CtEDO 26.09.2002 Auto

ASPROFTAS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
26.09.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly admissible;Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ASPROFTAS v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 16079/90 a Consiliului Tasos ASPROFTAS împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 septembrie 2002 în calitate de ședință compusă de președinte Cabral Barreto Caflisch Hedigan Dna H.S. Greve Traja judecă Gölcüklü, judecător ad hoc și dl V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 12 ianuarie 1990, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspunsul prezentat de solicitant, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul Cipru, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, Tasos Asproftas, este un național cipriot de origine cipriotă grecească născut în 1963 și trăiește în Nicosia. În acțiunea dinaintea Curții, el este reprezentat de dl C. Velaris, un avocat care practică în Nicosia. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Casa reclamantului susține că își are domiciliul în Famagusta, în nordul Cipru. Reclamantul susține că, de la intervenția turcă din 1974, el a fost privat de casa sa, care a fost situat în zona care este sub ocupație și controlul autorităților militare turce. Acesta din urmă îl împiedică să aibă acces la și să-și folosească casa. Demonstrația din 19 iulie 1989 La 19 iulie 1989, reclamantul s-a alăturat unei demonstrații anti-turci în zona Ayios Kassianos din Nicosia în care reclamanții din Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia și Loizidou v. Turcia (a se vedea mai jos). Demonstrația a fost pașnică și s-a desfășurat în vederea a quinzea aniversare a intervenției turce la Cipru, pentru persoanele dispărute și pentru a protesta împotriva încălcărilor drepturilor omului. Reclamantul s-a alăturat manifestației ca reporter pentru ziarul Exormis. În timpul demonstrației, în timp ce el încerca să ajute unele dintre femeile care au fost atacate de personalul militar turc și/sau alt personal care acționează sub controlul turc, el a fost prins și bătut de polițiști turci. El spune că el a fost lovit în mod constant în fața și alte părți ale corpului său și a târât la un emplacement de armă cu alții care au fost, de asemenea, reținuți în timpul demonstrației. El spune că el a fost bătut tot drumul până la emplacement și că echipamentul său fotografic a fost confiscat în ciuda afișării cardului de presă. Apoi a fost condus la un autobuz printr-o mulțime furiosă care a strigat abuz și amenințări, l-a bătut și l-a bătut. A fost transportat la "Pavlides Garage" unde a fost efectuată o căutare a corpului și toate efectele sale personale au fost luate. Multimea din afara garajului a strigat și aruncat pietre la garaj unele dintre ele a venit prin acoperiș. Într-un timp în jur de 11.00 p.m. El a fost interogat și a spus să semneze o declarație, dar nu a făcut-o. La 20 iulie 1989, în jurul orelor 2.30 a.m., el a declarat că el și alți oameni care au fost deținuți de asemenea au fost ordonați să meargă într-un autobuz de poliție. El a fost dus la secția de poliție Seray unde, după o căutare corporală a fost efectuată și efectele sale personale, el a fost ținut într-o celulă care pretinde că era murdar și întuneric. În aceeași zi, el a fost dat înapoi efectele sale personale și dus la instanță. El a declarat că în timpul procedurii de încarcerare nu a existat nici o traducere adecvată. El a fost retras în custodie timp de două zile și apoi dus la închisoare Ortacuy unde toate efectele sale personale au fost luate din nou. El a fost pus cu alți oameni într-un bloc dormitoriu. O oră mai târziu, el a fost împachetat la ochi și a condus la o altă zonă a închisoarei unde a fost interogat. După interogatoriu el a fost dus într-o altă cameră pentru a vorbi cu un prezentator de televiziune. La 21 iulie 1989 el a fost dus la instanță. El a afirmat că el nu a avut nici o reprezentare legală sau interpretare adecvată. După procesul el a fost dus înapoi la închisoare. La 22 Iulie 1989 a fost dus din nou în instanță și a fost condamnat la o amendă de 50 de lire cipriote și de trei zile de închisoare. Amendă a fost plătită în 24 de ore altfel pentru fiecare 10 lire o zi suplimentară în închisoare ar fi fost servită. A fost o mulțime furiosă în zona curtei strigând, jurând și făcând gesticulații obscene la el și la ceilalți deținuți. De la 24 iulie 1989 până la 28 iulie 1989, reclamantul a fost reținut în închisoarea Ortakouy și în această perioadă a refuzat să mănânce orice deoarece directorul închisorii a refuzat să dea Bishopului Kitium vestamentele bisericii și navele sfinte care au fost trimise pentru a permite acesteia sărbători masa. La 26 iulie 1989 a fost blocat într-o celulă de izolare ca pedeapsă pentru refuzul alimentei. El susține că celula a fost extrem de mică și insoportabilă. La 28 iulie 1989, reclamantul a fost eliberat cu alții în fața jurnaliștilor și camerelor de televiziune. El a fost predat soldaților ONU în ultima cutie de sentințe a autorităților turce și transportat înapoi în partea de sud a Ciprului. Guvernul susține că reclamantul a participat la o demonstrație violentă, în scopul unei propagande anti-turci în flăcări. Unii manifestanți au purtat steagurile, cluburile, cuțitele și foarfecele de tăiere a firelor. Acționau într-o manieră provocatoare și strigau abuz. Demonstratorii au fost avertizați în limba greacă și engleză că, cu excepția cazului în care nu s-ar dispersa, ar fi fost arestat în conformitate cu legea Republicii Turce din nordul Ciprului („TRNC”). Poliția cipriotă turcă a intervenit în fața incapacității manifeste ale autorităților cipriote grecești și ale Forței Națiunilor Unite din Cipru de a conține intruzia și posibilele sale consecințe. Reclamantul a fost acuzat, judecat, considerat vinovat și condamnat la scurtă perioadă de închisoare. Reclamantul a invocat „nu-dreptate”, dar nu a furnizat dovezi și a refuzat retragerile judiciare disponibile. A fost întrebat dacă a vrut să beneficieze de serviciile unui avocat înregistrat în „TRNC”, dar a refuzat și nu a cerut reprezentare juridică. Interpretarea a fost dată în timpul procesului de către interpreti calificați. Toate procedurile au fost traduse în greacă. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 1, 3, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 13 și 14 din Convenția și al Protocolului nr. 1 al unei încălcări de către autoritățile turce ale drepturilor garantate de aceste dispoziții. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta viața sa de origine și de familie în temeiul articolului 8 din Convenție. El se plânge de asemenea de o încălcare a articolului 14 din Convenția, în temeiul unui tratament discriminatoriu împotriva lui în bucuria dreptului menționat mai sus, numai pentru că el este cipriot grecesc. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează: art. 8 din Convenția „1. Toată lumea are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, casa sa și corespondența sa. Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” art. 14 din Convenție „Ocuparea drepturilor și libertăților prevăzute în [convenția] este asigurată fără discriminare pe niciun motiv, cum ar fi sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau altă parte, origine națională sau socială, asocierea cu o minoritate națională, proprietatea, nașterea sau alt statut”. Guvernul respinge plângerile reclamantului și susține că Turcia nu este responsabilă pentru aspectele din nordul Ciprului care intră sub controlul exclusiv al „TRNC” total independent și democratic. Astfel, acestea susțin că această cerere este incompatibilă ratione loci cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă. Reclamantul contestă argumentele referitoare la competență și responsabilitate, bazate în esență pe motivele prezentate de Curte pentru respingerea unor obiecții similare formulate de Turcia în hotărârile lui Loizidou c. Turcia din 23 martie 1995 ( obiecții preliminare ) (Seria A nr. 310) din 18 decembrie 1996 (foarte ) și din 29 iulie 1998 (art. 50), Raporturile hotărârilor și deciziilor 1996-VI și 1998-IV), precum și concluziile Comisiei Europene a Drepturilor Omului în raportul său în cazul interstat al Ciprului c. Turcia (depunerea nr. 25781/94, raportul Comisiei din 4 iunie 1999, a raportat în Ciprului c. Turcia [GC], nr. 25781/94 CEDO 2001 În sfârșit, reclamantul