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant, bénéficiaire du revenu minimum d’insertion (RMI), signa avec la commission locale d’insertion de la mairie de Paris un contrat d’insertion, le 16 mai 1994, prescrivant comme actions d’insertion un suivi de cours et une recherche de stage en entreprise.
Par lettre du 6 septembre 1995, la direction des affaires sanitaires et sociales de Paris indiqua au requérant que le versement de son RMI était supprimé par décision préfectorale du 31 août 1995, au motif qu’il n’avait pas respecté les engagements qu’il avait pris dans le cadre du contrat d’insertion.
Le recours gracieux introduit par le requérant le 6 novembre 1995 à l’encontre de cette décision fut rejeté par la direction des affaires sanitaires et sociales de Paris le 20 novembre 1995.
Le 21 mars 1996, le requérant forma un recours contentieux à l’encontre de la décision préfectorale du 31 août 1995, recours qui fut rejeté par la commission départementale d’aide sociale de Paris par décision du 6
décembre 1996, confirmée par la commission centrale d’aide sociale le 28
octobre 1999.
Le 14 avril 2000, le requérant saisit le Conseil d’Etat d’une demande d’annulation de cette dernière décision. Par arrêt du 8 novembre 2000, le Conseil d’Etat, faisant application de la procédure préalable d’admission des pourvois en cassation, considéra qu’aucun moyen soulevé par le requérant n’était de nature à permettre l’admission de la requête.
Invoquant les articles 6
§
1 et 13 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit d’accès à la justice du fait du rejet de son pourvoi en cassation par le Conseil d’Etat. Il se plaint également de la durée de la procédure.
1.Le requérant invoque les articles 6 § 1 et 13 de la Convention et se plaint de la décision du Conseil d’Etat de rejeter son pourvoi en cassation au motif qu’aucun moyen soulevé n’était de nature à permettre l’admission de la requête.
La Cour rappelle que le droit d’accès aux tribunaux consacré par l’article
6 de la Convention peut être soumis à des limitations prenant la forme d’une réglementation par l’Etat. Celui-ci jouit d’une certaine marge d’appréciation, mais les limitations appliquées doivent poursuivre un but légitime, et ne doivent pas restreindre ni réduire l’accès ouvert à un individu d’une manière ou à un point tel que le droit s’en trouve atteint dans sa substance même (arrêt Tolstoy Miloslawsky c. Royaume-Uni du 13
juillet
1995, série A n 316-B, p. 78-79, § 59). Elle rappelle la jurisprudence selon laquelle l’article 6 n’exige pas que soit motivée en détail une décision par laquelle une juridiction de recours, se fondant sur une disposition légale spécifique, écarte un recours comme dépourvu de chance de succès (voir Rebai contre France, requête n° 26561/93, décision de la Commission du 25 février 1997, Décisions et Rapports (DR) 88, p. 72 et Immeubles groupe Kosser c. France (déc.), n°
38748/99, non publié).
En l’espèce, la Cour note que la décision de la commission d’admission des pourvois en cassation était fondée sur l’absence de moyens de nature à permettre l’admission de la requête au sens de l’article 11 de la loi du 31
décembre 1987. Dans ces conditions, elle ne décèle aucune apparence de violation des articles 6 § 1 et 13 de la Convention.
Il s’ensuit que ce grief doit dès lors être rejeté comme manifestement mal fondé, en application de l’article 35
§§ 3 et 4 de la Convention.
2.Le second grief du requérant porte sur la durée de la procédure, qui a débuté le 21 mars 1996 par l’introduction du recours contentieux du requérant et s’est achevée le 8 novembre 2000 par l’arrêt du Conseil d’Etat. Elle a donc duré quatre ans, sept mois et dix-huit jours pour une instance.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur pour observations écrites conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
T.L.
Early
A.B.
Baka
Greffier adjoint
Président