MURPHY v. THE UNITED KINGDOM

Decizia nr. 63591/00 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 26 septembrie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Ress Sir Nicolas Bratza Caflisch Kūris Hedigan dna Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și dl V. Berger, având în vedere cererea depusă la 24 iulie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Brendan Murphy, este un național al Regatului Unit născut în 1966 și este în prezent în închisoare în HMP Kingston. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În iulie 1997, reclamantul a fost condamnat pentru jaf armat și a fost condamnat la trei ani de închisoare. La 3 februarie 2000, el a fost din nou condamnat pentru jaf armat și a fost condamnat pe viață în temeiul articolului 2 din Legea privind Crimea (Sentences) 1997. Judecătorul judecătorului judecător a stabilit tariful la patru ani de închisoare. Legea internă relevantă și practică Legea privind Crimea (Sentences) 1997 („Legea 1997”) Legea din 1997 a intrat în vigoare la 1 octombrie 1997. Secțiunea 2 alineatele (1), (2) și (3) prevede următoarele: „ (1) Această secțiune se aplică în cazul în care - (a) o persoană este condamnată pentru o infracțiune gravă comisă după începerea prezentului articol; și (b) în momentul în care a fost comisă infracțiune, a avut 18 ani sau peste și a fost condamnată în orice parte a Regatului Unit pentru o altă infracțiune gravă (2). Curtea impune o condamnare pe viață, adică - (a) în cazul în care persoana este de 21 de ani sau peste, o condamnare pe viață; (b) în cazul în care are sub 21 ani, o condamnare pe viață în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Legea privind justiția penală din 1982, cu excepția cazului în care instanța consideră că există circumstanțe excepționale referitoare la oricare dintre infracțiunile sau la infractorul care justifică faptul că nu o face. (3) În cazul în care instanța nu impune o condamnare la viață, aceasta afirmă în instanță deschisă că este de acest aviz și ce circumstanțele excepționale sunt.” Secțiunea 2(5) a enumerat infracțiunile considerate „grave” în sensul secțiunii. Crimele enumerate în secțiunea 2(5) au fost deja pedepsite cu un maxim de închisoare pe viață și includ o infracțiune în temeiul secțiunii 18 din Legea 1861 privind infracțiunile împotriva persoanei și jafurile în cazul în care, la un moment dat în timpul comisiei infracțiunii, infractorul avea în posesia sa o armă de foc sau o imitație de arme de foc în sensul Legei 1968 privind armele de foc. Secțiunile 3 și 4 din Legea de 1997 impun sancțiuni obligatorii de șapte și trei ani pentru o a treia condamnare asupra infracțiunilor de tip A de trafic de droguri și, respectiv, a furturilor interne. Ambele secțiuni obligă instanța să impună pedeapsa fixată atunci când condițiile legale sunt îndeplinite, cu excepția: „în cazul în care instanța este de părere că există circumstanțe specifice care – (a) Se referă la oricare dintre infracțiunile sau la infracțiunile infracțiunii; și (b) ar face nedreptă pedeapsa prescrisă în toate condițiile.” Regina v. Offen ([2001] 1 WLR 253) Hotărârea în acest caz a fost pronunțată de Curtea de Apel la 9 noiembrie 2000. Reclamanții au susținut că art. 2 este incompatibil cu, printre altele, articolele 3 și 5 din Convenție. Curtea de Apel a convenit că modalitatea de interpretare a secțiunii 2 în trecut a însemnat că această secțiune ar putea funcționa într-un mod disproporționat, nu fiind greu să se găsească exemple de situații în care ar fi în totalitate disproporționat să se impună o condamnare la viață chiar și pentru o a doua infracțiune gravă. Cu toate acestea, dacă cuvintele „circumstanțe excepționale” din secțiunea 2 au fost interpretate într-un mod care acordă politicii Parlamentului în adoptarea secțiunii, această secțiune nu va mai funcționa arbitrar, această politică a fost de a proteja publicul. În consecință, ar trebui considerat că concluzia că un infractor nu constituie un risc semnificativ pentru public constituie „circumstanțe excepționale” care ar acorda abordarea, nu numai cu intenția parlamentară, ci cu dispozițiile Convenției. Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 3 și 7 din Convenție cu privire la condamnarea la viață pe care i-a fost impusă în temeiul articolului 2 din Legea privind Crimea (Sentences) 1997. La 10 iulie 2001, Curtea a hotărât să invite Guvernul să prezinte observații cu privire la admisibilitatea și meritul plângerilor reclamantei cu privire la art. 2 din Legea de 1997 în temeiul articolului 5 §§ 1 și 5 din Convenție. Prin scrisoarea din 5 februarie 2002 au fost prezentate observațiile guvernului în acest caz. Prin scrisoarea din 15 martie 2002, reclamantul a informat Curtea, printr-o copie a unei scrisori din 12 martie 2002 de la avocatii săi, că i-a fost acordat permis de către Curtea de Apel să recurgă la această instanță împotriva sentinței sale și că ședința de recurs va fi înscrisă în timp util. Prin scrisoarea din 25 martie 2002, Curtea a răspuns, informand reclamantul că ar putea aștepta rezultatul procedurii de recurs înainte de a-și prezenta observațiile în răspunsul la cele ale Guvernului. Curtea a primit apoi o scrisoare de la reclamant la 6 iunie 2002, în care a declarat că dorește să retragă cererea. Prin scrisoarea din 10 iunie 2002, Curtea solicită reclamantului să furnizeze o copie a hotărârii relevante ale Curții de Apel, pe baza căreia ar lua în considerare retragerea cazului din lista cazurilor sale. Prin scrisoarea din 19 iunie 2002, avocatii reclamanților au furnizat o copie a formei de ordin a Curții de Apel din 23 mai 2002, care a confirmat că sentința de viață a reclamantului a fost anulată și înlocuită cu o sentință determinată de opt ani. Avocații săi au confirmat, de asemenea, că reclamantul nu mai a dorit să își continue cererea la această Curte și că, prin urmare, cererea ar putea fi anulată. Curtea constată că Curtea de Apel a înlocuit acum condamnarea pe viață impusă reclamantului în temeiul articolului 2 din Legea de 1997 cu o sentință determinată. 1 a) din Convenție. Curtea este de asemenea convinsă că cererea reclamantului de retragere se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă). Prin urmare, cazul ar trebui eliminat din lista de cazuri a Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Vincent Berger Georg ressarea președintelui grefierului

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 63591/00

by Brendan MURPHY

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 26

September

2002 as a Chamber composed of

Mr

G.

Ress

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

L.

Caflisch

,

Mr

P.

Kūris

,

Mr

J.

Hedigan

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mrs

H.S.

Greve,

judges

,

and Mr V.

Berger

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 24 July 2000,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Brendan Murphy, is a United Kingdom national who was born in 1966 and is currently in prison in HMP Kingston.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In July 1997 the applicant was convicted of armed robbery and was sentenced to three years’ imprisonment.

On 3 February 2000 he was again convicted of armed robbery and was given a life sentence pursuant to section 2 of the Crime (Sentences) Act 1997. The trial judge fixed the tariff at four years’ imprisonment.

B.

Relevant domestic law and practice

1.

The Crime (Sentences) Act 1997 (“the 1997 Act”)

The 1997 Act came into force on 1 October 1997. Section 2(1), (2) and (3) provide as follows:

“(1)

This section applies where -

(a)

a person is convicted of a serious offence committed after the commencement of this section; and

(b)

at the time when that offence was committed, he was 18 or over and had been convicted in any part of the United Kingdom of another serious offence.

(2)

The court shall impose a life sentence, that is to say -

(a)

where the person is 21or over, a sentence of imprisonment for life;

(b)

where he is under 21, a sentence of custody for life under section 8(2) of the Criminal Justice Act 1982,

unless the court is of the opinion that there are exceptional circumstances relating to either of the offences or to the offender which justify its not doing so.

(3)

Where the court does not impose a life sentence, it shall state in open court that it is of that opinion and what the exceptional circumstances are.”

Section 2(5) listed the offences considered “serious” for the purposes of the section. The offences listed in section 2(5) were already punishable by a maximum of life imprisonment and they include an offence under section

18 of the Offences Against the Person Act 1861 and robbery where, at some time during the commission of the offence, the offender had in his possession a firearm or imitation firearm within the meaning of the Firearms Act 1968.

Sections 3 and 4 of the 1997 Act impose mandatory penalties of seven and three years for a third conviction on class A drug trafficking offences and domestic burglaries, respectively. Both sections oblige the court to impose the fixed sentence when the statutory conditions are fulfilled except:

“where the court is of the opinion that there are specific circumstances which –

(a)

relate to any of the offences or to the offender; and

(b)

would make the prescribed custodial sentence unjust in all the circumstances.”

2.

Regina v. Offen ([2001] 1 WLR 253)

The judgment in this case was delivered by the Court of Appeal on 9

November 2000. The appellants had contended that section 2 was incompatible with,

inter alia

, Articles 3 and 5 of the Convention.

The Court of Appeal agreed that the manner of interpreting section 2 in the past meant that that section could clearly operate in a disproportionate manner, it not being difficult to find examples of situations where it would be wholly disproportionate to impose a life sentence even for a second serious offence. If, however, the words “exceptional circumstances” in section 2 were construed in a manner which accorded with the policy of Parliament in adopting the section, that section would no longer operate arbitrarily. That policy was to protect the public. Accordingly, a finding that an offender does not constitute a significant risk to the public should be considered to constitute “exceptional circumstances” which approach would accord, not only with parliamentary intent, but with the provisions of the Convention.

COMPLAINT

The applicant complains under Articles 3 and 7 of the Convention about the life sentence that was imposed on him pursuant to section 2 of the Crime (Sentences) Act 1997.

THE LAW

On 10 July 2001 the Court decided to invite the Government to submit observations on the admissibility and merits of the applicant’s complaints about section 2 of the 1997 Act under Article 5 §§ 1 and 5 of the Convention. By letter dated 5 February 2002 the Government’s observations in the case were submitted.

By letter dated 15 March 2002 the applicant informed the Court, via a copy of a letter of 12 March 2002 from his solicitors to him, that he had been accorded leave by the Court of Appeal to appeal to that court against his sentence and that the appeal hearing would be listed in due course. By letter dated 25 March 2002 the Court responded, informing the applicant that he could await the outcome of the appeal procedure prior to submitting his observations in reply to those of the Government.

The Court then received a letter from the applicant on 6 June 2002 in which he stated that he would like to withdraw his application. He explained that he no longer wished to pursue his Convention application as he had been successful before the Court of Appeal. By letter dated 10 June 2002 the Court requested the applicant to furnish a copy of the relevant Court of Appeal judgment, on receipt of which it would consider striking the case out of its list of cases.

By letter dated 19 June 2002 the applicant’s solicitors furnished a copy of the form of order of the Court of Appeal dated 23 May 2002 which document confirmed that the applicant’s life sentence had been quashed and replaced with a determinate sentence of eight years. His solicitors also confirmed that the applicant no longer wished to pursue his application to this Court and that the application could therefore be struck out.

The Court notes that the Court of Appeal has now replaced the life sentence imposed on the applicant pursuant to section 2 of the 1997 Act with a determinate sentence. It further notes that the applicant does not therefore intend to pursue his application within the meaning of Article

37

§

1(a) of the Convention. The Court is also satisfied that the applicant’s request to withdraw is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols (Article 37 § 1

in fine

). Accordingly, the case should be struck out of the Court’s list of cases.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Vincent

Berger

Georg

ress

Registrar

President