adoptă observațiile prezentate de Guvernul Cipru care contestă argumentele guvernului contestat și include următorul punct privind problema imputabilității: - concluziile Curții în hotărârile sale în cauza Loizidou c. Turcia (op. cit.), hotărârea Curții în cauza Christodoulidou c. Turcia (n. 16085/90, 7 decembrie 1999, nedeclarate) și concluziile Comisiei în raportul său din 4 iunie 1999 în cazul interstatei Cipru c. Turcia (op. cit.) că Turcia este responsabilă în temeiul Convenției pentru actele și omisiunile „TRNC” sunt aplicabile în acest caz. Curtea se referă la concedierea sa în hotărârea Loizidou menționată anterior (de fond) ) (op. cit.) din obiecțiile preliminare ale Guvernului în ceea ce privește presupusa lipsă de competență și responsabilitate a Turciei pentru actele ale căror plângere este depusă (op. cit., §§49–57). Aceste considerații au fost confirmate de Curte în hotărârea din 10 mai 2001 în cazul inter statului Cipru v. Turcia (op. cit., §§§§). 69-81 și 175). Curtea reamintește că, în cea de-a doua hotărâre, a respins argumentele guvernului că s-a înșelat în abordarea problemelor ridicate de cauza Loizidou, în special în ceea ce privește răspunderea Turciei pentru presupusele încălcări ale drepturilor convenției care au avut loc în cadrul „TRNC” (Cipru vs. Turcia, op. cit., §§ 69, 75–81 și 165-177). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii, în consecință, respinge obiecțiile menționate de Guvern în privința admisibilității cererii. Merits Observațiile guvernamentale nu includ argumente cu privire la fondul plângerilor reclamantului. Reclamantul adoptă observațiile prezentate de Guvernul Cipru, care contestă argumentele guvernului contestat cu observații care includ următoarele puncte: - reclamantul a fost scos din casă, de intervenția turcă și a fost refuzat în mod constant dreptul de a reveni de atunci, în încălcarea articolului 8 din Convenție. Această interferență nu poate fi justificată în conformitate cu al doilea paragraf al prezentei dispoziții; - drepturile omului reclamantului au fost și sunt încălcate numai pentru că el este cipriot grec, în contravenție cu art. 14 din Convenție; - concluziile Comisiei din raportul său din 4 iunie 1999 (op. cit.) privind natura discriminatorie a intereferinței cu drepturile ciprioților greci în temeiul articolelor 8 din convenție se aplică mutatis mutandis la acest caz (ibidem) Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că această parte a cererii ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 3, 5, 6, 7, 11 și 13 din Convenție. În continuare, se plânge de o încălcare în temeiul art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 5, 6 și 7 din Convenție. Dispozițiile relevante se citesc după cum urmează art. 3 din Convenția „Nimeni nu va fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsei inumane sau degradante” art. 5 din Convenție „1. Toată lumea are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: (a) detenția legală a unei persoane după condamnare de către o instanță competentă; ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ... Oricine arestează este informat cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege, cu privire la motivele arestării sale și a oricărei acuzații împotriva lui. ...” art. 6 din Convenția „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile sau a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial instituit prin lege. Hotărârea se pronunță public, însă presa și publicul pot fi excluși din toate sau din partea procesului în interesul moral, al ordinului public sau al securității naționale într-o societate democratică, în cazul în care interesele tinerilor sau protecția vieții private a părților o impun, sau în măsura în care este strict necesară în opinia instanței în condiții speciale în care publicitatea ar aduce atingere intereselor justiției. Toată lumea acuzată de o infracțiune penală este presupusă nevinovăți până când se dovedește vinovată conform legii.Toată persoana acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: (a) să fie informată cu promptitudine, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzării împotriva lui; (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistență juridică, să fie acordată liber atunci când interesele justiției o solicită; (d) să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca și martorii împotriva lui; (e) să aibă asistența gratuită a unui interpret dacă el nu poate înțelege sau să vorbească limba utilizată în instanță.” art. 7 din Convenție „1. Nimeni nu este considerat vinovat de orice infracțiune penală din cauza oricărui act sau omisiune care nu constituie o infracțiune penală în temeiul dreptului național sau internațional în momentul comisiei. Nici nu se impune o penalitate mai grea decât cea aplicabilă în momentul comisiei infracțiunii penale. Prezentul articol nu aduce atingere procesului și pedepsei oricărei persoane pentru orice act sau omisiune care, la momentul în care a fost comis, a fost criminală în conformitate cu principiile generale de drept recunoscute de națiunile civilizate.” art. 11 din Convenție Fiecare are dreptul la libertatea de reuniune pașnică și la libertatea de asociere cu alții, inclusiv dreptul de a forma și de a se alătura sindicatelor pentru protecția intereselor sale. Nu se impune nicio restricție în exercitarea acestor drepturi, altele decât cele prevăzute de lege și care sunt necesare într-o societate democratică în interesul securității naționale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu împiedică impunerea unor restricții legale privind exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, a poliției sau a administrației statului.” art. 13 din Convenție „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Guvernul respinge plângerile reclamantului cu observații care includ următoarele puncte. - cererea ar trebui determinată pe baza constatărilor Comisiei în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (denumite în continuare nos. 15299/89 și 15300/89, raportul Comisiei din 8 iunie 1993, DR 86, p. 4). Acestea indică că bazele factuale și juridice ale prezentei cereri sunt aceleași ca cele din cazul menționat anterior care constituie un caz pilot. În plus, Turcia nu este în nici un fel implicată în administrarea justiției de către instanțe cipriote turce și în administrația închisorii din nordul Ciprului și Turciei nu are nici o competență sau nici un control asupra sistemului juridic al TRNC. Acestea spun că reclamantul intenționează să producă relitrizare în fața Curții cu privire la chestiuni care au fost deja examinate și reglementate de Comisie. Astfel, ei susțin că această cerere este incompatibilă ratione personae și ratione loci cu dispozițiile Convenției și ar trebui să fie declarată inadmisibilă; în ceea ce privește art. 3 din Convenție: - nu a existat tratament necorespunzător; - în timpul arestării și detenției, poliția cipriotă turcă nu a folosit mai multă forță decât era necesară în condițiile de arestare și detenție. În ceea ce privește art. 5 din Convenție: - reclamantul a fost arestat în mod legal în conformitate cu legea TRNC. În ceea ce privește art. 6 din Convenția: - procesul reclamantului a fost de către o instanță imparțială și independentă; - toate cazurile dinaintea instanței, care au format parte dintr-un grup de cazuri și au inclus cele ale reclamantului, au fost împărțite în grupuri pentru a asigura un proces rapid și a ajuta acuzatul în apărarea lor; - reclamantul nu a cerut mai mult timp pentru a pregăti apărarea sau pentru a fi reprezentat legal. Dacă a făcut acest lucru, ar fi primit mai mult timp pentru astfel de scopuri. El a fost întrebat dacă el a vrut să beneficieze de serviciile unui avocat, dar el a refuzat; - instanța a sfătuit și a ajutat reclamantul să înțeleagă drepturile sale și procedura implicată; - totul în proces a fost interpretat în timpul procedurii de traducători/interpreți calificați pentru a se asigura că apărarea nu a fost afectată și că acuzatul a fost deplin informat de acuzațiile împotriva lui; - în pronunțarea condamnării, tribunalul a luat în considerare toate situațiile cazului. În cele din urmă, Guvernul afirmă că hotărârea Curții privind admisibilitatea în Cazul Christodoulidou c. Turcia (nr. 16085/90, 7 decembrie 1999, nedeclarat) se referă numai la plângeri în temeiul articolelor 3 și 11 din Convenția și la 1 din Protocolul nr. 1. Aceste plângeri nu au nicio legătură cu problemele generale și cu obiecțiile formulate în prezenta cerere, deoarece plângerile dnei Christodoulidou nu au avut legătură cu administrarea justiției în TRNC. Ea nu a fost deținută, pedepsită sau închisă în nordul Cipru. Observațiile reclamantului sunt similare cu observațiile adoptate de Guvernul Cipru și reclamantul adoptă observațiile prezentate de aceasta din urmă. Aceste observații contestă argumentele guvernului contestat cu observații care includ următoarele puncte: - plângerile formulate de reclamant nu sunt identice cu cele prezentate în Crisostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.), ci sunt semnificativ diferite, atât în ceea ce privește baza de fapt, cât și analiza juridică. Având în vedere hotărârile Curții în cazul Loizidou c. Turcia (op. cit.) și de Comisie în raportul din 4 iunie 1999 în cazul interstat din Cipru c. Turcia (op. cit.), baza juridică asupra cărora anumite plângeri în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (op. cit.), în cazul în care respingerea de către Comisie nu mai este durabilă; În ceea ce privește art. 3 din Convenție: - constatările Comisiei în cazul Chrysostomos și Papachrysostomou v. Turcia (op. cit.) nu se aplică prezentului solicitant. Dacă tratamentul suferit de solicitant în acest caz a încălcat art. 3, trebuie examinat și determinat în funcție de faptele cazului instant și pe baza dovezilor furnizate; - având în vedere cazul Loizidou v. Turcia ( merite ) (op. cit.) și raportul Comisiei din 4 iunie 1999 în cazul interstat al Cipru c. Turcia (op. cit.), Guvernul este responsabil pentru tratamentul suferit de solicitant în timpul detenției, interogatorii și procesului; - tratamentul suferit de solicitant în timpul arestării sale și închiderea ulterioară și procesul a fost de natură foarte severă, inclusiv, printre altele, violența fizică și pedeapsa, expunerea la mulțimi violente și abuzive, condiții de detenție inumane și degradante, inclusiv închiderea solitară și privarea de somn și, tratament umilitor și înfricoșător în instanță. Indiferent dacă acest tratament este văzut cumulativ sau separat, aceasta a cauzat suferințe fizice și psihologice severe, unele dintre acestea continuă astăzi. Astfel, tratamentul suferit a constituit tratament inuman și degradant în încălcarea articolului 3 din Convenție. În ceea ce privește art. 5 din Convenție: - în timpul arestării inițiale și a detenției ulterioare, precum și în timpul detenției impuse după condamnarea instanței, reclamantul a fost negat libertatea sa în circumstanțe care nu au urmat o procedură prevăzută de lege și care nu a fost legală în temeiul articolului 5 § § § § § § § § § § § § § § § § § și 5 1 litera (c) din convenție; - incapacitatea autorităților de a informa reclamantul sau toate motivele de arestare și acuzațiile împotriva acestuia constituie o încălcare a articolului 5 § În ceea ce privește art. 6 din Convenție: - această cerere este un caz excepțional în cazul în care reclamantul a fost negat fiecare și fiecare dintre garanțiile de bază ale procesului echitabil prevăzute în dispoziția menționată anterior. o nerespectare: să informeze reclamantul cu promptitudine într-o limbă pe care a înțeles-o, despre natura și cauza acuzației împotriva acestuia, să ofere reclamantului timp și facilități adecvate pentru a găsi un avocat de alegerea sa și pentru a pregăti apărarea sa, pentru a permite examinarea încrucișată a martorilor și pentru a furniza reclamantului o transcriere a procesului și pentru a furniza reclamantului o interpretare adecvată; - reclamantul nu a fost autorizat să angajeze un avocat de alegere, dar a fost solicitat doar la începutul procesului dacă a vrut să folosească un avocat înregistrat în „TRNC”. Nu a fost dat reclamantului nici o indicație că un astfel de avocat va oferi asistență juridică gratuită. În orice caz, sfatul juridic ar fi trebuit să fie oferit bine înainte de începerea procesului; - constatarea Comisiei în Crisostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.) că art. 6 din Convenție a fost încălcat în faptul că există dovezi dincolo de îndoieli rezonabile că subjectiv „cortul” care a judecat reclamanții nu este nici imparțial, nici echitabil, sprijină în întregime cazul reclamantului. În ceea ce privește art. 7 din Convenția: - reclamantul a fost judecat în mod fals pentru infracțiuni care nu au constituit infracțiuni în temeiul dreptului național sau internațional relevant, și care, în orice caz, nu a îndeplinit standardele de previzibilitate și accesibilitate prevăzute de Convenția (G. c. Franța Hotărârea din 27 septembrie 1995, Serie A nr. 325-B), în încălcarea articolului 7 din Convenție. În ceea ce privește art. 11 din Convenție: - dreptul reclamantului de a demonstra în temeiul articolului 11 din Convenție a fost interferat într-o manieră agravată și gravă; - actele guvernului au fost o încercare deliberată și provocatoare de a perturba o demonstrație legală într-un domeniu care a fost obiectul patrulor ONU și nu chiar în jurisdicția susținută a „TRNC”; - ingerința în drepturile reclamantului nu a fost prescrisă de lege și a fost un răspuns excesiv și disproporționat la demonstrația pașnică și legală. Guvernul nu a identificat în observațiile lor actuale niciun scop legitim că ei au fost în căutarea de a servi prin comiterea acestor atacuri asupra reclamantului. În ceea ce privește art. 13 din Convenție: - nici un recurs eficace nu sunt sau nu au fost în orice moment disponibile reclamantului în ceea ce privește niciuna dintre plângerile sale în temeiul convenției; în alternativa, instituțiile stabilite de „TRNC” sunt incapabile să constituie căi de recurs interne eficace în cadrul sistemului juridic național al Turciei, în sensul articolului 13 din convenție. 14 din Convenție, în legătură cu art. 5, 6 și 7: - reclamantul a fost arestat, bătut și urmărit de către autorități numai din cauza naționalității și originei etnice. Acest tratament diferențial a constituit o încălcare clară a art. 14 din Convenție atunci când a citit împreună cu art. 5, 6 și 7. Curtea reamintește că, în raportul său în Chrysostomos și Papachrysostomou c. Turcia (op. cit.), Comisia a considerat acest lucru, deoarece, printre altele, în ceea ce privește controlul general exercitat de Turcia în ceea ce privește „zona de frontieră” arestarea reclamanților în acest caz și presupusele maltraturi în „zona de frontieră” la 19 iulie 1989 au fost imputabile Turciei. În continuare, Curtea consideră că, având în vedere și în conformitate cu hotărârea menționată anterior, Loizidou v. Turcia, presupusele încălcări sunt imputabile Turciei. Având în vedere concluziile menționate mai sus, Curtea consideră, prin urmare, că această parte a cererii nu poate fi respinsă ca fiind incompatibilă ratione personae și ratione loci cu dispozițiile Convenției. Curtea consideră, având în vedere argumentele părților, că această parte a cererii ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul Convenției, ale căror hotărâre necesită o examinare a fondului. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii nu este în mod manifestament bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Reclamantul s-a plângut inițial de o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Totuși, la 3 ianuarie 1998, el a informat Curtea că dorește să retragă plângerea în cauză. Curtea constată această evoluție și consideră că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în convenție nu impune să continue examinarea acestei plângeri care, în consecință, nu mai fac parte din cerere. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns inițial de încălcarea articolelor 1, 9 și 10 din convenție. Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerile în temeiul acestor dispoziții. În special, reclamantul nu a prezentat nicio observație cu privire la fondul lor. În plus, Curtea constată că faptele cauzei nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a dispoziției menționate anterior. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în mod manifest nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, cu majoritatea declarațiilor admisibile, fără a se judeca în fond, plângerile reclamantului în temeiul articolelor 3, 5, 6, 7, 8, 11, 13 și 14 din Convenție; în ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. Declarați restul cererii inadmisibil. Vincent Berger Georg R ess Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă