CtEDO 26.09.2002 Auto

PETRAKIDOU v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.09.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly admissible;Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PETRAKIDOU v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 16081/90, de către Marianna PERRAKIDOU împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 septembrie 2002 în calitate de cameră compusă de președinte Cabral Barreto Caflisch Hedigan Dna H.S. Greve Traja judecă Gölcüklü, judecător ad hoc și dl V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 12 ianuarie 1990, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul Cipru, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Marianna Petrakidou, este un național cipriot de origine cipriotă grecească născut în 1964 și trăiește în Nicosia. În acțiunea dinaintea Curții, este reprezentată de dl C. Velaris, avocat practicant în Nicosia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul susține că își are casa în Exo Metochi, în nordul Ciprului. Reclamantul susține că, din intervenția turcă din 1974 a fost privată de casa sa, casa sa fiind situată în zona care este sub ocupație și controlul autorităților militare turce. Acesta din urmă o împiedică să aibă acces la și să-și folosească casa. Demonstrația din 19 iulie 1989 La 19 iulie 1989, reclamantul s-a alăturat unei demonstrații anti-turci în zona Ayios Kassianos din Nicosia în care reclamanții din Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia și Loizidou v. Turcia (a se vedea mai jos). Demonstrația a fost pașnică și s-a desfășurat în vederea a 15-a aniversare a intervenției turce la Cipru, pentru persoanele dispărute și pentru a protesta împotriva încălcărilor drepturilor omului. În cursul demonstrației, reclamantul a declarat că a fost confiscată de păr și a fost bătut și agresată de către personalul militar turc și/sau alt personal care acționează sub controlul turc. Ea a declarat că a fost bătut violent în special pe cap, spate și jos, și că sânii ei au fost prinși continuu. A fost târâtă într-un autobuz printr-o mulțime care s-a scufundat și a jurat la ea și apoi a fost transportată la "Pavlides Garage" cu alte femei care au fost reținute. Ea a declarat că a fost căutată la sosire, că a fost forțată să stea pe podea, igienele disponibile erau murdare și că a fost refuzată apă. Acolo erau doi soldați ai Organizației Națiunilor Unite, dar cei care nu aveau voie să scoată numele celor deținuți. Ea afirmă că mulțimea din afara garajului jură, striga abuz și amenințări, precum și aruncând pietre la garaj, unele dintre ele au venit prin acoperiș. Pe 20 de ani. Iulie 1989 a fost interogată în garaj pentru mai mult de o oră, dar a refuzat să semneze declarația scrisă în turc. Ea afirmă că, în timp ce interogatoriile dintre deținuți continuau, ea și ceilalți deținuți au fost furnizate cu alimente și au fost în același timp fotografiate și filmate de un echipaj de televiziune. În aceeași zi, a fost dusă la tribunal și a fost în custodie timp de două zile. A fost transferată cu alte femei care au fost arestate în același timp la închisoarea Ortacuy, unde a fost ținută într-o celulă cu o altă femeie. Ea susține că condițiile de detenție au fost îngrozitoare, că nu au existat suficiente paturi pentru femeile reținute să doarmă și că în timpul nopții ea și ceilalți deținuți au fost hărțuite de gardieni. La 21 iulie 1989, reclamanta a fost dusă în instanță în cazul în care a avut loc procesul ei. Ea a afirmat că ea nu a avut nici o reprezentare juridică sau interpretare adecvată și că expozițiile au fost prezentate în timpul procesului pe care nu l-a văzut niciodată. În afara instanței a existat o mulțime care a strigat continuu. Iulie 1989, instanța a condamnat reclamantul la trei zile de închisoare și o amendă de 50 de lire cipriote. Dacă amenda nu ar fi plătită, va trebui să servească încă 5 zile în închisoare. Apoi a fost dusă înapoi la închisoare. În timpul detenției în închisoare, ea spune că gardienii au creat în mod repetat o mulțime de zgomot în timpul zilei și noapte, a intrat în celule și a pus luminile. Ea susține, de asemenea, că în două ocazii a trebuit să semneze documente care au fost în turc pentru a obține efectele sale personale înapoi. După un incident între deținuți și unii fotografi turci a avut loc ea a afirmat că a fost lovită de una dintre persoanele care o dețin și că a fost pusă într-o celulă de izolare. Ea spune că era murdară, întunecată, cu temperaturi foarte înalte și fără ventilație. În timpul detenției în izolare a suferit un atac de către unul dintre gărzi. A fost bătut și în special a primit lovituri severe în față, cap și brațe. Ea a declarat că brațul ei a fost rănit rău și că a pierdut conștiința. Ea a fost vizitată de o persoană care a declarat că este doctor și care a recomandat că tratamentul ar trebui administrat. Cu toate acestea, nu a fost acordat un astfel de tratament. Ea a rămas acolo până a fost eliberată la 24 iulie 1989. Ea a fost examinată de un ofițer al Organizației Națiunilor Unite care a bandajat brațul și a fost apoi transportată cu autobuz în sudul Cipru. Guvernul contestat susține că reclamantul a participat la o demonstrație violentă cu scopul de propagandă anti-turcă flamantă. Unele dintre manifestanții au purtat steagurile, cluburile, cuțitele și foarfecele de tăiere a firelor. Acționau într-o manieră provocatoare și abuzuri strigate. Demonstratorii au fost avertizați în limba greacă și engleză că, cu excepția cazului în care nu s-ar dispersa, ar fi fost arestat în conformitate cu legea Republicii Turce din nordul Ciprului („TRNC”). Poliția cipriotă turcă a intervenit în fața incapacității manifeste ale autorităților cipriote grecești și ale Forței Națiunilor Unite din Cipru de a conține intruzia și posibilele sale consecințe. Reclamantul a fost acuzat, judecat, considerat vinovat și condamnat la scurtă perioadă de închisoare. Reclamantul a invocat „nu-dreptate”, dar nu a furnizat dovezi și a refuzat remediile judiciare disponibile. A fost întrebată dacă a vrut să beneficieze de serviciile unui avocat înregistrat în „TRNC”, dar a refuzat și nu a cerut reprezentare juridică. Interpretarea a fost dată în timpul procesului de către interpreti calificați. Toate procedurile au fost traduse în greacă. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 1, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13 și 14 din Convenția și al Protocolului nr. 1 al unei încălcări de către autoritățile turce ale drepturilor garantate de aceste dispoziții. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului ei de a respecta viața ei de acasă și de familie în temeiul articolului 8 din Convenție. De asemenea, se plânge de o încălcare a articolului 14 din Convenția, în temeiul unui tratament discriminatoriu împotriva ei în bucuria dreptului menționat mai sus, numai pentru că este cipriotă greacă. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: art. 8 din Convenția „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 14 din Convenție „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [convenția] este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”. Guvernul contestat resping plângerile reclamantului și susține că Turcia nu este responsabilă pentru chestiunile din nordul Ciprului care intră sub controlul exclusiv al „TRNC” total independent și democratic. Astfel, acestea susțin că această cerere este incompatibilă ratione loci cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă. Reclamantul contestă argumentele referitoare la competență și responsabilitate, bazate în esență pe motivele prezentate de Curte pentru respingerea unor obiecții similare formulate de Turcia în hotărârile lui Loizidou c. Turcia din 23 martie 1995 ( obiecții preliminare ) (Seria A nr. 310) din 18 decembrie 1996 (foarte ) și din 29 iulie 1998 (art. 50) Raporturile hotărârilor și deciziilor 1996-VI și 1998-IV), precum și concluziile Comisiei Europene a Drepturilor Omului în raportul său în cazul interstat al Ciprului c. Turcia (depunerea nr. 25781/94, raportul Comisiei din 4 iunie 1999, a raportat în Ciprului c. Turcia [GC], nr. 25781/94 CEDO 2001 În sfârșit, reclamantul adoptă observațiile prezentate de Guvernul Cipru care contestă argumentele guvernului contestat și include următorul punct privind problema imputabilității: - concluziile Curții în hotărârile sale în cauza Loizidou c. Turcia (op. cit.), hotărârea Curții în cauza Christodoulidou c. Turcia (n. 16085/90, 7 decembrie 1999, nedeclarate) și concluziile Comisiei în raportul său din 4 iunie 1999 în cazul interstatei Cipru c. Turcia (op. cit.) că Turcia este responsabilă în temeiul Convenției pentru actele și omisiunile „TRNC” sunt aplicabile în acest caz. Curtea se referă la concedierea sa în hotărârea Loizidou menționată anterior (de fond) ) (op. cit.) din obiecțiile preliminare ale Guvernului în ceea ce privește presupusa lipsă de competență și responsabilitate a Turciei pentru actele ale căror plângere este depusă (op. cit., §§49–57). Aceste considerații au fost confirmate de Curte în hotărârea din 10 mai 2001 în cazul inter statului Cipru v. Turcia (op. cit., §§§§). 69-81 și 175). Curtea reamintește că, în cea de-a doua hotărâre, a respins argumentele guvernului că s-a înșelat în abordarea problemelor ridicate de cauza Loizidou, în special în ceea ce privește răspunderea Turciei pentru presupusele încălcări ale drepturilor convenției care au avut loc în cadrul „TRNC” (Cipru vs. Turcia, op. cit., §§ 69, 75–81 și 165-177). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii, în consecință, respinge obiecțiile menționate de Guvern la adresa admisibilității cererii. Merits Observațiile guvernului contestat nu includ argumente cu privire la fondul plângerilor reclamantului. Reclamantul adoptă observațiile prezentate de Guvernul Cipru, care contestă argumentele guvernului contestat cu observații care includ următoarele puncte: - reclamantul a fost scos din casă, de intervenția turcă și a fost refuzat în mod constant dreptul de a reveni de atunci, în încălcarea articolului 8 din Convenție. Această interferență nu poate fi justificată în conformitate cu al doilea paragraf al prezentei dispoziții; - drepturile omului reclamantului au fost și sunt încălcate numai pentru că este cipriotă greacă, în contravenție cu art. 14 din Convenție; - concluziile Comisiei din raportul său din 4 iunie 1999 (op. cit.) privind natura discriminatorie a intereferinței cu drepturile ciprioților greci în temeiul articolelor 8 din convenție se aplică mutatis mutandis la acest caz (ibidem) Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că această parte a cererii ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 3, 5, 6, 7, 11 și 13 din Convenție. Mai mult, se plânge de o încălcare în temeiul art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 5, 6 și 7 din Convenție. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează art. 3 din Convenția „Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsei inumane sau degradante” art. 5 din Convenție „1. Toată lumea are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate, cu excepția în următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: (a) detenția legală a unei persoane după condamnare de către o instanță competentă; ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugi după ce a făcut-o; ... (2) Oricine arestează este informat cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege, despre motivele arestării sale și de orice acuzație împotriva lui. ...” art. 6 din Convenția „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. Hotărârea se pronunță public, însă presa și publicul pot fi excluși din toate sau din partea procesului în interesul moral, al ordinului public sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele tinerilor sau protecția vieții private a părților o impun, sau în măsura în care este strict necesară în opinia instanței în condiții speciale în care publicitatea ar aduce atingere intereselor justiției. (2) Oricine acuzat de o infracțiune penală este presupus nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu legea. (3) Oricine acuzat de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: (a) să fie informat cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației împotriva lui; (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistență juridică, să fie acordată liber atunci când interesele justiției o impună; (d) să examineze sau să examineze martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca și martorii împotriva lui; (e) să aibă asistența gratuită a unui interpret dacă el nu poate înțelege sau să vorbească limba utilizată în instanță.” art. 7 din Convenție „1. Nimeni nu poate fi considerat vinovat de orice infracțiune penală din cauza oricărui act sau omisiune care nu constituie o infracțiune penală în temeiul dreptului național sau internațional în momentul în care a fost comisă, nici nu se impune o penalitate mai grea decât cea care a fost aplicabilă în momentul comisiei infracțiunii penale. 2. Prezentul articol nu aduce atingere procesului și pedepsei oricărei persoane pentru orice act sau omisiune care, la momentul în care a fost comis, a fost criminală în conformitate cu principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate.” art. 11 din Convenție 1. Toată lumea are dreptul la libertatea de adunare pașnică și la libertatea de asociere cu alții, inclusiv dreptul de a forma și de a se alătura sindicatelor pentru protecția intereselor sale. (2) Nu se impun restricții privind exercitarea acestor drepturi, altele decât cele prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau crimei, pentru protecția sănătății sau moralelor sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu împiedică impunerea unor restricții legale privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, a poliției sau a administrației statului.” art. 13 din Convenție „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Guvernul contestat respinge plângerile reclamantului cu observații care includ următoarele puncte. - cererea ar trebui determinată pe baza constatărilor Comisiei în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (denumite în continuare nos. 15299/89 și 15300/89, raportul Comisiei din 8 iunie 1993, DR 86, p. 4). Acestea indică că bazele factuale și juridice ale prezentei cereri sunt aceleași ca cele din cazul menționat anterior care constituie un caz pilot. În plus, Turcia nu este în nici un fel implicată în administrarea justiției de către instanțe cipriote turce și în administrația închisorii din nordul Ciprului și Turciei nu are nici o jurisdicție sau nici un control asupra sistemului juridic din nordul Ciprului. Aceștia declară că reclamantul intenționează să producă o reliterare în fața Curții cu privire la chestiuni care au fost deja luate în considerare și hotărâte de Comisie. Prin urmare, susțin că această cerere este incompatibilă ratione personae și ratione loci cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă. În ceea ce privește art. 3 din Convenție: - nu a fost tratat rău; - în timpul arestării și detenției poliția cipriotă turcă nu a folosit mai multă forță decât era necesară în condițiile de arestare și detenție. În ceea ce privește art. 5 din Convenție: - reclamantul a fost arestat în mod legal în conformitate cu legea „TRNC”. În ceea ce privește art. 6 din Convenție: - procesul reclamantului a fost de către o instanță imparțială și independentă; - toate cazurile dinaintea instanței, care au format parte dintr-un grup de cazuri și au inclus cele ale reclamantului, au fost împărțite în grupuri pentru a asigura un proces rapid și pentru a ajuta acuzatul în apărarea lor; - reclamantul nu a cerut mai mult timp pentru a pregăti apărarea sau pentru a fi reprezentat legal. Dacă a făcut acest lucru, ea ar fi primit mai mult timp pentru astfel de scopuri. A fost întrebată dacă el a vrut să beneficieze de serviciile unui avocat, dar el a refuzat; - instanța a sfătuit și a ajutat reclamantul să înțeleagă drepturile ei și procedura implicată; - totul din procesul a fost interpretat în timpul procedurii de traducători/interpreți calificați pentru a se asigura că apărarea nu a fost afectată și că acuzatul a fost deplin informat de acuzațiile împotriva ei; - în adoptarea condamnării, instanța a luat în considerare toate circumstanțele cazului. În sfârșit, Guvernul contestat afirmă că decizia Curții privind admisibilitatea în cauza Christodoulidou c. Turcia (n. 16085/90, 7 decembrie 1999, nedeclarată) se referă numai la plângeri în temeiul articolelor 3 și 11 din Convenția și la 1 din Protocolul nr. 1. Aceste plângeri nu au nicio legătură cu problemele generale și cu obiecțiile formulate în prezenta cerere, deoarece plângerile dnei Christodoulidou nu au avut legătură cu administrarea justiției în „TRNC”. Ea nu a fost reținută, pedepsită sau închisă în nordul Cipru. Observațiile reclamantului sunt similare cu observațiile adoptate de Guvernul Cipru și reclamantul adoptă observațiile prezentate de aceasta din urmă. Aceste observații contestă argumentele guvernului contestat cu observații care includ următoarele puncte: - plângerile formulate de reclamant nu sunt identice cu cele prezentate în Crisostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.), ci sunt semnificativ diferite, atât în ceea ce privește baza de fapt, cât și analiza juridică. Având în vedere hotărârile Curții în cazul Loizidou c. Turcia (op. cit.) și de Comisie în raportul din 4 iunie 1999 în cazul interstat din Cipru c. Turcia (op. cit.), baza juridică asupra cărora anumite plângeri în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (op. cit.), în cazul în care respingerea de către Comisie nu mai este durabilă; În ceea ce privește art. 3 din Convenție: - constatările Comisiei în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (op. cit.) nu se aplică prezentului solicitant. Dacă tratamentul suferit de solicitant în acest caz a încălcat art. 3, trebuie examinat și determinat în funcție de faptele cazului instant și pe baza dovezilor furnizate; - având în vedere cazul Loizidou v. Turcia ( merite ) (op. cit.) și raportul Comisiei din 4 iunie 1999 în cazul interstat al Cipru c. Turcia (op. cit.), Guvernul este responsabil pentru tratamentul suferit de solicitant în timpul detenției, interogatorii și procesului; - tratamentul suferit de solicitant în timpul arestării ei și închiderea și procesul ulterior a fost de natură foarte severă, inclusiv, printre altele, violența fizică și pedeapsa, expunerea la mulțimi violente și abuzive, condiții de detenție inumane și degradante, inclusiv închiderea solitară și privarea de somn și, tratament umilitor și înfricoșător în instanță. Indiferent dacă acest tratament este văzut cumulativ sau separat, aceasta a cauzat suferințe fizice și psihologice severe, unele dintre acestea continuă astăzi. Astfel, tratamentul suferit a constituit tratament inuman și degradant în încălcarea articolului 3 din Convenție. În ceea ce privește art. 5 din Convenție: - în timpul arestării inițiale și a detenției ulterioare, precum și în timpul detenției impuse în urma condamnării instanței, reclamantul a fost negată libertatea ei în circumstanțe care nu au urmat o procedură prevăzută de lege și care nu era legală în temeiul art. 5 § 1 lit. (a) și 5 lit. (c) din Convenție; - incapacitatea autorităților de a informa reclamantul sau toate motivele de arestare și acuzațiile împotriva ei constituie o încălcare a articolului 5 § În ceea ce privește art. 6 din Convenție: - această cerere este un caz excepțional în cazul în care reclamantul a fost negat fiecare și fiecare dintre garanțiile de bază ale procesului echitabil prevăzute în dispoziția menționată anterior. o eședință: să informeze reclamantul cu promptitudine într-o limbă pe care a înțeles-o, despre natura și cauza acuzației împotriva ei, să furnizeze reclamantului timp și facilități adecvate pentru a găsi un avocat de alegerea ei și pentru a pregăti apărarea ei, pentru a permite examinarea încrucișată a martorilor și pentru a furniza reclamantului o interpretare adecvată și o transcriere a procesului; - reclamantul nu a fost autorizat să angajeze un avocat de alegerea ei, dar a fost solicitat doar la începutul procesului dacă dorește să folosească un avocat înregistrat în „TRNC”. Nu a fost dat reclamantului nici o indicație că un astfel de avocat va oferi asistență juridică gratuită. În orice caz, sfatul juridic ar fi trebuit să fie oferit cu mult înainte de începerea procesului; - constatarea Comisiei în Crisostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.) că art. 6 din Convenție a fost încălcat în faptul că există dovezi dincolo de îndoieli rezonabile că subjectiv „cortul” care a judecat reclamanții nu este nici imparțial, nici echitabil, sprijină în întregime cazul reclamantului. În ceea ce privește art. 7 din Convenția: - reclamantul a fost judecat în mod fals pentru infracțiuni care nu au constituit infracțiuni în temeiul dreptului național sau internațional relevant, și care, în orice caz, nu a îndeplinit standardele de previzibilitate și accesibilitate prevăzute de Convenția (G. c. Franța Hotărârea din 27 septembrie 1995, Serie A nr. 325-B), în încălcarea articolului 7 din Convenție. În ceea ce privește art. 11 din Convenție: - dreptul reclamantului de a demonstra în temeiul articolului 11 din Convenție a fost interferat într-o manieră agravată și gravă; - actele guvernului au fost o încercare deliberată și provocatoare de a perturba o demonstrație legală într-un domeniu care a fost obiectul patrulor ONU și nu chiar în jurisdicția susținută a „TRNC”; - ingerința în drepturile reclamantului nu a fost prescrisă de lege și a fost un răspuns excesiv și disproporționat la demonstrația pașnică și legală. Guvernul nu a identificat în observațiile lor actuale niciun scop legitim că ei au fost în căutarea de a servi prin comiterea acestor atacuri asupra reclamantului. În ceea ce privește art. 13 din Convenție: - nici un recurs eficace nu sunt sau nu au fost în orice moment disponibil pentru solicitant în ceea ce privește orice dintre plângerile sale în temeiul Convenției; în alternativa, instituțiile stabilite de „TRNC” sunt incapabile de a constitui căi de recurs interne eficace în cadrul sistemului juridic național al Turciei, în sensul articolului 13 din Convenție. 14 din Convenție, în legătură cu art. 5, 6 și 7: - reclamantul a fost arestat, bătut și urmărit de către autorități numai din cauza naționalității și originei etnice. Acest tratament diferențial a constituit o încălcare clară a art. 14 din Convenție atunci când a citit împreună cu art. 5, 6 și 7. Curtea reamintește că, în raportul său în Chrysostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.), Comisia a considerat acest lucru, deoarece, printre altele, în ceea ce privește controlul general exercitat de Turcia în ceea ce privește „zona de frontieră” arestarea reclamanților în acest caz și presupusele maltraturi în „zona de frontieră” la 19 iulie 1989 au fost imputabile Turciei. În continuare, Curtea consideră că, având în vedere și în conformitate cu hotărârea menționată anterior, Loizidou v. Turcia, presupusele încălcări sunt imputabile Turciei. Având în vedere concluziile menționate mai sus, Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae și ratione loci cu dispozițiile Convenției. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că această parte a cererii ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Reclamantul s-a plângut inițial de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Totuși, la 3 ianuarie 1998, ea a informat Curtea că dorește să retragă plângerea în cauză. Curtea constată această evoluție și consideră că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție nu impune să continue examinarea acestei plângeri care, în consecință, nu mai fac parte din cerere. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns inițial de încălcarea articolelor 1, 9 și 10 din convenție. Curtea remarcă că reclamantul nu a justificat plângerile în temeiul acestor dispoziții. În special, reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la substanța lor. În plus, Curtea constată că faptele cauzei nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a dispoziției menționate anterior. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în mod manifest nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, cu majoritatea declarațiilor admisibile, fără a se judeca în fond, plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3, 5, 6, 7, 8, 11, 13 și 14 din Convenție; în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. Declarați restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Georg R ess Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă